Dureri și arsuri la urinare, primele simptome ale acestei infecții. Netratată duce la grave complicații

Infecțiile de tract urinar sunt unele dintre cele mai frecvente afecțiuni. Dacă nu sunt tratate corect, ele pot genera complicații, dar și recidive.

Infecția urinară este o inflamație care apare prin multiplicarea microorganismelor la nivelul căilor urinare, care ajung în tractul urinar fie pe calea ascendentă, fie sangvină ori direct prin intermediul intrumentarului medical contaminat.

Infecțiile pot fi localizate la nivelul uretrei, vezicii urinare, rinichilor. Simptomele vor depinde astfel de localizarea infecției.

Există mai multe semne care ne indică faptul că am putea avea o infecție de tract urinar, caz în care trebuie să mergem urgent la medic.

Trebuie evitată contramedicația, pentru că tratarea incorectă poate avea, pe termen lung, consecințe grave asupra sănătății.

Semnele infecției de tract urinar sunt:

– durere și arsură la urinare

– nevoia urgentă de a urină frecvent, cu eliminarea unei cantități mici de urină

– pierderea controlului eliminării urinei

– durere sau senzația de greutate în abdomenul inferior  – urină ruginie sau rozalie

– urină urat mirositoare

– urină tulbure

– durere în spate chiar sub cutia toracică sau pe o parte a corpului

– frison și febră

– grețuri, vărsături

Infecțiile de tract urinar pot să apară inclusiv la sugari, având o prevalență mai mare la băieți decât la fete, apoi raportul se inversează.

Până la vârsta de 65 de ani, aproape una din cinci femei prezintă o astfel de infecție, incidența fiind scăzută la bărbați.

În cazul infecțiilor urinare, extrem de utile sunt măsurile de prevenție, respectiv igiena personală, toaletă riguroasă, combaterea constipației, tratarea eventualelor afecțiuni ginecologice.

Medicii recomandă să consumăm lichide, cel puțin 2 litri/zi pentru a facilita eliminarea bacteriilor și vindecarea.

Recent Posts

Medic plasat în arest la domiciliu, după ce ar fi uitat o compresă în corpul unei paciente operate. Femeia a murit de septicemie

Un medic de la Institutul Oncologic din Bucureşti cercetat pentru ucidere din culpă, după ce…

15 minute ago

Terapia durerii: ce este, când se recomandă, beneficii. Opt metode eficiente de gestionare a durerii

În contextul medicinei moderne, terapia durerii reprezintă o componentă-cheie în îngrijirea pacienților. Aceasta se refera…

45 de minute ago

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

10 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

11 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

11 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică