Categories: Ştiri sănătate

În România, numărul cazurilor s-a dublat într-o singură zi. Medicii sunt în alertă

În România, numărul cazurilor de COVID contiuă să crească. Specialiștii sunt în alertă, susținând că, la nivel național, nu avem o imunitate colectivă favorabilă, astfel încât să fim protejați de pericolul virusului. Într-o singură zi, infectările aproape sau dublat.

Am înregistrat cel mai mare număr de cazuri de COVID din ultimele două luni – 233. E o creștere de aproape două ori față de ieri, care îi îngrijorează pe medici și pe specialiști, mai ales că a crescut și ponderea infectărilor cu varianta Delta a virusului, care a pus din nou în alertă întreaga lume, anunță TVR 1.

State cu rate mari de vaccinare reintroduc restricții sau vorbesc de vaccinarea obligatorie a unor categorii cu risc, în așteptarea celui de-al patrulea val al pandemiei. În România am numărat recent 5 milioane de persoane vaccinate cu o doză, două luni mai târziu decât termenul asumat de autorități, iar campania pare să bată pasul pe loc.

Varianta Delta, responsabilă pentru situația epidemiologică actuală

„Este greu de spus și aici pot să vă spun câteva lucruri conform raportului publicat de Institutul Național de Sănătate Publică astăzi. În ultima săptămână, în săptămâna 30, s-au efectuat 151 de secvențieri.

Din acest 151, 135 au fost pozitive pentru varianta Delta. Înseamnă un procent de pozitivare pentru Delta de 89%, peste 89%, în condițiile în care cu o săptămână anterior vorbeam de un procent de pozitivare de 59% și în condițiile în care cu o altă săptămână în urmă de doar 33%.

Mai mult decât atât, în această săptămână s-a dublat față de săptămâna precedentă ponderea cazurilor din totalul variantelor virale de îngrijorare, care sunt identificate, față de cât era anterior, deci, practic, în baza secvenţierilor efectuate, nu putem spune că tulpina Delta nu este în momentul de față dominantă.

Chiar dacă acum nu este dominantă, cu siguranță, în următoarele săptămâni – şi e vorba doar de câteva săptămâni – ea va deveni dominantă

Nu avem un număr mare de cazuri, nu are cum să exprime capacitatea ei de răspândire, dar pe măsură ce se acumulează un număr tot mai mare de cazuri de infecție cu Delta, acest bazin, acest rezervor de infecție va avea un impact semnificativ mai târziu şi ceea ce îi place variantei Delta foarte mult sunt zonele supraaglomerate, acolo unde sunt foarte mulți oameni și unde nu se respectă măsurile de prevenție. De ce?

Pentru că o persoană care este infectată poate să transmită la alte șapte, până la nouă persoane. Este transmiterea aceasta extrem de crescută asemănătoare cu transmiterea în cazul vărsatului de vânt, spre deosebire de ce se întâmpla cu tulpina parentală, cu tulpina inițială din Wuhan, în care o persoană pozitivă mai infecta două persoane.

Deci, practic, în momentul de față, aș putea spune că activitățile la risc sunt cele cu număr foarte mare de persoane, unde e puțin probabil să se respecte măsurile de prevenție, și aici mă refer la mască, unde este extrem de dificil să menții distanța fizică și evident atunci când un număr încă suficient de crescut de persoane nu sunt vaccinate”, susține Valeriu Gheorghiță, medic și coordonator al campaniei de vaccinare anti-COVID în România.

Recent Posts

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

53 de minute ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

o oră ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

2 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

2 ore ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

3 ore ago

Cum a reușit un medic să se vindece de o boală incurabilă pe creier

Tumoare pe creier. O tumoare pe creier este o creștere anormală a celulelor în interiorul…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică