Legătura dintre greutatea corporală şi longevitate. Cum se poate ajunge la vârsta de 90 de ani (STUDIU)

Greutatea corporală fluctuează în funcţie de mai mulţi factori, cei mai importanţi fiind vârsta şi sexul. Kilogramele în exces poate afecta riscul de a dezvolta boli cronice, precum obezitatea, diabetul de tip 2 sau afecţiunile cardiovasculare.

Femeile care fie se îngrașă, fie slăbesc după vârsta de 60 de ani au mai puține șanse să trăiască până la 90 de ani, în comparație cu cele care își mențin o greutate stabilă. Potrivit unui nou studiu, această constatare contrazice recomandările generale de sănătate care pledează pentru pierderea în greutate la femeile în vârstă pentru a le prelungi durata de viață.

Studiul, realizat de Universitatea California San Diego, a analizat date de la 54.437 de femei înscrise în Women’s Health Initiative (WHI). Înființată pentru a explora cauzele bolilor cronice în rândul femeilor aflate la postmenopauză, WHI a constatat că 56% dintre participante, adică 30.647 de femei, au supraviețuit până la vârsta de 90 de ani sau mai mult.

Studiul a demonstrat că femeile de peste 60 de ani care și-au menținut o greutate stabilă au avut de 1,2 până la 2 ori mai multe șanse de a atinge o longevitate excepțională, definită ca trăind peste 90 de ani, în comparație cu cele care au pierdut 5% sau mai mult din greutate.

Cum se poate ajunge la vârsta de 90 de ani

Femeile care au pierdut în greutate în mod neintenționat au avut cu 51% mai puține șanse de a trăi până la 90 de ani. De asemenea, creșterea în greutate cu 5% sau mai mult nu a fost asociată cu longevitatea excepțională, ceea ce subliniază importanța menținerii unei greutăți stabile.

„Dacă femeile care îmbătrânesc se trezesc că pierd în greutate atunci când nu încearcă să slăbească, acest lucru ar putea fi un semn de avertizare a unei stări de sănătate precare și un predictor al scăderii longevității”, spune dr. Aladdin Shadyab, primul autor al studiului și profesor asociat la Școala de Sănătate Publică și Știința Longevității Umane de la UC San Diego, într-un comunicat al universității.

Acest studiu reprezintă prima examinare mai amplă a modului în care schimbările de greutate mai târziu în viață se corelează cu o longevitate excepțională. „Constatările noastre susțin greutatea stabilă ca obiectiv pentru longevitate la femeile în vârstă”, a precizat profesorul.

 

Cercetătorii remarcă faptul că femeile care au pierdut mai mult de 5% din greutate în mod intenționat au fost, de asemenea, mai puțin predispuse să trăiască mai mult. Echipa sugerează, totuși, că pierderea acelor kilograme ar putea să nu fi fost un rezultat al regimului lor de slăbit, potrivit sursei citate de 360medical.ro.

„Deși am constatat că femeile care au raportat o pierdere intenționată în greutate au avut șanse mai mici de longevitate, este posibil ca o anumită proporție de pierdere intenționată în greutate auto-raportată să fi fost, de fapt, o pierdere neintenționată în greutate”, comnetează ei rezultatele publicate marți, în Journals of Gerontology.

Autorii avertizează că femeile sfătuite de medicii lor să piardă o cantitate moderată de greutate pentru a îmbunătăți sănătatea și calitatea vieții ar trebui să continue să țină cont de acest sfat.

Recent Posts

Ce este boala și de ce apare. Cele 21 de tipuri de boli

Boala este o stare care afectează organismul, provocând o disfuncție sau o alterare a stării…

21 de minute ago

Schimbare majoră pentru toți pensionarii. Șeful Casei de Pensii a făcut anunțul! „Tot istoricul va fi vizibil”

Schimbare majoră pentru toți pensionarii. Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), anunță…

52 de minute ago

Atenție, azi e „Ziua Miracolelor!” Cea mai norocoasă zi din an vine cu bogăție și noroc

Atenție, azi e „Ziua Miracolelor!” Conform astrologiei, sâmbătă, 18 mai 2024, ar putea fi cea…

o oră ago

STUDIU. Condimentul care poate crește riscul de cancer de stomac

STUDIU despre un condiment comun. Consumul excesiv al unui condiment comun poate crește riscul de…

13 ore ago

Horoscop 18 mai. Astrolog: Capricornii pot fi ușor de păcălit. Mare atenție!

Astrologii vin cu veşti surprinzătoare pentru nativii celor 12 zodii. Gemenii pot acționa imoral, Racii…

13 ore ago

Cinci alimente benefice pe care toată lumea trebuie să le consume: Îmbunătățesc funcția rinichilor

O echipă internațională de medici nutriționiști a întocmit o listă cu cinci alimente benefice pentru…

14 ore ago

Citeste si: