Categories: Ştiri sănătate

Cursă contracronometru pentru salvarea vieţii. Două transplanturi de cord în 24 de ore la IUBCvT Târgu Mureş

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, doctorul Horaţiu Suciu, a anunţat miercuri seara că au fost efectuate în doar 24 de ore două transplanturi cardiace, fapt considerat extrem de rar în cazul acestui tip de intervenţie.

„Am avut două intervenţii de transplant cardiac în 24 de ore şi ne bucurăm pentru acest lucru, pentru că ştim cu toţii problematica transplantului şi lipsa de organe, în primul rând, şi faptul că, din păcate, foarte puţini români ajung să fie transplantaţi, nu doar pentru inimă, vorbesc, în general de transplantul de organe solide. Deci ne bucurăm că am reuşit în timp scurt să obţinem două inimi bune pentru doi pacienţi de-ai noştri.

Salvare în ultimul moment

Una, în cursul zilei de ieri, prelevarea s-a efectuat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, de unde s-a prelevat inima de la un pacient în vârstă de 53 de ani, aflat în moarte cerebrală în urma unui accident vascular cerebral.

Am avut această şansă la un pacient foarte grav, aflat de peste două luni în terapie intensivă în institutul nostru cu insuficienţă cardiacă în stadiu foarte avansat, practic fără soluţii terapeutice convenţionale. Şi transplantul acesta a venit ca o salvare în ultimul moment”, a declarat presei doctorul Horaţiu Suciu.

Medicul a spus că acest tânăr în vârstă de 30 de ani a fost de multe ori spitalizat şi în Institutul Inimii din Cluj şi la Târgu Mureş, iar o vreme a fost şi pe circulaţie asistată.

„Ne bucurăm să vă spunem că evoluţia este bună, bineînţeles ţinând cont şi de starea gravă în care a fost. Suntem mulţumiţi de evoluţie, cordul a fost prelevat de la Bucureşti şi a venit pe calea aerului cu ajutorul unui avion militar oferit de Forţele Arin Române, cărora le mulţumim pentru susţinere.

Intervenţia a început în cursul dimineţii la ora 9,00 şi s-a terminat în jurul orei 12,30. Aşa cum spuneam, acum suntem la peste 24 ore de la încheierea ei şi suntem mulţumiţi de evoluţie”, a afirmat doctorul, potrivit Agerpres.

El a adăugat că în cursul serii s-a primit informaţia despre un nou donator, de data asta aflat la Spitalul de Urgenţă Baia Mare, o adolescentă în vârstă de 16 ani, victima unui accident rutier, declarată în moarte cerebrală.

„Familia greu încercată a avut tăria să ofere organele fetiţei pentru transplant. Beneficiarul acestui transplant este o domnişoara 24 de ani din Bucureşti, de asemenea aflată pe lista noastră de cardiomiopatie de aproximativ trei ani, dar care a suferit o degradare a stării clinice în ultima perioadă, fapt care a urgentat cumva. Şi ne bucurăm de asemenea că a fost această posibilitate, pentru că era şi o compatibilitate dimensională care a făcut ca acest transplant să meargă foarte bine”, a precizat medicul.

„Nimic nu poate să înlocuiască transplantul cardiac”

Cordul a ajuns la Târgu Mureş pe cale aeriană cu un elicopter SMURD în cursul după-amiezii, intervenţia a început în jurul orei 16,30 şi s-a încheiat în jurul orei 20,00.

„Ne bucurăm că suntem la capătul la 24-30 de ore de intensă activitate, dar nimic nu este prea mult dacă la sfârşit ne bucurăm de succes, mai ales pentru nişte pacienţi ale căror perspective erau foarte sumbre. Categoric transplantul cardiac este singura soluţie de vindecare a pacienţilor aflaţi în stadiu avansat de insuficienţă cardiacă.

Bineînţeles că există tot felul de tratamente, de medicamente nou introduse. Există şi soluţii temporare, dar nimic nu poate să înlocuiască transplantul cardiac, fiind singurul care poate oferi vindecarea propriu-zisă a acestor pacienţi”, a afirmat doctorul Horaţiu Suciu.

Recent Posts

Consecințe neașteptate din cauza schimbărilor climatice

Consecințe neașteptate din cauza schimbărilor climatice care generează noi presiuni asupra sistemului de sănătate. Bunăstarea…

6 ore ago

Câți ani de vechime trebuie să ai ca să-ți crească pensia cu aproape 1500 lei la recalculare

Câți ani de vechime trebuie să ai ca să-ți crească pensia cu aproape 1500 lei…

7 ore ago

Ce se întâmplă cu creierul în prima jumătate a somnului

Există trei nevoi fundamentale ale oamenilor pentru a supraviețui: alimentația, oxigenul și somnul. Odihna este…

8 ore ago

Anii lucrați în străinătate se adaugă la calculul pensiei din România?

O întrebare tot mai frecventă în rândul românilor în ultima perioadă este dacă anii lucrați…

8 ore ago

Cele două zodii care își îndeplinesc cel mai mare vis în săptămâna 13 – 19 mai

Două zodii norocoase își îndeplinesc visurile, săptămâna aceasta. Pentru acești nativi, zilele actuale par să…

9 ore ago

Un tânăr a făcut necroză hepatică și a murit la câteva ore după ce a mâncat acest aliment reîncălzit

Un student în vârstă de 20 de ani din Belgia a făcut necroză hepatică și…

9 ore ago

Citeste si: