Categories: Stil de viaţă

Dietă Inna. Cum reușește să se mențină în formă la 37 de ani și care sunt alimentele pe care NU le mai consumă deloc

În vârstă de 37 de ani, Inna a fost în Egipt la începutul acestui an, prilej cu care a captat atenția tuturor grație corpului ei bine tonifiat și a abdomenului plat. Vedeta a afișat un costum de baie alb, din două piese, care i-a pus în evidență pielea bronzată.

Artista ține foarte mult la aspectul său. Se antrenează constant și are mare grijă la dieta ei, având un meniu special. Nu mai consumă carne sau alte produse de origine animală, preferând o dietă vegetariană.

„Eu mă simt foarte bine cu mine însămi, am grijă de mine, de ceva timp fac antrenamente, merg și la masaje anticelulitice, am grijă de tenul meu, mănânc vegan, dorm cât de mult pot și încerc să fiu mereu odihnită.

Sunt momente în care aș spune că sunt nesigură, nu neapărat că nu mă simt bine în pielea mea, dar sunt mai degrabă mood-uri trecătoare. Reușesc să rămân echilibrată făcând toate lucrurile pe care le-am menționat, dar și petrecând timp de calitate cu oameni dragi mie”, a povestit Inna.

Din viața cântăreței nu lipsește sportul. Duce o viață echilibrată și are mare grijă să nu facă excese.

„Nicio zi nu seamănă cu cealaltă, însă, de cele mai multe ori, mă trezesc pe la 9, beau o cafea, mănânc un mic dejun sănătos, vegan, pregătit de cele mai multe ori de iubitul meu, apoi merg la sală să mă antrenez cu Florin Cujbă, pe urmă la Global Records, fie pentru studio, fie pentru întâlniri, îmi vizitez mama și bunica uneori, ies cu prietenii, mă plimb cu skateboard-ul.

În unele zile, partea de studio este înlocuită de ședințe foto sau de filmări de videoclipuri sau alte proiecte. Iar alte zile încep devreme, cu un drum spre aeroport, către destinația în care am concerte (pentru că, din fericire, au reînceput) și o parte din zi sunt pe drum, apoi merg la hotel, la soundcheck, mă odihnesc puțin și apoi mă pregătesc de show.

Nu mă abțin de la lucrurile care îmi plac, indiferent că sunt dulciuri sau paste, sau pâine, dar nu consum în exces. Plus că fac mereu mișcare, sală, deci țin lucrurile sub control. Dar niciodată nu am făcut o obsesie din numărat calorii sau kilograme”, a mai spus Inna pentru Viva.

 

Recent Posts

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

28 de minute ago

Cum a reușit un medic să se vindece de o boală incurabilă pe creier

Tumoare pe creier. O tumoare pe creier este o creștere anormală a celulelor în interiorul…

57 de minute ago

Anunț pentru consumatorii de cafea! Uite ce se întâmplă dacă bei una sau două căni de cafea pe zi

Cofeina este revigorantă și stimulantă pentru sistemul nervos central. Este unul dintre cele mai consumate…

o oră ago

Medic, despre vitaminele în exces: Consecințele duc la CANCER

Vitaminele care susțin sistemul nervos, necesare? Stres, infecții respiratorii, gripă sau  întărirea sistemului nervos. De…

2 ore ago

Rinită alergică

Rinită alergică. Care sunt pericolele și cum să faceți față unui nas înfundat sau care…

2 ore ago

Pensionarii care trebuie să se prezinte, cât mai repede, la Casa de Pensii. Află despre ce ofertă este vorba

Pensionarii care trebuie să se prezinte, cât mai repede, la Casa de Pensii. Află despre…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică