Categories: Stil de viaţă

Cum arată Mara Bănică după operația estetică la față, în valoare de 15.000 de euro. Fanii sunt șocați: ești de nerecunoscut!

Mara Bănică este una dintre cele mai cunoscute jurnaliste de la noi din țară, care de-a lungul carierei sale a ajuns la inima publicului prin intermediul muncii pe care a depus-o, dar și datorită carismei și sincerității de care a dat dovadă. Astfel, vedeta nu s-a sfiit niciodată să spună lucrurilor pe nume și să își asume acțiunile pe care le face.

În vârstă de 48 de ani, jurnalista se menține într-o formă de invidiat, dar acest lucru se datorează și medicului estetician la care Mara Bănică a apelat ori de câte ori a simțit nevoia. De data aceasta, însă, vedeta și-a făcut o nouă intervenție la nivelul feței, iar rezultatul este de-a dreptul neașteptat.

Potrivit Cancan.ro, este vorba de un lifting facial total, care a costat nu mai puțin de 15.000 de euro. Jurnalista a fost surprinsă, cu fața bandajată, imediat cum a ieșit din clinica unde s-a operat și unde a stat nici mai mult, nici mai puțin de 4 zile internată.

Ulterior, Mara Bănică a postat pe pagina sa de Instagram o fotografie prin intermediul căreia le arată urmăritorilor săi rezultatul.

Sursă foto: Mara Bănică Instagram

Mara Bănică are 4 operații estetice la sâni

Mara Bănică a dezvăluit în emisiunea lui Cătălin Măruță cum a ajuns să își facă primul implant mamar. Se întâmpla în 2007, după ce a avut un accident cumplit de mașină în care și-a rupt toate coastele pe partea stângă și a rămas cu multe defecte.

„Am avut un accident de mașină destul de grav, care s-a soldat, printre altele, cu ruperea coastelor pe partea stângă. Am fost în comă cu șanse 1% de a trăi! Asta în 2003.

Fusesem la războiul din Irak și primisem cadou de la postul la care lucram atunci o mașină. Cert e că am apucat să merg cu ea cam o lună și m-am înfipt cu ea într-un stâlp, din cauza unei gropi din orașul ăsta minunat numit București.

De aceea mi-am făcut prima intervenție, pentru că, având totul rupt pe partea stângă, mușchiul meu s-a rupt și el și era ceva absolut inestetic. Prima dată mi-am făcut în 2007 și după am tot revenit”, a spus vedeta, care în ianuarie 2023 a suferit a patra intervenție la sâni.

Recent Posts

Se schimbă CNP-urile. Ce date vor fi trecute în cartea de identitate?

Ministerul de Interne anunţă că va fi schimbat actualul sistem de numeritoare a Codului Numeric…

6 ore ago

Bani de la stat GRATIS: se acordă până la 10.000 de lei de persoană. Banii intră direct pe card dacă îndeplinești această condiție

 „Prima conectare” este un program finanțat de Guvernul României prin fondurile primite de la Uniunea…

6 ore ago

HOROSCOP iunie 2024. Veşti BUNE pentru toate zodiile!

Astrologii anunţă că prima lună a verii vine cu vești bune pentru toate semnele zodiacale.…

7 ore ago

10 PROFEŢII cutremurătoare făcute de călugărul RASPUTIN. Viziune despre al Treilea Război Mondial

Celebrul profet rus Grigori Rasputin a fost renumit pentru puterile sale supranaturale şi vindecările  miraculoase,…

7 ore ago

Semnal de alarmă: schimbările climatice agravează depresia și schizofrenia!

Oamenii de știință din Marea Britanie reiterează într-un nou studiu publicat în revista The Lancet…

7 ore ago

Pilonul II de pensii: cum și când se pot retrage banii. Radu Crăciun – preşedinte APAPR: Creşterea valorii activelor se va accelera

Administratorii fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) au trimis zilele acestea scrisoarea anuală de…

8 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Transplant pulmonar