Categories: Ştiri sănătate

Este dezastru în China! Epidemia de coronavirus a izbucnit și în închisori! Cifrele sunt înspăimântătoare

Coronavirusul a apărut și în mediile cele mai izolate din China. Autoritățile au anunțat vineri 500 de cazuri de contaminare cu coronavirus în penitenciare!

200 de cazuri sunt în aceeaşi închisoare, alimentând temerile referitoare la noi focare de propagare a virusului, informează AFP.

Cel puţin 200 de deţinuţi şi şapte gardieni din închisoarea Rencheng, din Jining, în provincia Shandong (est) au fost contaminaţi cu noul coronavirus, au precizat autorităţile sanitare locale cu prilejul unei conferinţe de presă.

„Punerea în aplicare a măsurilor de prevenţie şi de control nu a fost eficace”, a recunoscut vineri Wu Lei, directorul administrativ al penitenciarului din Shandong.

Acuzat de neglijenţă, Xie Weijun, şef al Departamentului de Justiţie din Shandong, precum şi alte două cadre din adminstraţia penitenciarelor şi cinci responsabili din penitenciar au fost concediaţi, a anunţat guvernul provincial.

În acelaşi timp, cel puţin 34 de cazuri de contaminare au fost identificate în închisoarea din Shilifeng, în provincia Zhejiang (est).

În Hubei, provincia din centrul Chinei considerată epicentrul epidemiei, au fost anunţate vineri 271 de cazuri de contaminare în penitenciare, dintre care 220 nu au fost menţionate anterior de autorităţile din provincie.

Potrivit unei publicaţii oficiale locale – Cotidianul din Hubei -, 230 de cazuri au fost înregistrate în închisoarea pentru femei din Wuhan, unde mai mulţi gardieni au fost concediaţi pentru că nu au luat măsuri împotriva transmiterii virusului, în timp ce alte 41 de cazuri au fost înregistrate într-un stabiliment similar din cantonul Shayang.

Autorităţile sanitare din Hubei, care anunţaseră iniţial vineri 411 de noi cazuri de contaminare confirmate în ultimele 24 de ore, au ridicat bilanţul la 631 pentru a include şi aceste infectări din mediul carceral.

În pofida măsurilor drastice de carantină şi a restricţiilor de circulaţie instituite de autorităţi, această creştere a contaminărilor în închisori alimentează temerile privind apariţia unor noi focare de contagiune în locuri unde un număr mare de persoane stau în izolare, scrie Agerpres.

În acelaşi timp, diaspora uigură avertizează asupra riscurilor unei ”contagiuni masive” cu coronavirus în centrele de reeducare din Xinjiang (nord-vestul Chinei). ONG-uri şi experţi afirmă că sute de mii de membri ai acestei etnii musulmane sunt deţinuţi în această regiune, afectată o perioadă îndelungată de numeroase atentate sângeroase.

Recent Posts

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

7 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

8 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

8 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

9 ore ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

9 ore ago

Cum a reușit un medic să se vindece de o boală incurabilă pe creier

Tumoare pe creier. O tumoare pe creier este o creștere anormală a celulelor în interiorul…

10 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra