Categories: Ştiri sănătate

E posibil ca furnizorii de servicii medicale private să refuze contractul cu CNAS. „Costurile decontate sunt prea mici”

Furnizorii de servicii medicale private analizează oportunitatea de a nu încheia un contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în 2020, potrivit unui comunicat emis de PALMED.

Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED îşi exprimă îngrijorarea cu privire la decizia de prorogare a introducerii contribuţiei personale până la 1 aprilie 2021. În contextul amânării acestei măsuri esenţiale pentru acoperirea costurilor reale ale unui segment important din piaţa serviciilor medicale – facem referire în mod special la spitalizarea continuă şi la cea de zi – membrii PALMED, care au cotă de piaţă de peste 70%, anunţă că iau în considerare să nu mai semneze contractele anuale care permit decontarea serviciilor în mediul privat.

„Salutăm decizia de extindere a programelor naţionale şi în mediul privat, fără condiţia existenţei unui excedent de pacienţi în spitalele publice, fapt care poate fi realizat fără niciun cost suplimentar pentru pacient. În egală măsură, ne exprimăm îngrijorarea pentru prorogarea introducerii contribuţiei personale fără nicio consultare prealabilă. Furnizorii de servicii medicale private vor realiza în perioada următoare o analiză privind oportunitatea semnării contractului din acest an, fapt care va permite realizarea de servicii medicale în regim privat doar contra cost”, afirmă Cristian Hotoboc, preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private.

Costurile decontate în acest moment de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sunt, în multe cazuri, mult mai mici decât cele reale. Cele mai mari diferenţe se înregistrează la spitalizarea continuă, acolo unde preţul corect este de două şi chiar de trei ori mai mare decât cel decontat.

„O situaţie similară regăsim şi la investigaţii imagistice de înaltă performanţă – imagistică prin rezonanţă magnetică, investigaţii computer tomograf, la analizele medicale de imunologie şi de bacteriologie, în cazul cărora diferenţa poate fi de la câteva zeci la sute de lei. O decontare justă este vitală pentru ca sistemul medical, incluzând aici şi unităţile publice, să poată funcţiona normal, iar pacienţii să beneficieze de un serviciu medical adecvat, la timp şi în condiţii similare”, completează Cristian Hotoboc, preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private.

Singura soluţie identificată de Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED este alinierea tarifelor decontate de stat la costurile reale ale serviciilor prestate în sistemul sanitar. În caz contrar, cele peste cinci milioane de pacienţi care ajung anual în mediul privat ar putea să fie nevoiţi să achite în totalitate serviciile de care beneficiază. Reamintim faptul că una din cinci intervenţii chirurgicale complexe este realizată în mediul privat. Astfel, pacienţii români vor fi nevoiţi fie să plătească integral costurile în unităţile medicale private, fie să meargă în străinătate, acolo unde statul român va fi nevoit să deconteze aceste servicii medicale la costuri de zeci de ori mai mari, sume la care se adaugă cele din bugetul pacienţilor, pentru servicii de transport şi de cazare pentru aparţinători.

Recent Posts

Peste 100.000 de pachete de pâine cu resturi de șobolani au fost retrase de pe piață

Peste 100.000 de pachete de pâine feliată retrase de pe piață. În orice țară, siguranța…

17 minute ago

Medic plasat în arest la domiciliu, după ce ar fi uitat o compresă în corpul unei paciente operate. Femeia a murit de septicemie

Un medic de la Institutul Oncologic din Bucureşti cercetat pentru ucidere din culpă, după ce…

46 de minute ago

Terapia durerii: ce este, când se recomandă, beneficii. Opt metode eficiente de gestionare a durerii

În contextul medicinei moderne, terapia durerii reprezintă o componentă-cheie în îngrijirea pacienților. Aceasta se refera…

o oră ago

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

11 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

11 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra