Categories: Stil de viaţă

”Dacă mă temeam, nu mă făceam medic!” – La 85 de ani revine în spital să ajute pacienții afectați de coronavirus

Pandemia scoate la iveală atât frici și neputințe, cât și miracole sau lucruri în fața cărora rămâi mut de emoție.

Un astfel de lucru impresionant a avut loc atunci când un medic pensionat, acum în vârstă de 85 de ani, a decis să revină la spital pentru a trata bolnavii de coronavirus, în condițiile în care este atâta nevoie de cadre medicale.

Acest medic este un exemplu de omenie. Giampiero Giron, pensionar și fost medic anestezist revine în sala de operație pentru a-și ajuta foștii colegi, medicii, în uriașa luptă contra coronavirusului. La venerabila vârstă de 85 de ani, medicul venețian spune că nu-i este teamă că se va îmbolnăvi.

„Acum câteva săptămâni am fost sunat de directorul unui spital din Padova, care m-a întrebat dacă aș fi dispus să dau o mână de ajutor în sala de operație, deoarece s-au îmbolnăvit mulți medici specializați și este nevoie oameni cu experiență. Și eu am acceptat”, povestește Giron.

„Eu cred că este o datorie: indiferent de vârstă, în această situație medicii pot face diferența. Chiar dacă jurământul lui Hypocrate l-am depus cam de mult timp, el nu are scadență!”, adaugă Giampiero Giron.

Giampiero Giron, care în acest moment este profesor emerit al Universității din Padova, este unul dintre pionierii medicinii din Italia. În data de 14 noiembrie 1985 a fost anestezistul care a participat la primul transplant de inimă din Peninsulă.

Născut la Padova, dar crescut la Veneția, Giron a fondat Institutul de Anestezie și Reanimare din Veneția.

Deși din anul 2010 se află la pensie, continuă să își exercite profesia, atunci când pacienții care urmează să fie anesteziați cer să o facă doar el.

Acum, prestigiosul medic este gata să-și riște viața în speranța că va ajuta, încă o dată, să salveze alte vieți.

Deși este un caz singular pentru vârsta lui, nu-i condamnă pe cei care nu-i urmează exemplul: „Nu-i judec pe cei care gândesc divers față de mine. Dacă am învățat ceva, până la această vârstă, este că nu e nimic mai greșit decât să constrângi pe cineva să intre în sala de operație, dacă nu și-o dorește cu adevărat”.

Aceasta este una dintre poveștile incredibile în care sunt protagoniști medicii și asistenții medicali din Italia, oameni de o abnegație și de un sacrificiu imens. Pe munca, priceperea și eroismul lor se reazemă speranțele italienilor în lupta împotriva acestui flagel care le-a schimbat brutal modul de a trăi.

Recent Posts

La cât ajunge pensia unui român cu 35 de ani vechime în muncă, după recalculare

Pensie după 35 de ani de muncă. După o perioadă de 35 de ani de…

3 ore ago

Simptome care apar în orice tip de de cancer și sunt adesea ignorate până e prea târziu

Cancerul este o afecțiune complexă și diversă, cu peste 100 de tipuri diferite cunoscute până…

3 ore ago

Ce să mănânci dacă ai glicemia mare. Cele mai bune alimente care elimină zahărul din sânge

Știi ce alimente te ajută să scazi glicemia? Prediabetul este caracterizat prin prezența valorilor crescute…

4 ore ago

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România, înclus în patrimoniul Unesco. Merită să-l vizitezi cel puțin o dată în viață

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România. În România există un oraș de o…

4 ore ago

Nutriționist: Acest fruct îngrașă cel mai tare. E un șoc pentru ficat dacă mâncăm prea mult

Fructul care îngrașă cel mai mult. Dr. Mihaela Bilic, cunoscut medic nutriționist, atenționează în legătură…

5 ore ago

Horoscop 20 – 26 mai 2024. E momentul să culegem roadele în urma eforturilor depuse

Horoscop 20 - 26 mai 2024. O săptămână plină de evenimente semnificative. Cu patru evenimente…

5 ore ago

Citeste si: