Infecțiile digestive printre cele mai frecvente probleme cu care ne putem confrunta vara. Iată cum pot fi prevenite

Infecțiile digestive sunt unele dintre cele mai frecvente probleme cu care ne putem confrunta în sezonul cald. O metodă sigură și eficientă pentru a ține la distanță aceste pericole estivale o reprezintă probioticele.Acestea sunt microorganisme „prietenoase” care alcătuiesc flora intestinală.

Ele permit combaterea microorganismelor „rele”, cauzatoare de infecții. O serie de studii reprezentative demonstrează că administrarea de probiotice și prebiotice ajută la prevenirea și tratarea infecțiilor digestive. Pentru a vă feri de aceste riscuri în concediu, medicii recomandă începerea unei cure cu probiotice cu o săptămână înaintea plecării.
Probioticele țin la distanță infecțiile digestive

Probioticele sunt microorganisme „prietenoase” care alcătuiesc flora intestinală. Ele permit combaterea microorganismelor „rele”, cauzatoare de infecții. În sezonul cald, cele mai frecvente sunt infecțiile digestive. O serie de studii demonstrează că administrarea de probiotice și prebiotice ajută la prevenirea și tratarea infecțiilor digestive.

Cum apare dezechilibrul florei intestinale?

În cazul unui organism sănătos, tubul digestiv este colonizat de aproximativ 100 000 de miliarde de bacterii, aparținând a peste 400 de specii diferite. Acestea alcătuiesc un ecosistem stabil, care este esențial pentru menținerea stării de sănătate. Orice factor care perturbă echilibrul florei intestinale poate provoca o îmbolnăvire. Cele mai frecvente dezechilibre ale florei intestinale sunt cauzate de infecții cu virusuri, bacterii sau fungi, dar și de unele medicamente cum ar fi antibioticele. Aceste dezechilibre se manifestă în majoritatea cazurilor prin boli diareice.

Cum acționează probioticele?

Probioticele acționează prin trei mecanisme principale:

  1. Reglează activitatea sistemului imunitar de la nivelul intestinului. Probioticele întăresc imunitatea atunci când aceasta este slăbită, de exemplu în momentul dezvoltării sistemului imunitar la copil sau în cazul unor îmbolnăviri. Tot probioticele sunt cele care diminuează hiperstimularea sistemului imunitar în cazul alergiilor sau bolilor inflamatorii intestinale.
  2. Cresc funcția de barieră a mucoasei intestinale. Probioticele contribuie la formarea și protejarea mucoasei intestinale, precum și la producerea de anticorpi de tip IgA (cu rol în aglutinarea bacteriilor, împiedicând penetrarea mucoaselor).
  3. Au efect antimicrobian direct. Probioticele au capacitatea de a lua locul bacteriilor patogene (fenomenul de competiție) și de a împiedica adeziunea acestora la peretele intestinal.

De ce sunt necesare probioticele în prevenirea și tratarea diareei?

Există mai multe tipuri de boli diareice în funcție de agentul patogen responsabil: virusuri, bacterii, ciuperci, paraziți. Cea mai frecventă este boala diareică acută sau gastroenterita virală, care afectează atât adulții, cât mai ales copiii în sezonul cald. Studii reprezentative demonstrează că probioticele care conțin microorganisme de tip Lactobacillus și Bifidobacterium reduc riscul de a contracta gastroenterita estivală. Dar probioticele sunt necesare și în tratamentul diareei. S-a constatat că acestea reduc durata bolii, odată ce ea s-a declanșat, pentru că probioticele ajută flora intestinală să se refacă mai rapid.
Un alt studiu dovedește că probioticele pe bază de Lactobacillus helveticus și Lactobacillus rhamnosus pot preveni diareea cauzată de Clostridium difficile. Aceasta este una dintre cele mai de temut bacterii, infecția generată de Clostridium difficile fiind foarte greu de tratat, după cum sugerează și denumirea.

Ce puteți face pentru a preveni diareea călătorului?

– Începeți o cură de probiotice cu o săptămână înaintea plecării în vacanță pentru a profita la maximum de proprietățile lor protectoare și continuați administrarea pe durata sejurului.
– Respectați regulile de igienă și siguranță alimentară pe întreaga perioadă a vacanței: spălați-vă mâinile foarte frecvent, consumați carne bine preparată termic, consumați numai fructe și legume care se pot decoji, beți numai apă îmbuteliată (inclusiv pentru a vă spăla pe dinți), nu utilizați cuburi de gheață, evitați înghețata și alte produse perisabile.

 

 

 

Recent Posts

Lucruri esențiale pe care oamenii nu le fac. Sunt vitale pentru sănătate

Elemente vitale pentru sănătate. Dr. Cezar, celebrul cardiolog, dezvăluie care sunt elementele vitale pentru sănătate.…

o oră ago

Pelagra

Ce este, cum se manifestă și de ce apare boala PELAGRA? Pelagra este boala cauzată…

2 ore ago

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Află dacă pot consuma cireșe

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Regimul diabeticilor este foarte important pentru controlul nivelului de zahăr…

2 ore ago

Horoscop 16 mai. Vărsător, trebuie să împărtășești energia ta minunată

Horoscop 16 mai. Astrologii au făcut previziuni pentru toate semnele: Prntru nativii din zodia Berbec…

3 ore ago

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de la Spitalul „Foişor”

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de…

3 ore ago

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de vară: Are puține calorii

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de…

4 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra