Fibroamele uterine, cele mai frecvente tumori ginecologice benigne, sunt direct influențate de activitatea acestui hormon important

Fibroamele uterine sunt cele mai frecvente tumori ginecologice cu o importanță medicală semnificativă. Acesta este o excrescență benignă situată pe peretele uterin.

Majoritatea femeilor nu știu că au fibroame, simptomele manifestându-se la doar 20% dintre ele și constând în menstruații anormale, durere în timpul contactului sexual sau urinari frecvente.

S-a dovedit că mai mulți factori genetici, hormonali și biologici contribuie la dezvoltarea și creșterea tumorilor fibroase. Dintre acești factori, estrogenul are o influență majoră.

Astăzi, dr. Silviu Iștoc, sef de sectie obstetrica-ginecologie in cadrul Medicover Hospital ne spune tot ce ar trebui să știm despre estrogen, hormonul femin și cum acesta influențează dezvoltarea fibroamelor uterine.

Care sunt funcțiile estrogenului?

Estrogenul reprezintă hormonul decisiv pentru dezvoltarea sexuală și reproductivă, în special la femei. Termenul „estrogen” se referă la toți hormonii chimici similari din acest grup, care sunt estrona, estradiolul (primar la femeile de vârstă reproductivă) și estriolul.

„La femei, estrogenul este produs, în principal, în ovare, dar și de celulele adipoase și de glanda suprarenală. La debutul pubertății, estrogenul joacă un rol în dezvoltarea așa-numitelor caracteristici sexuale secundare feminine, cum ar fi sânii, șoldurile mai largi, părul pubian și părul axilelor”, afirmă dr. Silviu Iștoc.

Estrogenul ajută, de asemenea, la reglarea ciclului menstrual, controlând creșterea mucoasei uterine în prima parte a ciclului. Dacă ovulul femeii nu este fertilizat, nivelul de estrogen scade brusc și începe menstruația. Dacă ovulul este fertilizat, estrogenul funcționează cu progesteron, un alt hormon, pentru a opri ovulația în timpul sarcinii.

Estrogenul controlează alăptarea și alte modificări ale sânilor, inclusiv la adolescență și în timpul sarcinii. Este esențial în formarea oaselor, acționând împreună cu vitamina D, calciu și alți hormoni pentru a descompune în mod eficient și a reconstrui oasele în conformitate cu procesele naturale ale corpului. Pe măsură ce nivelul de estrogen începe să scadă la vârsta mijlocie, procesul de reconstrucție a oaselor încetinește, femeile aflate în postmenopauză în cele din urmă descompunând mai mult os decât produc. Acesta este motivul pentru care femeile aflate în postmenopauză au de patru ori mai multe șanse de a suferi de osteoporoză decât bărbații

Cum poate influența estrogenul creșterea fibromului uterin?

„În cele mai multe cazuri, fibroamele uterine apar după vârsta de 25 de ani, ele conținând anumite enzime care transformă androgenii (hormoni masculini produși de ovar și de glanda suprarenală) în estrogen. Având loc la nivelul celulelor fibromatoase, procesul face ca acestea să conțină un nivel mai ridicat de estrogen decât restul corpului”, adaugă dr. Silviu Iștoc.

Estrogenii în exces, acționând asupra uterului, induc modificări la nivelul endometrului și miometrului. Mucoasa endometrului se hipertrofiază și hiperplaziază și, datorită retenției hidrice, se edemațiază, vasele endometrice proliferează și devin pletorice. Ca urmare, apar modificări ale ritmicității ciclurilor menstruale și ale duratei și fluxului menstrual. Perpetuat în timp, efectul estrogenilor în exces poate transforma mucoasa într-o hiperplazie glandulo – chistică cu meno-metroragii puternice.

Medicul ginecolog poate detecta prezența fibromului prin ecografie pelvină sau examen clinic pelvin. În cazul în care fibromul necesită tratament, acesta poate fi îndepărtat prin operația laparoscopică, operație cu recuperare rapidă și care oferă posibilitatea de a rămâne însărcinată și după eliminarea fibromului.

Specialist în obstetrică-ginecologie, dr. Silviu Istoc este pasionat de chirurgia ginecologică minim invazivă și de medicina materno-fetala. Este șef de secție obstetrică-ginecologie în cadrul Medicover Hospital, si coordonator al Compartimentului pentru Sarcina Incipienta. Cu o formare in Germania, Doctorul Silviu Istoc s-a intors acasa, pentru a ajuta pacientele din Romania, sa aduca pe lume copii sanatosi; mărturie în acest sens, stau numeroasele intervenții chirurgicale noninvazive pentru restabilirea fertilității.

Recent Posts

STUDIU. Condimentul care poate crește riscul de cancer de stomac

STUDIU despre un condiment comun. Consumul excesiv al unui condiment comun poate crește riscul de…

10 ore ago

Horoscop 18 mai. Astrolog: Capricornii pot fi ușor de păcălit. Mare atenție!

Astrologii vin cu veşti surprinzătoare pentru nativii celor 12 zodii. Gemenii pot acționa imoral, Racii…

11 ore ago

Cinci alimente benefice pe care toată lumea trebuie să le consume: Îmbunătățesc funcția rinichilor

O echipă internațională de medici nutriționiști a întocmit o listă cu cinci alimente benefice pentru…

11 ore ago

Totul despre boala rară și gravă care afectează hemoglobina: Tratamentul NU trebuie întrerupt

Talasemia majora este o boală genetica rară și gravă care afectează producerea de hemoglobina, proteina…

12 ore ago

Ce s-a întâmplat în corpul unei femeie care a urmat o dietă strictă

O femeie a urmat o dietă strictă cu apă două săptămâni. Ea a dezvăluit ce…

12 ore ago

De ce să mănânci fructe întregi în loc să bei sucuri. Vezi ce se întâmplă în corp

De ce să mănânci fructe întregi în loc să bei sucuri? Sucurile naturale sunt o…

13 ore ago

Citeste si: