Categories: Ştiri sănătate

Ion Cristoiu: În timp ce din punct de vedere oficial se sărbătorea cu fast venirea primei tranșe de vaccin, în spitalele mizere din România oamenii mureau.

Ion Cristoiu, jurnalist și scriitor român, surprinde ipostaza autorităților din România într-un moment remarcabil: primirea vaccinului anticoronavirus. Jurnalistul susține că „ceremoniile” de acest tip sunt de domeniul trecutului, iar asemenea reprezentații nu își au locul în statele dezvoltate.

Ion Cristoiu a evidențiat reacția autorităților în momentul primirii vaccinului anticoronavirus. Jurnalistul spune că acest tip de manifestare ar fi putut fi observat în trecut, fiind „festivismul regimului Ceaușescu”. Ce spune Ion Cristoiu despre „ceremonia” de primire a dozelor de vaccin?

„Se știe cît de mult pariază în ziua de azi industria turismului pe oazele de primitivism din zonele sălbatice ale globului. Am descris într-un reportaj din Thailanda cum dau năvală, plătind bani grei, turiștii din Occident în regiunea Kanchaburi pentru a trăi în condițiile sălbatice din junglă. Seara, turistul, găzduit la preț de hotel de lux într-o colibă de stuf luminată de opaiț, poate urmări, în centrul tribului așa-zisele obiceiuri ancestrale.

România e preferată de mulți turiști străini și pentru realitățile sale primitive depășite de mult în lumea civilizată. Mers cu căruța, trecut pe punte de scîndură care se clatină gata să cadă în hău, dat la găini și la gîște, mersul la WC în fundul curții. Turiștilor li se oferă tradiții cu aspect primitiv care-i impresionează, mai ales că pot face selfie cu Mutul din Călușarii, ținînd să aibă în prim plan falusul.

25 și 26 decembrie 2020 a îmbogățit tezaurul moldo-valah de ceremonii curioase:
Primirea primei tranșe de vaccin anti-Covid.

În toate țările Uniunii Europene, primirea primelor doze de vaccin a fost un fapt obișnuit, consemnat și abordat de presă sub semnul dezbaterii publice controversate privind vaccinarea. Prezența oficialităților a fost minimă, aducerea, depozitarea și împărțirea vaccinului rămînînd în hotarele unei activități obișnuite”, a susținut Ion Cristoiu pe blogăl său, cristoiublog.ro

Cum s a desfășurat evenimentul în România?

La noi în Babuinia venirea primelor doze de vaccin s-a transformat într-o sărbătoare națională lățită pe trei zile:

  1. Vineri, 25 decembrie 2020 – primirea vaccinului la intrarea în țară. Au participat: Raed Arafat și Valeriu Gheorghiță.
  2. Sîmbătă, 26 decembrie 2020 – descărcarea vaccinului din camion la Institutul Cantacuzino. Au participat: Florin Cîțu, premierul României, Raed Arafat și Valeriu Gheorghiță.
  3. Duminică, 27 decembrie 2020: Aplicarea primului vaccin. Va participa însuși Klaus Iohannis?

E greu să alegi dintre momentele grotești ale acestei Ceremonii păgîne concurînd tradițiile de Crăciun pe cele mai șocante:
Transmiterea de către posturile publice de Radio și televiziune a apropierii camionetei de fruntariile țării; imaginea de Mafiot a lui Raed Arafat, prin ochelarii de soare, și de instalator subacvatic, prin masca cu bot ca un rît; transformarea lui Valeriu Gheorghiță, de la Spitalul Militar Central, dintr-un medic (nu strălucit – spun cunoscătorii) într-un luptător în combinezon militar în confruntare cu talibanii din Afganistan; plantarea pupitrului prezidențial în mijlocului șoselei; transmiterea în direct la televiziuni a descărcării cutiilor cu vaccin din camion în prezența premierului; discursul de agramat al premierului”, a afirmat jurnalistul.

Cum denumește Ion Cristoiu acest tip de manifestare?

Dincolo de momentele grotești, care te fac a nu știu cîta oară să te simți penibil ca român și nu prin tine, ci prin spectacolul meșterit de autorități, rămîne ca un adevăr cu valoare de axiomă gustul regimului Klaus Iohannis pentru festivismul de tip ceaușist.

Vă mai amintiți de spectacolele de sunet și lumini ale lui Klaus Iohannis și Ludovic Orban din campania electorală, de inaugurare cu discursuri ținute la pupitrul din mijlocul drumului a unor cioturi de autostradă și acelea nefinisate?

Festivismul regimului Ceaușescu era o sulemeneală a unei realități mizere. În loc să facă realitatea mai bună, Autoritățile ceaușiste o vopseau în culori țipătoare, dînd cu bidineaua.
La fel se întîmplă și cu festivismul grețos al regimului Klaus Iohannis.

În timp ce din punct de vedere oficial se sărbătorea cu fast venirea primei tranșe de vaccin, în spitalele mizere din România oamenii mureau.
Nu numai de Covid-19”, a explicat jurnalistul, în cadrul postării blogului.

Recent Posts

Se întâmplă în România! Un pacient stă cu piciorul rupt de 10 zile, pentru că medicul chirurg și anestezistul sunt certați

Pacient neoperat din cauza unui conflict între medici. Caz incredibil într-un spital din România. Când…

3 minute ago

Camelia Pătrășcanu vine cu vești excelente. „Ultimile zile cu Jupiter în Taur aduc prosperitate”. Află care sunt zodiile favorizate de astre

Camelia Pătrășcanu vine cu vești excelente. Astrologul dezvăluie cele trei zodii care vor avea parte…

34 de minute ago

Bărbații peste 50 de ani ar trebui să evite să mănânce ACEST aliment popular la micul dejun

După vârsta de 50 de ani, bărbații ar trebui să meargă puțin mai des la…

o oră ago

Cele mai bune ceaiuri care vă pot ajuta să pierdeți în greutate, potrivit unui dietetician

Cele mai bune ceaiuri de slăbit. Un dietetician a dezvăluit care sunt cele mai eficiente…

2 ore ago

Gelul inovator care ar putea opri efectele nocive ale alcoolului. Cum funcționează și ce conține

Gelul inovator. Cercetătorii au dezvoltat un gel proteic care neutralizează alcoolul înainte de a intra…

2 ore ago

Încălzirea repetată a uleiului de prăjit poate crește riscul de cancer. Modalitatea corectă de reutilizare și depozitare a uleiului

Încălzirea repetată a uleiului de prăjit poate crește riscul de cancer. Îndemnând la o precauție…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra