Cum vă puteţi salva viaţa în caz de infarct

Dacă ştiţi care sunt semnele care trădează un infarct, şansele să rămâneţi în viaţă cresc considerabil. Medicii detaliază şapte manifestări la care să fiţi atenţi.

Bărbaţii sunt de două ori mai expuşi riscului de a suferi un infarct miocardic, iar peste 50 de milioane de oameni mor anual în întrega lume din această cauză.

În primele ore după infarct este important să mergeţi la medic pentru a primi de urgenţă un tratament care deschide artera blocată de cheagul de sânge din cauza căruia a apărut infarctul.

O altă soluţie de tratament o reprezintă cardiologia intervenţională.

1. Dureri ale braţelor, spatelui şi gâtului
Infarctul se resimte în partea stângă a toracelui, iar un simptom care trădează acest eveniment este apariţia unei dureri şi disconfort la nivelul braţelor, în special cel stâng. Disconfortul se poate resimţi şi la nivelul spatelui, gâtului şi chiar stomacului.

„Orice durere nou apărută în zona pieptului trebuie evaluată de medic, mai ales dacă aveţi peste 30 de ani. În plus, durerile de la nivelul umerilor şi braţelor trebuie să vă dea de gândit dacă apar la efort sau atunci când trăiţi emoţii intense şi vă obligă să vă opriţi din activitate. De regulă, aceste dureri sunt intense şi durează cel puţin un minut”, explică prof. dr. Dan Gaiţă, preşedintele Fundaţiei Române a Inimii.

Junghiurile nu intră în categoria semnelor ce prevestesc infarctul.

2. Dificultăţi de respiraţie

Şi dificultăţile de respiraţie, plus transpiraţia rece şi senzaţia de ameţeală sunt semnele care prevestesc un infarct. Nu trageţi de timp şi apelaţi cât mai repede la serviciile de urgenţă.

3. Lipsă de energie

Este normal să vă simţiţi obosiţi după o zi stresantă de muncă, dar dacă vă simţiţi mai obosiţi şi sleiţi de forţe decât de obicei, există şi riscul să suferiţi de boli de inimă, care să se sfârşească cu un infarct. Asta se întâmplă pentru că, înainte şi în timpul infarctului, inima nu mai pompează sânge corespunzător.

4. Greaţă şi stări de vomă

Stările de greaţă, care vor culmina cu vomă şi paloarea sunt alte semnale de alarmă.

„De obicei, aceste stări sugerează o tulburare digestivă, dar pot prevesti şi un infarct de miocard. Dacă aceste stări sunt însoţite şi de o durere puternică în piept trebuie să apelaţi cât mai repede la medic”, recomandă cardiologul Dan Gaiţă.

5. Anxietate

Anxietatea nu este considerată o stare anormală, însă poate fi şi un semn pentru infarct. Dacă vă alarmaţi fără niciun motiv, poate însemna că nervii reacţionează la un surmenaj al inimii.

6. Tulburări de somn

Şi tulburările de somn pot semnala că se apropie un infarct iar ele se pot manifesta şi cu o lună înainte de eveniment. De exemplu, la cei cu apnee în somn, căile respiratorii superioare sunt parţial sau total blocate, respiraţia este întreruptă şi de aceea un infarct este foarte probabil să apară.

„Apneea de somn este o tulburare care creşte riscul de a face boli cardiace (ateroscleroză) şi complicaţii cardiovasculare (infarct)”, este de părere medicul cardiolog Dan Gaiţă.

7. Indigestie

Dacă aveţi arsuri la stomac care apar în timpul unei activităţi fizice, nu în timpul mesei, există de asemenea riscul să fi suferit un infarct.

Recent Posts

EL ar fi adevăratul iubit al Simonei Halep. Nu este cel despre care a scris deja toată presa

Simona Halep a publicat pe rețelele de socializare numeroase buchete de flori, ceea ce arată…

26 de minute ago

Vremea o ia razna la final de săptămână. Prognoza ANM s-a modificat

Vremea o ia razna de vineri, 17 mai. ANM a revizuit prognoza meteo și prevede…

56 de minute ago

Două planete aduc noroc și belșug pentru mai multe zodii. Zodia care poate să își îndeplinească o mare dorință până pe 31 Mai

Cristina Demetrescu vestește o perioadă favorabilă pentru câteva semne zodiacale. Dorințele cele mai mari se…

o oră ago

Aurul verde: infuzia antiinflamatoare ancestrală asiatică care este cheia tinereții

Printre curiozitățile pe care le ascunde ceaiul verde, una dintre cele mai frapante este faptul…

2 ore ago

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli de inimă în decurs de un an după naștere

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli cardiace. Există o creștere semnificativă a riscului de a…

2 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică