Categories: Ştiri sănătate

Liderii Sanitas nu renunţă la proteste! Rafila pledează pentru rezolvarea discrepanţelor salariale din sistemul sanitar

Liderii Federaţiei Sanitas au declarat, miercuri, că apreciază deschiderea la dialog a premierului Marcel Ciolacu în vederea găsirii de soluţii privind salarizarea din sistemul sanitar, dar nu vor renunţa la calendarul de proteste anunţat până când principala lor revendicare, de majorare a salariilor cu 20% pentru toţi angajaţii din sistemul de sănătate, nu va fi rezolvată de guvernanţi.

Între timp, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat după întâlnirea pe care a avut-o, împreună cu premierul Marcel Ciolacu, cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas, că este foarte important să se rezolve în perioada următoare discrepanţele salariale între diferitele categorii din sectorul sanitar.

„Această aliniere a salariilor este esenţială”, a afirmat Rafila, care a menţionat că premierul a solicitat formarea unei delegaţii a Sanitas, care să discute cu reprezentanţi ai Ministerelor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor, pentru a se găsi o soluţie în privinţa nivelurilor de salarizare.

„Discuţiile pe care prim-ministrul, bineînţeles, şi cu participarea mea le-a avut cu reprezentaţii Federaţiei Sanitas au fost centrate pe revendicările de tip salarial care afectează categorii diferite din lucrătorii din sănătate.

Ceea ce preocupă, şi cred că lucrul ăsta e foarte important de rezolvat în perioada următoare, este legat de discrepanţele salariale între diferitele categorii şi această aliniere a salariilor cred că este esenţială”, a transmis Rafila, potrivit Agerpres.

El a precizat că premierul a solicitat formarea unei delegaţii din partea Sanitas, la care probabil vor adera şi alte sindicate, care să aibă discuţii concrete, în perioada următoare, cu reprezentanţii Ministerelor Sănătăţii, de Finanţe şi Muncii pentru fiecare categorie de personal.

Sursa foto: arhiva doctorulzilei

Alexandru Rafila a adăugat că, în momentul de faţă, nivelurile de salarizare sunt „într-adevăr discordante” şi „creează probleme şi nemulţumiri în sistemul de Sănătate”.

Disponibilitatea la dialog pentru evitarea grevei generale

Întrebat dacă Sanitas va mai organiza greva anunţată, Rafila a transmis că răspunsul poate fi oferit de sindicat, iar el a oferit „cu bună-credinţă” disponibilitatea de a căuta împreună soluţii.

„Ministerul Sănătăţii nu face pentru cei din Sanitas, Ministerul Sănătăţii face pentru lucrătorii din sistemul de sănătate, în limita competenţelor legale pe care le are. O să venim cu propuneri concrete, după discuţiile cu dânşii, privind nivelurile de salarizare, care, sigur, trebuie adoptate prin hotărâre a Guvernului sau ordonanţă, după caz, de Guvernul României.

Încă o dată, Ministerul Sănătăţii este, dacă vreţi, partenerul de dialog al reprezentaţilor organizaţiilor sindicale, iar aceste majorări salariale sunt acordate la propunerea delegaţiei care cuprinde şi Ministerul Muncii.

Nu uitaţi că pentru toată salarizarea în România există o lege, Legea 153, iar responsabil – asta nu este o pasare de responsabilitate, este o prevedere legală care trebuie evident respectată de către toată lumea şi din cauza asta sau din acest motiv prim-ministrul a dispus crearea unei delegaţii comune cu Ministerul Muncii şi Ministerul de Finanţe”, a completat Rafila.

Recent Posts

Lucruri esențiale pe care oamenii nu le fac. Sunt vitale pentru sănătate

Elemente vitale pentru sănătate. Dr. Cezar, celebrul cardiolog, dezvăluie care sunt elementele vitale pentru sănătate.…

4 ore ago

Pelagra

Ce este, cum se manifestă și de ce apare boala PELAGRA? Pelagra este boala cauzată…

4 ore ago

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Află dacă pot consuma cireșe

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Regimul diabeticilor este foarte important pentru controlul nivelului de zahăr…

5 ore ago

Horoscop 16 mai. Vărsător, trebuie să împărtășești energia ta minunată

Horoscop 16 mai. Astrologii au făcut previziuni pentru toate semnele: Prntru nativii din zodia Berbec…

5 ore ago

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de la Spitalul „Foişor”

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de…

6 ore ago

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de vară: Are puține calorii

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de…

6 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra