Infecții urinare repetate? Ar putea ascunde un diagnostic crunt

Infecţiile urinare recurente ar putea masca simptome ale cancerului renal sau de vezică urinară, au avertizat cercetători de la Universitatea Cambridge, potrivit Press Association.

Medicii pot presupune că un pacient suferă de o altă infecţie a tractului urinar (ITU) în loc să facă investigaţii pentru un posibil cancer, au afirmat autorii studiului.

Lucrarea prezentată la Conferinţa pentru diagnosticul precoce al cancerului de la Birmingham a analizat datele din 24 de studii referitoare la peste 100.000 de persoane din opt ţări dezvoltate. Studiul a constatat că până la două treimi dintre persoanele care au prezentat sânge în urină – un simptom al ITU şi un posibil semn de cancer – nu au mai făcut niciun examen suplimentar în următoarele şase luni de la prima lor vizită la un medic, scrie Agerpres.

Cercetătorii au descoperit că infecţiile urinare repetate au fost asociate cu o „întârziere a diagnosticului” în depistarea cancerului, iar femeile au mai multe şanse să primească acest diagnostic cu întârziere faţă de bărbaţi.

Medicul Yin Zhou, coordonatorul studiului, a declarat: „Detectarea timpurie a cancerului este vitală pentru a le oferi pacienţilor cele mai bune opţiuni de tratament şi pentru a le spori şansele de supravieţuire”.

„Acest studiu este un pas important pentru îmbunătăţirea modului nostru de a înţelege de ce unele persoane sunt diagnosticate mai târziu decât altele”, a mai spus el.

„Cu toate ca infecţiile urinare sunt a doua cea mai comună afecţiune pentru care medicii prescriu antibiotice, la unele persoane, simptomele unei ITU pot masca simptome ale cancerului de vezică urinară sau de rinichi”, a afirmat medicul Yin Zhou.

„Numai un număr mic de pacienţi cu simptome persistente şi recurente de infecţii urinare vor dezvolta cancer, dar este important să îi depistăm”, a subliniat el.

Mai mult de 10.500 de persoane sunt diagnosticate în fiecare an cu cancer renal în Anglia, în timp ce aproximativ 8.500 de persoane sunt diagnosticate cu cancer de vezică urinară. Dintre aceştia, circa 3.400 sunt diagnosticaţi cu cancer renal în stadiu avansat şi 1.800 cu cancer de vezică în stadiu avansat, ceea ce reduce şansele de supravieţuire.

Recent Posts

Când ajung noile taloane de pensii recalculate și la ce să fie atenți pensionarii

Poșta Română va începe să livreze noile taloane de pensie către pensionari, chiar în următoarele…

6 minute ago

Fenomen îngrijorător. Rata cancerelor de colon a crescut cu 500% la această categorie de vârstă

Cazurile de cancer de colon sunt tot mai frecvente la adulții tineri, însă datele recente…

36 de minute ago

Românii au strâns o sumă record la Pilonul II de pensii. Cât are fiecare, în medie

Românii au strâns o sumă record la Pilonul II de pensii.Românii au reușit să acumuleze…

o oră ago

Cercetător român: Acest fruct dizolvă și elimină acidul uric

Fructul care dizvolvă acidul uric și menține ficatul sănătos, recomandat de un cercetător român. E…

2 ore ago

Pesionarii ale căror pensii se recalculează de două ori. Şeful Casei de Pensii: „Vor beneficia de încă o altă creștere opțională”

Pensii recalculate de două ori. Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii, a detaliat schimbările…

3 ore ago

Citeste si: