#Colectiv – trei ani de dramă continuă. Alexandra Furnea, supraviețuitoare: Noi, „supraviețuitorii”, am devenit copiii care se uită la mâini atunci când le este prea greu să privească în jur

#Colectiv, aproape 3 ani de la uriașa tragedie care a zguduit România. 64 de oameni și-au pierdut viețile în fatidica noapte de 30 octombrie, când clubul Colectiv a luat foc.

Rănile părinților îndoliați, dar și cele ale victimelor supraviețuitoare nu s-au vindecat nici acum.

Alexandra Furnea, una dintre victimele incendiului din Colectiv, a plecat din Spitalul de Arsuri cu infecţii în toate plăgile. La trei ani de la tragedia care a zguduit România, ea găseşte puterea de a transmite în cuvinte durerea prin care trec părinţii tinerilor care nu au supravieţuit.

Sunt părinţii „orfani de copii”, care „nu au văzut, dar au simțit și ceva din întunericul acela li s-a transmis și a rămas cu ei”. Aşa îi descrie Alexandra Furnea pe părinţii lui Narcis Hogea şi ai lui Bogdan Istrate, doi dintre tinerii care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei.

În uneşte durerea că nu au putut să îşi salveze copiii şi să le ofere şansa de a trăi, în zilele de după Colectiv, când autorităţile au luat decizii care le-au curmat viaţa tinerilor din Colectiv.

„Mamele plâng mut, cu lacrimi mari, imposibil de șters. Tații au capul plecat. Și-l sprijină în mâini sau îl lasă să cadă în piept. James Hetfield cântă, dar e o liniște vastă în cameră. E liniștea lipsei lor și singurii care ar putea-o rupe sunt ei, cu glasurile lor vesele de băieți tineri și sănătoși, cu glumele lor neserioase sau cu un cover al piesei care ne-a amintit că nu suntem întregi. Dar ei nu vin, iar eu nu mă pot ridica din întuneric”, scrie Alexandra Furnea, cea care în urmă cu un an a povestit experienţa traumatizantă pe care a trăit-o în Spitalul de Arsuri.

„Eu îmi privesc cicatricele de pe mâini în timp ce o ascult. Este un tic pe care îl avem cu toții. Noi, „supraviețuitorii”. Am devenit copiii care se uită la mâini atunci când le este prea greu să privească în jur. (…) E târziu deja și foarte frig. Mă doare umărul stâng sub haina grea de iarnă. Sunt pe o stradă anonimă dintr-un oraș lacom după vise, dar nu văd blocurile din jur. În spatele ochilor mei se desfășoară flăcări nimicitoare, pe un tavan șubred. Cineva țipă: o să cadă pe noi, o să cadă! Miroase a iarnă, dar eu o simt. Simt duhoarea chimică de incendiu și mă pișcă ceva în gât. Iarăși s-a rupt firul, mă gândesc, și mă scutur ca să mă întorc în mine.”, este un fragment din postarea emoţionantă a tinerei.

„Pentru noi, 30 octombrie nu este doar o dată pe an, ci și pe 25 decembrie, și pe 1 ianuarie, și cândva, într-o zi oarecare din luna aprilie. Pentru noi, Colectiv se repetă în fiecare zi”, încheie Alexandra.

Mesajul integral postat de Alexandra Furnea îl găsiți aici.