Categories: Ştiri sănătate

Declarație de ultimă oră a lui Rafila de la Bistrița-Năsăud! Ce se întâmplă cu restricțiile?

Aflat într-o vizită de lucra la Bistrița-Năsăud, Ministrul Sănătății a făcut o declarație de presă prin care a anunțat ridicare stării de alertă o dată cu scăderea numărului de cazuri.

„Retricțiile vor fi ridicate cât mai rapid, în momentul în care situația epidemiologică o va permite. Astăzi au fost 18.000 de cazuri înregistrate. Chiar dacă numărul este în scădere rapidă, nu sunt puţine, şi aşteptăm un moment opim în care aceste restricţii să permită şi desfăşurarea în siguranţă, din punct de vedere al sănătăţii publice, a tuturor activităţilor.

Nu are rost să ne angajăm la termene, dar cu siguranţă, termenul va fi cât mai rapid, în momentul în care situaţia o va permite”, a spus, sâmbătă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, prezent la Bistrița-Năsăud.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 18.751 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 3.986 mai puțin decât în ziua anterioară. 2.141 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Evoluția cazurilor noi pozitive din ultimele 7 zile o găsiți în graficul de mai jos, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

Recent Posts

Terapia durerii: ce este, când se recomandă, beneficii. Opt metode eficiente de gestionare a durerii

În contextul medicinei moderne, terapia durerii reprezintă o componentă-cheie în îngrijirea pacienților. Aceasta se refera…

25 de minute ago

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

10 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

10 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

11 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

11 ore ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică