Categories: Ştiri sănătate

Cum a ajuns un român internat cu o infecție la măsea, în comă la ATI de 47 de zile? Reacţia şocantă a medicilor

Din cuprinsul articolului

Un tânăr de 31 de ani din Cernavodă a a ajuns în urmă cu 47 de zile la Spitalul Județean Constanța cu o infecție la măsea. De atunci, acesta zace în comă la Terapie Intensivă, având o infecție gravă răspândită la căile respiratorii.

Potrivit medicilor, boala a debutat cu mult înainte, în timp ce acesta era la muncă în străinătate. Chiar și după ce a ajuns la acasă, la Cernavodă, tânărul a preferat o vreme să-și trateze infecția la măsea singur. Medicii spun că a ajuns la ei când boala evoluase.

De 47 de zile, Ionuț Călărău este internat la Terapie Intensivă la Spitalul Județean Constanța, dar familia îi acuză pe medicii de aici de starea gravă a băiatului. „Cu o durere de măsea a ajuns o legumă. Calarau Ionuț Marian, 31 ani, și șase operații în nici 23 de zile și în comă indusa de 2 luni!”, a scris verișoara băiatului pe rețelele sociale.

„Am aflat că e la Terapie Intensivă. După patru zile, l-am văzut. Sunt șase operații. Patru la plămâni și de două ori la gât. Doctorii spun că s-a extins infecția. Acum, starea lui este foarte gravă”, susține Mirela Călărău, mama tânărului, într-o declarație pentru Antena3. „A fost legat de mâni, să nu se scoale să facă rău. Arată într-un hal…”, susține și tatăl băiatului.

Reacţia şocantă a medicilor

Spitalul Județean Constanța a transmis un punct de vedere referitor la acuzaţiile făcute în spaţiul public în ultimele zile de către familia unui pacient internat în secţia Anestezie Terapie Intensivă, potrivit cărora acesta nu ar fi beneficiat de îngrijiri medicale adecvate iar medicii sunt blamaţi pentru starea critică în care acesta se află, potrivit sursei citate de adevarul.ro.

Spitalul arată că pacientul a beneficiat până la acest moment de 47 de zile de spitalizare în valoare totală de 74.440,90 lei, dintre care, detaliat: analize de laborator – 5.245,79 lei; investigații paraclinice de radiologie – 3.841,10 lei (investigații de înaltă performanță – 3.149.00 lei); cheltuieli medicamente – 32.211,06 lei; cheltuieli materiale sanitare – 15.235,95 lei; intervenții chirurgicale-5.110,14 lei; cheltuieli directe și indirecte – 12.796,86 lei.

„La momentul prezentării în Unitatea Primiri Urgenţe, pacientul se afla în stare gravă, iar prima intervenţie chirurgicală de urgenţă a fost efectuată la scurt timp de la preluare. Pentru salvarea acestui tânăr, o echipă medicală multidisciplinară a depus şi depune în continuare eforturi semnificative”, transmire conducerea Spitalului Județean Constanța.

Instituția medicală arată că familia pacientului s-a prezentat zilnic la vizită şi a primit de fiecare dată informaţii despre starea acestuia, inclusiv documentele medicale solicitate pentru o a doua opinie medicală, în vederea unui eventual transfer, dar care nu s-a finalizat.

„Pacientul beneficiază de resurse medicale avansate si cu toate acestea personalul medical a fost supus la presiuni din partea rudelor care, mai mult decât atât au încălcat regulamentul spitalului şi normele GDPR, filmând în salonul de terapie intensivă si difuzând în spaţiul public imagini cu angajaţii spitalului, fără permisiunea acestora. Precizăm că pacientul nu îndeplineşte calitatea de asigurat în sistemul CNAS”, mai spune spitalul.

Recent Posts

Consecințe neașteptate din cauza schimbărilor climatice

Consecințe neașteptate din cauza schimbărilor climatice care generează noi presiuni asupra sistemului de sănătate. Bunăstarea…

3 ore ago

Câți ani de vechime trebuie să ai ca să-ți crească pensia cu aproape 1500 lei la recalculare

Câți ani de vechime trebuie să ai ca să-ți crească pensia cu aproape 1500 lei…

3 ore ago

Ce se întâmplă cu creierul în prima jumătate a somnului

Există trei nevoi fundamentale ale oamenilor pentru a supraviețui: alimentația, oxigenul și somnul. Odihna este…

4 ore ago

Anii lucrați în străinătate se adaugă la calculul pensiei din România?

O întrebare tot mai frecventă în rândul românilor în ultima perioadă este dacă anii lucrați…

4 ore ago

Cele două zodii care își îndeplinesc cel mai mare vis în săptămâna 13 – 19 mai

Două zodii norocoase își îndeplinesc visurile, săptămâna aceasta. Pentru acești nativi, zilele actuale par să…

5 ore ago

Un tânăr a făcut necroză hepatică și a murit la câteva ore după ce a mâncat acest aliment reîncălzit

Un student în vârstă de 20 de ani din Belgia a făcut necroză hepatică și…

5 ore ago

Citeste si: