Categories: Stil de viaţă

Lecții de viață de la cele mai puternice femei din lume. ”Ar trebui să avem întotdeauna trei prieteni: unul care merge înaintea noastră…”

Cele mai influente femei din lume au declarat care sunt regulile de viață care le-au ajutat să ajungă sus.

“Nu ţine lângă tine oameni care te trag în jos. Ai încredere în instinctele tale…relaţiile bune te fac să te simţi bine. Şi nu este vorba doar despre omul cu care te căsătoreşti, e vorba şi despre prietenii pe care ţi-i alegi.”

“Una dintre lecţiile cu care am crescut este să rămâi mereu sinceră cu tine însăţi şi să nu îi permiţi nimănui să te distragă de la îndeplinirea obiectivelor tale. De aceea, când sunt atacată pe nedrept nu acord nicio importanţă subiectului pentru că ştiu cine sunt.”

“Ar trebui să avem întotdeauna 3 prieteni în viaţă: unul care merge înaintea noastră, pe care îl admirăm şi urmăm; unul care merge alături de noi, care ne este alături fiecare pas al călătoriei; cel de-a treilea este cel care merge în urma noastră şi pe care îl tragem în faţă odată ce drumul este sigur.” Michelle Obama

”Dilema nu este dacă ne putem schimba ci dacă ne putem schimba îndeajuns de repede.” Angela Merkel (Cancelarul Germaniei)

”Probabil cea mai proastă calitate a mea este că devin extrem de pasionată de ceea ce cred eu că este corect.”

”Femeile sunt cel mai mare izvor de talent neexplorat din lume. Hillary Clinton (fostă Primă Doamnă a S.U.A., actual om politic )

“Poţi să ai tot ce îţi doreşti doar că nu tot odată.”

“Toată lumea vrea să meargă cu tine cu limuzina dar ceea ce cauţi tu este pe acel cineva care să ia autobuzul cu tine atunci când limuzina se strică.”

“Dacă un bărbat te doreşte nimic nu o să îl poată ţine departe de tine. Dacă nu te vrea, nu o să îl facă nimic să rămână lângă tine.”

“Adevărata integritate este aceea când faci lucrul corect ştiind că nimeni nu o să ştie că ai făcut-o.” Oprah Winfrey (producător, realizator tv, propietarul companiei media OWN, filantropist, actriţă)

“Uneori nu te mai vezi clar până nu te priveşti prin ochii celolrlalţi.”

“Atunci când îţi asumi riscuri înveţi că vor fi momente în care vei avea succes şi momente în care vei eşua şi că ambele sunt la fel de importante.” Ellen DeGeneres (gazda propriului show tv de suces, actor de stand-up comedy)

”Am făcut întotdeauna ceva ce nu eram pregătită să fac. Cred că doar aşa poţi să evoluezi. Sunt acele momente în care gândeşti că nu crezi că ai să reuşeşti dar mergi tot înainte şi în cele din urmă ai să reuşeşti.” Marissa Mayer (CEO Yahoo)

 

“Trebuie să acceptăm că nu o să luăm întotdeauna deciziile corecte, că o să o dăm în bară major uneori şi să înţelegem că eşecul nu este opus succesului ci o parte din el.”

”Curajul este ca un muşchi. Ştiu din propria experienţă că devii mai curajoasă pe măsură ce îl lucrezi.” Arianna Huffington (Editor şef al publicaţiei Huffington Post)

Recent Posts

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică care poate vindeca orice, mai puțin MOARTEA: Să o luăm preventive. Este anticancerigen…

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică. Cum să prevenim cancerul cu produse naturale. Sfaturile medicului…

9 ore ago

Horoscop 15 mai 2024. Berbec, nu te grăbi să dai un răspuns. Vărsător, te poți confrunta cu mici piedici

Horoscop 15 mai 2024. Nativii din zodia Berbec este sfătuită de astrologi să nu se…

10 ore ago

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce criterii trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce…

10 ore ago

Medic român: Bolile de piele au un impact foarte mare

Bolnavii de cancer de piele au nevoie de consiliere psihologică pentru a face față emoțiilor…

11 ore ago

Cum se pregătesc oamenii de știință pentru o nouă pandemie: Protecție mai largă pentru omenire

Nou modul de protecție împotriva amenințărilor pandemice viitoare. oamenii de știință iau în considerare modul…

11 ore ago

Bucureștiul are un nou Spital de Stomatologie. Unde este situat și ce are în dotare unitatea medicală

Bucureștiul are acum un nou Spital de Stomatologie. Unitatea se află în sectorul 4.  Această…

12 ore ago

Citeste si: