Categories: Ştiri sănătate

Copiii născuți prematur la Spitalul Elias din Capitală vor beneficia de o stație completă de hipotermie terapeutică și servicii medicale la standarde occidentale

Spitalul Elias din Capitală va beneficia de o staţie de lucru completă pentru hipotermie terapeutică în valoare de 40.118 de euro, care va veni în ajutorul nou-născuţilor cu hipoxie perinatală.

„Această staţie este absolut necesară, pentru că îmbunătăţeşte prognosticul vital al nou-născuţilor cu asfixie moderat-severă la naştere. Asta înseamnă că facilitează procesul de respiraţie pentru cei care se nasc cu anumite probleme.

La Spitalul Elias, numărul de naşteri creşte – dacă în 2018 au fost 1.450, dintre care aproape 15% naşteri premature, până acum, 1.645 de naşteri au avut loc în 2019, ceea ce face ca undeva să prognozaţi că anul acesta veţi avea spre 1.800 şi cu acelaşi proces de naşteri premature care trebuie îngrijite”, a declarat, marţi, preşedintele executiv al organizaţiei „Salvaţi Copiii” România, Gabriela Alexandrescu.

Ea a precizat că, de când organizaţia a început dotarea maternităţilor cu echipament pentru nou-născuţi, mortalitatea infantilă în România a scăzut.

„Dacă la începutul programului nostru, înainte de 2012, în România era o rată a mortalităţii infantile de 11 la mie, astăzi, ea a ajuns la 6,5 la mie. Asta înseamnă că în loc să avem 2.400 de decese ale copiilor sub un an, avem în jur de 1.200. Ne bucurăm că am reuşit să atragem foarte multă lume care a investit în domeniu, ne bucurăm să vedem că există o evoluţie în această direcţie. Dar trebuie să continuăm şi asta ne propunem să facem şi anul următor”, a spus Gabriela Alexandrescu.

Potrivit ei, „Salvaţi Copiii” a ajuns, în 2019, în 49 de maternităţi din ţară, iar în perioada 2012-2019, asociaţia a reuşit să doteze 96 de maternităţi din ţară cu 630 de echipamente pentru 72.000 de nou-născuţi.

Importanţa acestui dispozitiv donat de Asociaţia „Salvaţii Copiii”, cu ajutorul editurii Libris, face ca prognosticul acestor cazuri să fie unul mai bun iar pentru a beneficia de această terapie trebuie întotdeauna să existe un consimţământ informat al părintelui, al familiei, a subliniat şefa Secţiei de neonatologie de la Spitalul Elias, Simona Vlădăreanu.

„Unitatea de terapie intensivă neonatală a spitalului nostru asigură servicii medicale de înaltă calitate. Suportul dumneavoastră ne ajută să oferim servicii medicale avansate, într-un mod care promovează speranţa şi îmbunătăţeşte prognosticul vital al nou-născuţilor cu asfixie moderat-severă la naştere. Folosirea hipotermiei controlate poate schimba, în majoritatea cazurilor, evoluţia clinică a pacienţilor, ameliorând mult prognosticul şi, prin asta, schimbând calitatea vieţii nou-născuţilor cu hipoxie perinatală”, a declarat dr. Simona Vlădăreanu.

Recent Posts

Gelul inovator care ar putea opri efectele nocive ale alcoolului. Cum funcționează și ce conține

Gelul inovator. Cercetătorii au dezvoltat un gel proteic care neutralizează alcoolul înainte de a intra…

6 minute ago

Încălzirea repetată a uleiului de prăjit poate crește riscul de cancer. Modalitatea corectă de reutilizare și depozitare a uleiului

Încălzirea repetată a uleiului de prăjit poate crește riscul de cancer. Îndemnând la o precauție…

36 de minute ago

ACESTE diete sunt cele mai bune pentru reducerea riscului de boli și cancer

Diete pentru reducerea riscului de boli și cancer. S-a dovedit că dietele vegane și vegetariene…

o oră ago

Top 5 zodii cu cel mai mare IQ. Abilitățile unice ale fiecătui semn zodiacal

Top zodii cu cel mai mare IQ. Fiecare semn zodiacal în parte este caracterizat de…

2 ore ago

Acești români ar putea ieși la pensie mai devreme și după 1 Septembrie 2024. Legea ar urma să fie schimbată

Cu toate că Guvernul garantează că veniturile se vor majora de la 1 septembrie 2024,…

2 ore ago

Profesorul Constantin Dulcan: Boala începe din minte și se vindecă prin minte

Profesorul Constantin Dulcan ne destăinuie care este secretul longevității, precum și ce înseamnă de fapt…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra