De ce apar calculii biliari și ce regim e recomandat pentru litiază biliară

Știi ce regim e recomandat pentru litiaza biliară? Litiaza biliară este o afecțiune caracterizată prin prezența calculilor  în vezica biliară, organul care depozitează bila produsă de ficat. Alimentația are un rol esențial în tratarea dar și în prevenirea afecțiunii.

Despre rolul regimului alimentar în litiaza biliară dar și despre ce înseamnă afecțiunea și care sunt modalitățile de tratament ne-a explicat medicului primar medicină internă și specialist gastroenterolog la Spitalul Universitar din București, Amalia Călinoiu.

Calculii biliari sunt alcătuiți din 80% din cazuri din colesterol cristalizat și se formează atunci când există un dezechilibru sau o modificare în compoziția bilei. Mai exact, fie colesterolul se găsește în exces în bilă, fie bila nu conține suficiente săruri biliare.

Bila este compusă din apă, săruri biliare care au un rol important în digestia grăsimilor, colesterol, fosfolipide, lecitină, pigmenți și electroliți.

Principalii factori favorizanți ai apariției calculilor

  • Sedentarismul,
  • Obezitatea,
  • Alimentația nesănătoasă,
  • Oboseala fizică și psihică,
  • Abuzul de grăsimi și proteine,
  • Mese neregulate, haotice,
  • Moștenirea genetică

Cum se manifestă litiaza biliară

De cele mai multe ori, afecțiunea este asimptomatică, prezența calculilor nu dă simptome. Însă, uneori, aceștia pot bloca căile prin care circulă bila de la ficat spre intestinul subțire, ducând la apariția durerilor intense, dureri cunoscute sub numele de colică biliară. Medicii spun că durerile nu au legătură cu mărimea calculilor. De regulă, colica biliară durează între 30 de minute și 3 ore.

Principalele manifestări ale colicii biliare sunt: durere intensă, ascuțită, localizată în partea dreaptă a abdomenului. Durerea are un debut brusc, violent și poate iradia înspre umăr și omoplatul drept. Uneori, durerea este însoțită de greață, vărsături, febră, frisoane.

„Durerea apare de regulă după o oră de la o masă bogată în grăsimi, fiindcă vezica biliară se contractă pentru a evacua bila care ajută la digestie, eliminând și calcului în canalul biliar.

Durerea însă se diminuează după ce calculul a fost eliminat din canalul biliar în duoden, permițând bilei să curgă normal. Dar riscul de recidivă a unui astfel de episod este de peste 80%, de aceea persoana în cauză trebuie să meargă la medic”, ne-a explicat doctorul gastroenterolog, Amalia Călinoiu.

În ce constă tratamentul

Sunt cazuri în care durerea trece de la sine, după ce calculul a fost eliminat. Medicamentele antispastice și cele antiinflamatoare pot contribui la atenuarea durerilor. Esențial este ca afecțiunile biliare să fie tratate din timp astfel încât să nu se ajungă la intervențiile chirurgicale.

Medicul specialist îți va recomanda în urma investigațiilor și a controlului amănunțit, medicamente coleretice și colecitochinetice care pot să prevină crizele biliare, litiaza biliară dau infecțiile biliare.

Regim alimentar, esențial în litiaza biliară

„Regimul alimentar este foarte important și are un rolul de a împiedica apariția complicațiilor. Trebuie să eviți alimentele care conțin colesterol: smântână, piele de pasăre, ouă, icre, șorici, creveți, ficat, lapte gras, sardine, organe de porc, șuncă, fast-food, maioneză, sosurile cu condimente. Nu trebuie să mănânci ciocolată, biscuiți cu cacao, cornuri, patiserie, unt, alune.

De asemenea, nu trebuie să se consume ciorbe grase drese cu ou, fasole, varză, sarmale, salată de vinete, salată boeuf. Trebuie sa reținem că regimul alimentar este un regim de prevenție sau unul care face parte activă din tratamentul pe care îl va scrie medicul”, a mai spus medicul gastroenterolog.

Recent Posts

Patru zodii vor câștiga MULȚI bani în luna iunie. Vin câștiguri din toate părțile și au noroc pe toate planurile

Patru zodii vor câștiga MULȚI bani. Începând cu luna iunie, nativii din Berbec, Scorpion, Capricorn…

24 de minute ago

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică care poate vindeca orice, mai puțin MOARTEA: Să o luăm preventive. Este anticancerigen…

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică. Cum să prevenim cancerul cu produse naturale. Sfaturile medicului…

10 ore ago

Horoscop 15 mai 2024. Berbec, nu te grăbi să dai un răspuns. Vărsător, te poți confrunta cu mici piedici

Horoscop 15 mai 2024. Nativii din zodia Berbec este sfătuită de astrologi să nu se…

10 ore ago

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce criterii trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce…

11 ore ago

Medic român: Bolile de piele au un impact foarte mare

Bolnavii de cancer de piele au nevoie de consiliere psihologică pentru a face față emoțiilor…

11 ore ago

Cum se pregătesc oamenii de știință pentru o nouă pandemie: Protecție mai largă pentru omenire

Nou modul de protecție împotriva amenințărilor pandemice viitoare. oamenii de știință iau în considerare modul…

12 ore ago

Citeste si: