Categories: Stil de viaţă

Cum să îmbătrânim frumos. Şase sfaturi care nu te vor lăsa să observi că au trecut anii

Profesorul român de yoga Dana Ţupa a întâlnit mulţi maeştri care, deşi erau trecuți bine de 60 de ani, se aflau într-o condiţie fizică excepţională. Când i-a întrebat care este secretul longevităţii, a descoperit că au o reţetă aproape identică, formată din câteva principii de bază.

Continuă să înveţi toată viaţa! Educaţia disciplinează, oferind mai multă ordine în viaţă. Un om lipsit de educaţie va avea tendința de a acţiona în general haotic, iar haosul îi va deveni o sursă de stres.

Nu fuma! Un crez comun al celor întâlniți este cel legat de fumat. Chiar dacă mulţi oameni fumează pentru a se relaxa, în realitate acest viciu a contribuit cel mai mult la boli fatale, scăzând speranţa de viaţă în ultimele decenii.

 

Nu abuza de alcool! La fel ca şi fumatul, consumul în exces de alcool a contribuit major la afecțiuni foarte grave. Mai mult decât atât, studiile arată că peste jumătate dintre divorţuri au avut printre principalele motive consumul de alcool în exces.

Exerciţii fizice şi menţinerea unei greutăţi sănătoase. Lipsa de mişcare şi excesul de mâncare fast-food conduc la obezitate infantilă, iar la doar 20 de ani, tot mai mulţi copii suferă de boli ale inimii, ale pancreasului, ale ficatului sau ale colonului. Exerciţiile fizice şi adoptarea unei alimentaţii sănătoase se impun a face parte din stilul de viaţă a oricărei persoane.

Găsește modalități sănătoase de a face față greutăţilor vieţii. Multe persoane nu ştiu să reacţioneze în mod conservator atunci când sunt puse faţă în faţă cu greutăţile vieţii. O metodă de a ne relaxa în fața situațiilor dificile este de a ne opri din ceea ce facem şi să respirăm profund de minim 10 ori.

Fii în permanenţă înconjurat de oameni buni şi îmbătrâneşte alături de ei! Se spune că suntem media celor 5 persoane cu care ne petrecem cel mai mult timp din viață. Fă un calcul simplu și evaluează dacă te afli în compania potrivită, iar în caz că nu, schimbă ceva. Un secret important este acela de a te plasa într-o companie superioară, pentru a învăța noi aptitudini.

Recent Posts

Vremea o ia razna la final de săptămână. Prognoza ANM s-a modificat

Vremea o ia razna de vineri, 17 mai. ANM a revizuit prognoza meteo și prevede…

17 minute ago

Două planete aduc noroc și belșug pentru mai multe zodii. Zodia care poate să își îndeplinească o mare dorință până pe 31 Mai

Cristina Demetrescu vestește o perioadă favorabilă pentru câteva semne zodiacale. Dorințele cele mai mari se…

46 de minute ago

Aurul verde: infuzia antiinflamatoare ancestrală asiatică care este cheia tinereții

Printre curiozitățile pe care le ascunde ceaiul verde, una dintre cele mai frapante este faptul…

o oră ago

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli de inimă în decurs de un an după naștere

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli cardiace. Există o creștere semnificativă a riscului de a…

2 ore ago

Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un singur chips picant. Ambalajul avertiza că provoacă „durere intensă”

Tragedie în America, unde un adolescent a murit după ce a mâncat un chips extrem…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică