Categories: Știrile zilei

Decizia IPS Teodosie în privinţa Sărbătorii Paştelui. Mesaj special pentru credincioşi

Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului a anunţat marţi ce decizie a luat în privinţa Sărbătorii Paştelui şi le-a urat credincioşilor să aibă o sărbătoare fără nicio urmă de tristeţe.

Înaltul prelat a spus că va veni cu Lumină de pe mare, în zona Portului Tomis, lumină ce va fi împărţită credincioşilor în Parcul Catedralei. „Şi anul acesta ne vine Lumina de la Ierusalim. Va fi adusă şi aici, în fiecare eparhie.

Şi, iată, noi vom veni cu Lumina pe mare, ca în fiecare an din ultimii ani, şi o vom aduce în Parcul Catedralei şi acolo vom împărţi Lumina astfel încât atunci când vom da binecuvântarea pentru Slujba Învierii de dimineaţă, va fi ora 12 noaptea sau ora 00,00, atunci vom începe propriu-zis cântarea Hristos a Înviat”, a spus arhiepiscopul Tomisului.

„Portul Tomis are valuri prietenoase”

Întrebat dacă va mai aduce Lumina de pe mare, în condiţiile în care vremea va fi nefavorabilă, IPS Teodosie a spus că „Portul Tomis are valuri prietenoase”. De asemenea, Arhiepiscopul Tomisului a evidenţiat importanţa Sărbătorii Paştelui.

„Învierea Domnului este sărbătoarea sărbătorilor, este bucuria cea mai mare. La Învierea Domnului Lumina copleşeşte întunericul şi viaţa învinge moartea. De aceea, în fiecare an, această sărbătoare se înnoieşte şi trăirile sunt specifice fiecărui an, fiecare generaţie se bucură de această sărbătoare.

Sărbătoarea a fost pregătită ca în fiecare an de o perioadă de şapte săptămâni, şase săptămâni de post şi Săptămâna Patimilor. Săptămâna Patimilor este săptămâna cea mai plină de jertfă, cu adevărat precede cea mai mare sărbătoare”, a afirmat IPS Teodosie, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, sărbătoarea religioasă înseamnă comuniune, „comuniunea lui Dumnezeu cu oamenii şi a oamenilor cu Dumnezeu, a pământului cu cerul, a îngerilor cu oamenii şi a sfinţilor şi a Maicii Domnului cu noi oamenii”.

Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei

„Vă doresc să staţi la masă de Paşti şi în toată Săptămâna Luminată”

IPS Teodosie a spus că Sărbătoarea Paştelui trebuie să ne aducă în suflete adevăr, lumină, bucurie şi dragoste. Totodată, el le urează credincioşilor să aibă o sărbătoare fără nicio urmă de tristeţe.

„Vă doresc să staţi la masă de Paşti şi în toată Săptămâna Luminată, să aveţi ouă pe masă şi pască, să vă uraţi unii altora, părinţii la copii, naşii la fini, finii la părinţi, finii la naşi, rudeniile unii altora să vă uraţi să aveţi o sărbătoare trăită, simţită, plină de bucurie şi nicio urmă de tristeţe să nu rămână nici pe chipul, nici în sufletul fiecăruia dintre noi.

Sărbători cu Lumină, cu bucurie, cu dragoste şi cu împlinirea fiecăruia, căci sărbătoarea însemnează comuniunea cu Dumnezeu. Când îl avem pe Dumnezeu toate sunt depline şi nimic nu ne lipseşte. Hristos a Înviat! La mulţi ani! Masă binecuvântată de Paşti şi viaţa să o simţiţi că a triumfat şi că răul a fost biruit! Amin!”, a mai spus Arhiepiscopul Tomisului.

Recent Posts

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

5 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

6 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

6 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

7 ore ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

7 ore ago

Cum a reușit un medic să se vindece de o boală incurabilă pe creier

Tumoare pe creier. O tumoare pe creier este o creștere anormală a celulelor în interiorul…

8 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică