Categories: Ştiri sănătate

De la festival la spital! Bilanțul unei distracții de un weekend: zeci de drogați, dosare penale și decese de supradoză

În acest weekend, Bucureștiul a găzduit unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică electronică din România. Din păcate, pe lângă distracție, unii tineri și-au văzut moartea cu ochii, iar alții, nu au reușit să mai vadă o nouă zi.

Un tânăr din Republica Moldova, în vârstă de 25 de ani, a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă după ce a consumat stupefiante la SAGA Festival. Tânărul a ajuns la Spitalul Sfântul Pantelimon în șoc cardio-respirator și a fost declarat decedat în ambulanță.

Un al doilea tânăr, care era la Terapie Intensivă, la secția de toxicologie a Spitalului Pantelimon, ar fi decedat sâmbătă, potrivit Gândul.ro.

Alți trei tineri au ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Floreasca și Sfântul Pantelimon, tot în șoc cardio-respirator, după ce au consumat substanțe ilegale, au mai spus sursele citate. Aceștia sunt acum internați la Terapie Intensivă, la secția de toxicologie, intubați.

Organizatorii SAGA Festival au transmis, într-un comunicat transmis G4Media.ro, că ”Saga Festival este complet împotriva consumului de substanțe interzise și are zero toleranță pentru posesia lor”.

”La intrarea în perimetrul evenimentului, echipele de securitate controlează în detaliu fiecare persoană care accesează zona. Ca o confirmare a poziției pe care o luăm, reprezentând totodată o constanță pentru noi, este și parteneriatul de anul acesta cu Agenția Națională Antidrog, care este prezență la eveniment cu puncte de informare, într-o campanie de prevenire a consumului de substanțe interzise”, se mai arată în comunicatul organizatorilor transmis G4Media.ro

Voluntarii Agenției Naționale Antidrog au împărțit pliante la festival SAGA Festival a început vineri pe Arena Națională și ține tot weekendul. La festival au fost prezenți mai mulți voluntari ai Agenției Naționale Antidrog, cu un stand de informare la intrarea pe stadion, într-o campanie de prevenire a consumului de substanțe.

La rândul său, Agenția Națională Antidrog a postat sâmbătă seara pe contul de Facebook un mesaj de avertizare, însoțit de imagini de la Festivalul SAGA de pe Arena Națională: „Nu amesteca energizantele cu ecstasy” – este sfatul specialiștilor antidrog.

„În ultimii ani a crescut numărul deceselor cauzate de consumul pastilelor de ecstasy cu o concentrație a substanței active foarte mare. Nu amesteca energizantele cu ecstasy. Ai grijă de inima ta! Atmosfera de la festival îți poate da toata energia de care ai nevoie! Hidrateaza-te! Distrează-te la festival, dar ai grijă de tine! Noi suntem aici să te ajutăm să ajungi acasă în siguranță! Cei dragi te asteaptă!”, se arată în postarea agenției.

Recent Posts

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

9 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

10 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

10 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

11 ore ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

11 ore ago

Cum a reușit un medic să se vindece de o boală incurabilă pe creier

Tumoare pe creier. O tumoare pe creier este o creștere anormală a celulelor în interiorul…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra