Categories: Ştiri sănătate

Mâncare expirată și ținută în recipiente ruginite pentru pacienții acestor spitale din România. Caz revoltător semnalat de inspectorii de la protecţia consumatorilor

Încă un caz revoltător într-unul din spitalele din România! Inspectorii de la Protecția Consumatorului au găsit mâncare expirată și neconformă, ținută în recipiente ruginite și oferite pacienților de la spitalele din județul Mehedinți.

Nereguli grave în alimentaţia pacienţilor din spitalele din Mehedinţi au fost descoperite de inspectorii de la protecţia consumatorilor în urma unui control făcut împreună cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică. Mâncare expirată, preparată în condiţii improprii sau meniuri neadaptate stării bolnavilor, sunt câteva dintre problemele întâlnite pentru care au fost date amenzi de zeci de mii de lei.

Comisarii de la protecția consumatorului spun că au găsit nereguli la prepararea, transportul și gramajul hranei la spitalul județean din Drobeta-Turnu Severin.

Felix Manta, adjunctul CJPC Mehedinți: ”Transportul alimentelor se făcea cu vase improprii. Mâncarea ajungea la secţiile de pe raza spitalului judeţean prin subsolul insalubru al spitalului judeţean şi erau puse în pericol alimentele respective trecând prin acea zonă. Vasele în care erau transportate cantitatea de mâncare către bolnavi erau improprii, ruginite, cu smalţul sărit”, potrivit Rador.

Controlul declanșat de cei de la Direcția de Sănătate Publică a scos la iveală deficiențe la cel mai mare spital din Mehedinți.

Miruna Constantin, director: ”Sunt deficienţe în ceea ce priveşte sala de operaţii Chirurgie Pediatrică, deoarece aceasta are o dimensiune care nu corespunde standardelor în vigoare şi care nu are, de exemplu, un spălător pentru medici propriu.”

Reprezentanţii unităţii sanitare spun că fac demersuri pentru remedierea neregulilor.

Elena Bololoi, director medical: ”Din 19 ianuarie, pacienţilor hrana le este servită în caserole de unică folosinţă. Transportul este tot pe acelaşi traseu care este avizat şi de DSP şi urmărit de Serviciul de Prevenire a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale.”

O situaţie de neînchipuit în ceea ce privește mâncarea copiilor internaţi a fost descoperită la Orșova, a mai declarat Felix Manta, adjunctul CJPC Mehedinți, pentru Rador: În timp ce medicii aveau în meniu unt, copii bolnavi din spitalul principal Orşova aveau în meniu margarină. Toţi ştim că normele spun clar că produsele vegetale nu au ce să caute în alimentaţia preşcolarilor şi şcolarilor.

CJPC şi Direcţia de Sănătate au aplicat amenzi de 10 mii şi respectiv 30 de mii de lei la spitalul judeţean şi cinci mii de lei la spitalul din Orşova.

Recent Posts

EL ar fi adevăratul iubit al Simonei Halep. Nu este cel despre care a scris deja toată presa

Simona Halep a publicat pe rețelele de socializare numeroase buchete de flori, ceea ce arată…

23 de minute ago

Vremea o ia razna la final de săptămână. Prognoza ANM s-a modificat

Vremea o ia razna de vineri, 17 mai. ANM a revizuit prognoza meteo și prevede…

54 de minute ago

Două planete aduc noroc și belșug pentru mai multe zodii. Zodia care poate să își îndeplinească o mare dorință până pe 31 Mai

Cristina Demetrescu vestește o perioadă favorabilă pentru câteva semne zodiacale. Dorințele cele mai mari se…

o oră ago

Aurul verde: infuzia antiinflamatoare ancestrală asiatică care este cheia tinereții

Printre curiozitățile pe care le ascunde ceaiul verde, una dintre cele mai frapante este faptul…

2 ore ago

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli de inimă în decurs de un an după naștere

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli cardiace. Există o creștere semnificativă a riscului de a…

2 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică