Categories: Ştiri sănătate

A fost creat un medicament care reprogramează sistemul imunitar să distrugă cancerul din organism

Cercetătorii australieni au dezvoltat un medicament care este capabil să reprogrameze celulele sistemului imunitar pentru a lupta eficient împotriva cancerului, au anunțat joi reprezentanții de la Peter MacCallum Cancer Centre din Melbourne, citați de agenția de presă Xinhua.

Noua terapie creată de cercetătorii australieni implică prelevarea de celule imunitare din organismul pacienților. Celulele sunt modificate genetic în laborator și, apoi, reintroduse în corpul acelor pacienți diagnosticați cu cancer.

Această formă de imunoterapie s-a dovedit anterior eficientă în lupta împotriva cancerelor sangvine, însă coordonatorii noului studiu, Phillip Darcy și Paul Beavis, au descoperit o nouă metodă care ameliorează pentru prima dată în istorie eficiența terapiei împotriva tumorilor solide.

Potrivit profesorului Phillip Darcy, celulele imunitare îmbunătățite, cunoscute sub denumirea de „celule CAR T”, nu erau în trecut eficiente împotriva tumorilor solide, care sunt capabile să producă un metabolit, adenozină, ce distruge celulele imunitare.

Anumite tumori s-au dovedit chiar capabile să inverseze pur și simplu acțiunea benefică a produsului de ameliorare plasat în interiorul celulelor imunitare, făcându-le pe acestea din urmă să revină la stadiul de celule T, care au o capacitate scăzută de combatere a tumorilor.

Savanții australieni au testat cu succes pe șoareci un medicament care blochează acel metabolit, permițând celulelor CAR T să țintească în mod eficient tumorile.

Cercetătorii din Melbourne intenționează să folosească medicamentul și în faza de testare pe pacienți umani.

„Suntem cu adevărat încântați de rezultate și de posibilitățile care se ivesc prin folosirea imunoterapiei”, a spus profesorul Darcy.

Todd Harper, CEO-ul Cancer Council Victoria, s-a declarat încântat de noul medicament, deoarece acesta „oferă un tratament mai bine țintit și cu mai puține efecte secundare”.

Recent Posts

Câți ani de vechime trebuie să ai ca să-ți crească pensia cu aproape 1500 lei la recalculare

Câți ani de vechime trebuie să ai ca să-ți crească pensia cu aproape 1500 lei…

o oră ago

Ce se întâmplă cu creierul în prima jumătate a somnului

Există trei nevoi fundamentale ale oamenilor pentru a supraviețui: alimentația, oxigenul și somnul. Odihna este…

2 ore ago

Anii lucrați în străinătate se adaugă la calculul pensiei din România?

O întrebare tot mai frecventă în rândul românilor în ultima perioadă este dacă anii lucrați…

2 ore ago

Cele două zodii care își îndeplinesc cel mai mare vis în săptămâna 13 – 19 mai

Două zodii norocoase își îndeplinesc visurile, săptămâna aceasta. Pentru acești nativi, zilele actuale par să…

3 ore ago

Un tânăr a făcut necroză hepatică și a murit la câteva ore după ce a mâncat acest aliment reîncălzit

Un student în vârstă de 20 de ani din Belgia a făcut necroză hepatică și…

3 ore ago

Lipsa acestei vitamine predsipune la demență și insuficiență cardiacă. Aproape jumătate dintre vârstnici au carență

Aproape jumătate dintre persoanele vârstnice se confruntă cu lipsa unei vitamine esențiale pentru creier.  Datele…

4 ore ago

Citeste si: