Categories: Ştiri sănătate

Fobiile, vindecate cu succes prin hipnoză

Asociaţia Română de Hipnoză atrage atenţia că numărul cazurilor de fobie creşte constant. Astfel, în Statele Unite ale Americii aproximativ 4.23% din populatie (adică 11.5 milioane) suferă de una sau mai multe fobii, dintre care numărul persoanelor de sex feminin este aproape dublu faţă de cele de sex masculin. În România, nu exista statistici oficiale legate de fobii, dar se presupune că un procent de 11% din populaţia ţării suferă de cel puţin un anumit tip de fobie.

Termenul de fobie înseamnă tulburare anxioasă, adica o frică de o intensitate extremă, persistentă, sesizată de subiect ca fiind iraţională. Fobia este determinată de prezenţa sau doar anticiparea prezenţei unui obiect, vietate sau situaţie. S-a constatat că obiectul fobogen, cel care provoacă fobia, ar putea fi un stimul condiţionat dintr-un reflex al fricii constituit cândva într-un moment din trecut şi de care persoana respectivă nu-şi aminteste in mod constiente sau nu conştientizează evenimentul respectiv.

“Hipnoza este o metoda excelentă de a trata fobiile, mai ales că eficienţa tehnicilor specifice hipnozei a fost demonstrată în timp. Mai clar, cu ajutorul hipnozei, toate emoţiile care au fost generate de un anumit eveniment pot fi eliminate, eliberate, eliberand, astfel, persoana respectivă de fobie. Cărţile de specialitate descriu nenumărate fobii şi caută să le trateze pe fiecare în parte parte, detaliat, focalizându-se asupra efectului şi nu asupra cauzei. Adevarul este că fobiile sunt printre tulburările cel mai uşor de tratat, atâta timp cât cel care conduce şedinţa de hipnoză ştie ce, cum şi când să facă. Aşadar, propun o altă viziune a fobiilor: Fobia înţeleasă ca o reacţie de respingere, o dorinţă de a nu mai vrea să trăim încă o dată teroarea, frica care le-am trăit de-a lungul existenţei. Focalizându-ne asupra intensităţii sentimentului, putem sa mergem foarte rapid pe firul care ne conduce la cauză şi să o rezolvăm o dată pentru totdeauna”, a declarat Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

Fobiile de anumite situaţii, vietăţi sau obiecte se pot transforma în fobii sociale (fobia socială apare în copilărie şi adolescenţă şi este a treia tulburare ca frecvenţă după depresie şi alcoolism), când frica este însoţită de tendinţa de a evita situaţiile în care persoana se teme că ar putea fi judecată pentru felul în care se poartă.

Există mai multe modalităţi de tratare a fobiilor, cele mai cunoscute fiind terapia cognitiv comportamentală, psihoterapia sau medicamentaţia. Toate aceste metode se adresează nivelului conştient al minţii şi, prin utilizarea anumitor tehnici, caută se reducă efectul devastator pe care fobiile îl au la nivelul emoţional al persoanei. Din păcate, de cele mai multe ori acest gen de tratament poate să dureze ani de zile, iar unele situaţii extreme să se finalizeze fără niciun rezultat.

De-a lungul timpului, hipnoza s-a dovedit a fi o metodă eficienă în tratarea şi eliminarea acestor fobii, atunci când este utilizată de un expert. Hipnoza este o metodă care poate ajuta la descoperirea cauzei, iar apoi la eliminarea conexiunii dintre acea cauză care de cele mai multe ori este de natura emotionala şi experienta fobica cu care se confrunta o persoana in prezent, toate acestea conducând practic la distrugerea emoţiilor virulente si, deci, la eliminarea fobiei.

Despre fobii vor fi organziate o conferinta si un workshop, in seria Conferintelor Tabu de la sfarsitul lunii mai, la Hotel Marshal Garden, in Bucuresti.

Inscrieri pentru participare pe www.mintideschise.ro

Recent Posts

Lucruri esențiale pe care oamenii nu le fac. Sunt vitale pentru sănătate

Elemente vitale pentru sănătate. Dr. Cezar, celebrul cardiolog, dezvăluie care sunt elementele vitale pentru sănătate.…

9 ore ago

Pelagra

Ce este, cum se manifestă și de ce apare boala PELAGRA? Pelagra este boala cauzată…

9 ore ago

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Află dacă pot consuma cireșe

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Regimul diabeticilor este foarte important pentru controlul nivelului de zahăr…

10 ore ago

Horoscop 16 mai. Vărsător, trebuie să împărtășești energia ta minunată

Horoscop 16 mai. Astrologii au făcut previziuni pentru toate semnele: Prntru nativii din zodia Berbec…

10 ore ago

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de la Spitalul „Foişor”

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de…

11 ore ago

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de vară: Are puține calorii

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de…

11 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra