Ghid pentru părinți. Cum ne ținem copiii sănătoși de Crăciun

Cel mai de preț cadou pe care ni-l dorim de la Moș Crăciun este sănătatea copiilor noștri și a noastră. Dar dacă Moșul se rătăcește cu tolba magică, există câteva ponturi date de medici specialiști demne de urmat pentru a avea Sărbători liniștite alături de cei dragi. Începem cu un Ghid complet pentru părinți

Sandra Sălăgean sandra.salagean@evzgroup.ro Ce trebuie să faci, ca părinte, pentru a evita ca micuțul tău să aibă problem de sănă- tate de Sărbători? O întrebare firească, la care medicii au răspunsuri simple, dar neștiute sau ignorate de mulți. Ca să nu ne trezim cu febră și nas înfundat în Ajun de Crăciun sau de Anul Nou, atunci când medicii sunt și puțini, și obosiți în camerele de gardă ale spitalelor, e bine să țineți cont de următoarele sfaturi:

● Nu luați copilul prin magazine în goana cumpărăturilor. Bolile virale, adică banala răceala, gripa sau enterocolitele se iau adesea din mediile aglomerate, precum hipermarketuri sau malluri – cărucioarele destinate produselor alimentare și spațiile de joacă pentru micuți sunt surse aproape sigure de infestare în această lună a anului. Și cum perioada de incubație a acestor boli este de 3-5 zile, nu e exclus ca febra și durerea să apară chiar în zilele cele mai importante ale vacanței de iarnă.

● Nu îi dați ceaiuri și supe fierbinți pentru a compensa statul în frig. Cu cât alimentele sunt mai fierbinți, cu atât gâ- tul se irită mai tare, favorizând apariția unei inflamații virale sau bacteriene, numită popular ”roșului în gât”. Tot pentru a preveni aceasta afecțiune cât și pentru a evita problemele pulmonare, medicii pediatri recomandă părinților să nu mai pună fularul peste gură copiilor. Explicația este simplă: respirația micuțului face condens, iar aerul umed pe care îl inspiră nu este benefic, favorizând apariția unor infecții bacteriene. Tot medicii ne asigură că acoperirea gurii cu fular nu ferește micuții de ră- celile specifice sezonului rece, acestea transmițându-se prin contact cu persoane răcite sau din aer.

● Nici băile lungi și fierbinți nu sunt o soluție bună, în special pentru copiii cu pielea sensibilă. Apa prea caldă și contactul prelungit cu ea poate declanșa dermatita atopică, afecțiune de care suferă din ce în ce mai mult prichindei. Mențineți ritualul de îmbăiere ca și în sezonul cald.

Cum recunoști dermatita atopică

Roșeața din obrajori sau alte pete roșii pe corp, dar și pielea uscată, anunță apariția dermatitei. Așadar, contrar sfaturilor din bătrâni, un copil cu roșu în obrăjori, în majoritatea cazurilor, nu „plesnește de sănătate”, dimpotrivă!, are nevoie de consultul unui dermatolog.

Cum și când îi dai vitamine

Nu apelați la suplimente de vitamine pentru imunitate dacă nu aveți indicația unui medic. Orice exces are repercursiuni, iar supravitaminizarea nu face altceva decât să slăbească imunitatea, nicidecum să o întărească. Puteți să oferiți copiilor sucuri naturale, fructe proaspete și legume cat mai puțin tratate termic, acestea fiind suficient de bogate în vitamine astfel încât să asigure necesarul organismului pentru a înfrunta schimbările climatice. Întrebați medicul dacă aveți nevoie de un supliment de Vitamina D pe perioada iernii. Cei care nu se pot bucura de lumina naturală a soarelui pot primi această recomandare. Vitamina D ajută sistemul imunitar și este esențială în dezvoltarea normală și sănătoasă a copilului. Din fericire, cazurile de deficiențe de Vitamina D sunt foarte rare – produce apariția rahitismului sau a unor probleme osoase grave -, majoritatea produselor pentru copiii de până la 2 ani fiind imbogățite cu această vitamină (cereale, lapte praf, biscuiți etc.).

Ajutorul din cămară

Natura le-a aranjat pe toate în așa fel încât să supraviețuim și să evoluam cu ajutorul ei. Urmând acest concept, medicii susțin că fiecare anotimp ne oferă roadele potrivite organismului nostru și al copiilor pentru a face față cu brio schimbărilor climatice, dar, atenție!, doar alimentația nu poate substitui niciodată un tratament medical într-o problemă acută sau cronică.

DOVLEACUL

Este esențial în alimentația copilului, iarna, fiind bogat în Vitamina A, Vitamina C, carotenoizi, antioxidanți și potasiu. Tabelul nutritiv per 100 de grame al dovleacului este: Vitamina A – 200% din necesarul zilnic. Aceasta ajută vederea și pielea. Vitamina C – 20% din necesarul zilnic. Aceasta ajută sistemul imunitar. Potasiul – 100% din necesarul zilnic. Acesta ajută musculatura. Betacarotenul – 100% din necesarul zilnic. Este dovedită eficiența betacarotenului în prevenirea apariției cancerului, potrivit Institutului Național de Cancer din SUA.

CARTOFUL DULCE

Este asemănător dovleacului, fiind un hibrid între cartof și această legumă. Diferența este că, în comparație cu dovleacul, cartoful dulce conține de două ori mai multă Vitamina C, de trei ori mai multă Vitamina A, Calciu și au o încărcătură glicemică de numai 17, pe când un cartof alb are un indice de 29. Așadar, e ideal în meniul diabeticilor.

SUCURI DE CITRICE

Portocalele, mandarinele și lamâile sunt renumite pentru abundența de Vitamina C, dar pe lângă asta, citricele ajută la digestie și la reducerea colesterolului rău. Pentru cei mici e ideal să îi oferiți sucul de citrice combinat cu suc din alte fructe sau legume de sezon, precum merele, perele sau morcovii, pentru a nu le tulbura flora intestinală.

LAPTE DE MĂGĂRIȚĂ

Copiii care răcesc des sau care au intoleranță la lactoză își pot lua un supliment sănătos din laptele de măgăriță. Organizația Mondială a Sănătații a concluzionat că acesta este cel mai apropiat, ca și compoziție, de laptele matern.

Pregătiți „farmacia” pentru perioada în care totul va fi închis

Puține unități farmaceutice se găsesc deschise în zilele de sărbătoare, așa că e bine să avem o trusă cu medicamente utile la îndemâ- nă. Iată care sunt acestea:

● Paracetamol și Ibuprofen pentru scăderea febrei și reducerea inflamațiilor.

● Decongestional nazal pe bază de apă de mare și ser fiziologic.

● Sprayuri bucale adjuvante în cazul roșului în gât.

● Antihistaminice în cazul apariției unor alergii.

● Probiotice pentru flora intestinală.

● Sirop de tuse.

● Antivomitiv.

● Pulbere de diosmectită pentru oprirea scaunelor moi.

● Comprese sterile, spirt, rivanol și pudre antiseptice pentru tratamentul leziunilor de la nivelul pielii.

Când e o urgență medicală și trebuie să duci copilul la camera de gardă:

– Dacă temperatura este mai mare de 39,5

– Dacă temperatura nu scade în 24 de h.

– Dacă starea generală a copilului este vizibil afectată.

– În caz de alergie (apariția unor pustule/blânde pe piele sau umflarea unor regiuni ale corpului)

– În caz de plagă deschisă.

În caz de intoxicație cu substanțe chimice sau medicamente.

– În cazul în care copilul are mai mult de 4 episoade de vomă/zi sau mai mult de 4 episoade diareice/zi.

CONSULTAȚII TELEFONICE PEDIATRICE – PEDITEL Pentru urgențe medicale puteți cere consultația telefonică a unui medic pediatru apelând PEDITEL la 1791. EDITEL la 1791. Serviciul PEDITEL 1791 este un serviciu dedicat părinților ce au nevoie de un sfat medical profesionist pentru sănătatea copiilor lor. Call centrul pediatric PEDITEL 1791 este apelabil prin formarea numărului scurt 1791, un număr cu tarif standard, fără suprataxă, la care răspunde un medic specialist, non stop. Serviciul este o premieră în România., inițiat și implementat de Fundația Părinți din România.

Recent Posts

Efectele terapeutice ale râsului. Medicamentul de care nu știai: ce boli pot fi tratate prin râs

Efectele terapeutice ale râsului. Râsul este adesea numit cel mai bun medicament, și nu este…

3 ore ago

Horoscop 19- 25 mai. Alina Bădic: „Suntem supuși unui EXPERIMENT astral. Intrăm în rezonanță cu elemente-cheie de destin”

Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 19 – 25 mai 2024, pentru toate…

4 ore ago

Cântatul îmbunătățește abilitățile lingvistice în creierele afectate ale pacienților cu afazie

Cântatul îmbunătățește limbajul la pacienții cu afazie. Accidentele vasculare cerebrale sunt cea mai frecventă cauză…

4 ore ago

Horoscop 20-26 mai. Avertismentul lui Mihai Voropchievici: „o săptămână grea și complicată”. Zodia care va fi trădată

Horoscop 20-26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. O săptămână cu schimbări inevitabile, pentru unele zodii…

5 ore ago

Cum pot fi benefice cerealele antice pentru persoanele cu diabet de tip 2

Cerealele antice, benefice pacienților cu diabet de tip 2. O nouă cercetare arată că consumul…

5 ore ago

Durerile de spate: simptome alarmante pentru ACESTE afecțiuni. Când trebuie să mergi la medic

Durerile de spate sunt printre cele mai comune probleme de sănătate întâlnite în întreaga lume,…

6 ore ago

Citeste si: