Categories: Ştiri sănătate

Cunoscut medic ORL a cerut șpagă pentru a opera un copil. Doctorul a fost reclamat la Call Centerul Anticorupţie de mama copilului

Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău l-a trimis în judecată pe medicul ORL Viorel Romeo Chioaşcă pentru luare de mită, după ce a cerut suma de 1.500 de lei aparţinătorului unui minor de 16 ani pentru o operaţie de deviaţie de sept, anunță Agerpres.

Medicul a fost prezentat în faţa magistraţilor Tribunalului Buzău cu propunere de arestare preventivă, în schimb judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus plasarea sa în arest la domiciliu.

„La data de 28 aprilie, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului C.V.R., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În fapt, s-a reţinut că la data de 11 aprilie, în calitate de medic primar în cadrul Spitalului General Căi Ferate Galaţi – Secţia CFR Buzău, inculpatul a primit suma de 1.500 de lei, pe care acesta o pretinsese cu o zi înainte, în legătură cu îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu, respectiv pentru a efectua o intervenţie chirurgicală medicală asupra unui minor în vârstă de 16 ani, operaţia respectivă fiind programată în data de 11 aprilie, în cadrul Spitalului menţionat anterior.

La data de 3 mai, Tribunalul Buzău a dispus menţinerea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul C.V.R. Precizăm că măsurile procesuale dispuse… nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

Reclamația făcută printr-un apel la Call Centerul Anticorupţie

Procurorii au precizat că medicul a fost reclamat la Call Centerul Anticorupţie de mama unui pacient în vârstă de 16 ani care urma să fie supus unei operaţii de deviaţie de sept.

„În urma unui apel efectuat la linia Call Center Anticorupţie, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, în data de 11 aprilie, au desfăşurat activităţi specifice la sediul Spitalului General Căi Ferate Galaţi – Secţia CFR Buzău, în vederea probării activităţii infracţionale a unui medic primar – specialist ORL. În fapt, în data de 10 aprilie, un medic specialist ORL din cadrul Spitalului General Căi Ferate Galaţi – Secţia CFR Buzău a pretins suma de 1.500 lei de la aparţinătorul unui pacient minor, în legătură cu îndeplinirea unui act care intra în îndatoririle sale de serviciu. (…)

Suma de 1.500 lei a fost solicitată expres de medic pentru efectuarea operaţiei”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

Înainte de a fi prezentat magistraţilor în vederea analizării propunerii de arestare preventivă, după ce a părăsit Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, medicul a refuzat să facă declaraţii.

Recent Posts

Schimbare majoră pentru toți pensionarii. Șeful Casei de Pensii a făcut anunțul! „Tot istoricul va fi vizibil”

Schimbare majoră pentru toți pensionarii. Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), anunță…

26 de minute ago

Atenție, azi e „Ziua Miracolelor!” Cea mai norocoasă zi din an vine cu bogăție și noroc

Atenție, azi e „Ziua Miracolelor!” Conform astrologiei, sâmbătă, 18 mai 2024, ar putea fi cea…

56 de minute ago

STUDIU. Condimentul care poate crește riscul de cancer de stomac

STUDIU despre un condiment comun. Consumul excesiv al unui condiment comun poate crește riscul de…

12 ore ago

Horoscop 18 mai. Astrolog: Capricornii pot fi ușor de păcălit. Mare atenție!

Astrologii vin cu veşti surprinzătoare pentru nativii celor 12 zodii. Gemenii pot acționa imoral, Racii…

13 ore ago

Cinci alimente benefice pe care toată lumea trebuie să le consume: Îmbunătățesc funcția rinichilor

O echipă internațională de medici nutriționiști a întocmit o listă cu cinci alimente benefice pentru…

13 ore ago

Totul despre boala rară și gravă care afectează hemoglobina: Tratamentul NU trebuie întrerupt

Talasemia majora este o boală genetica rară și gravă care afectează producerea de hemoglobina, proteina…

14 ore ago

Citeste si: