Categories: Stil de viaţă

Marţea ALBĂ! Este interzis să faci asta în a treia zi de Paşte! Mare PĂCAT

Marţea ALBĂ! Anul acesta, pe 26 aprilie este Marțea Albă, a treia zi de Paște în Calendarul Ortodox. Româ
nii nu trebuie să ignore unele tradiții și obiceiuri. este mare păcat. Prima săptămână care urmează după Sfintele Paşti se numeşte Săptămâna Luminată şi se termină cu Duminică Tomii (adică a Sfântului Apostol Toma).

Se spune că în această zi este bine să se dea de pomană şi să nu se lucreze în gospodării, cu toate că mulți oameni încep de astăzi să reintre în ritmul normal.

Marţea ALBĂ! Este interzis să faci asta în a treia zi de Paşte! Mare PĂCAT

Marţea Albă era impusă la sate drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu, în amintirea celor trecuţi în nefiinţă.

Femeile dau de pomană pasca și vinul roșu

De asemenea, în ziua a treia se întorc vizitele făcute în prima zi a Paştelui, iar ouăle se pot ciocni şi „dos cu dos”, precum şi „coastă cu coastă”.

În unele zone ale ţării, în a treia de Paşte, finii obişnuiau să dăruiască naşilor şi cumetrii între ei nu numai pască, ci şi colaci. În Moldova, în ziua a treia se întorceau vizitele făcute în prima zi a Paştelui.

Obiceiul îşi are originea din vremuri

În ultima zi de sărbătoare a Paştelui, în trecut, oamenii obişnuiau să-şi viziteze rudele, vecinii şi prietenii, aceste vizite fiind numite altădată „Umblatul cu pasca“. Obiceiul îşi are originea din vremurile când creştinii umblau şi vesteau Învierea Domnului Hristos.

Tot în Marţea Albă au loc uscarea şi sfărâmarea Sfântului Agneţ (pâinea de împărtăşanie), sfinţit în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile din Sfânta şi Marea Joi, din Săptămâna Patimilor.

Miercurea din Săptămâna Luminată

Miercurea din Săptămâna Luminată poartă numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu este bine să munceşti de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.

Joia din Săptămâna Luminată

Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpă este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar în Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă, potrivit Capital.

Credincioșii se salută cu cuvintele „Hristos a Înviat!”

Începând din Duminica Sfintelor Paști și până la Înălţarea Domnului, credincioșii se salută cu cuvintele „Hristos a Înviat!” și răspund „Adevărat a Înviat!”

Recent Posts

Pilonul II de pensii: cum și când se pot retrage banii. Radu Crăciun – preşedinte APAPR: Creşterea valorii activelor se va accelera

Administratorii fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) au trimis zilele acestea scrisoarea anuală de…

21 de minute ago

7 obiceiuri care te vor ajuta să atingi iubirea de sine. Pentru o viață împlinită, învață cum să te iubești pe tine

În ultimii ani, sănătatea mintală și sănătatea emoțională au devenit subiecte populare de conversație. Tot…

40 de minute ago

Perfecționismul și vulnerabilitatea la depresie

Se consideră că anumite caracteristici dispoziționale specifice predispun indivizii la depresie. Un astfel de factor…

o oră ago

TOPUL ZODIILOR care pun pe primul loc FAMILIA. Care sunt cei mai familişti nativi ai horoscopului?

Pentru unii ntivi ai horoscopului, familia înseamnă totul. Viața lor se învârte în jurul celor…

o oră ago

Tribut pentru medicii români care i-au salvat viaţa unui chitarist celebru după un infarct

Celebrul chitarist american Al Di Meola revine în România, după ce anul trecut i s-a…

2 ore ago

PERICOL pe litoral, înainte de începerea sezonului estival!

Chiar înaintea începerii sezonului estival, specialiștii sunt în alertă şi prelevează probe de apă din…

2 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Transplant pulmonar