Categories: Ştiri sănătate

Medic psihiatru, reţinut pentru că a luat mită de la pacienţi de 140 de ori. Doctoriţa era generoasă, împărţea şpaga cu unii colegi

Şefa secţiei de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti a fost reţinută pentru cercetări privind suspiciunea de săvârşire a peste 140 de acte materiale de luare de mită, sumele primite fiind cuprinse între 50 şi 600 de lei.

În acelaşi dosar, un asistent medical şi un registrator medical din cadrul spitalului au fost plasaţi sub control judiciar, fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, respectiv tăinuire.

”Ca urmare a actelor de procedură penală efectuate de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeş, la delegarea şi sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş în data de 07.03.2024, acesta a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a unei inculpate, şefa Secţiei de Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, faţă de care se efectuează urmărirea penală cu privire la săvârşirea în formă continuată a infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită.

De asemenea în cauză a mai fost dispusă măsura controlului judiciar faţă de un asistent medical şi un registrator medical din cadrul aceleiaşi unităţi medicale, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, respectiv tăinuire”, anunţă DGA, potrivit News.ro.

Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

Conform anchetatorilor, în perioada mai-august 2023, inculpata ar fi primit, în biroul de lucru al acesteia situat în incinta Secţiei de Psihiatrie din cadrul S.J.U. Piteşti, în mai multe rânduri, de la pacienţi sau aparţinători ai acestora, diferite sume de bani, în bancnote în cupiuri de la 50 la 500 de lei, precum şi bunuri, în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, fiind vorba despre cel puţin 147 de acte materiale, privind sume individuale cuprinse între 50 de lei şi 600 de lei.

Doctoriţa era generoasă, împărţea şpaga cu unii colegi

Uneori, sume de bani primite cu titlu de mită erau remise de inculpată şi altor cadre medicale din unitatea medicală unde îşi desfăşura activitatea.

Celor trei inculpaţi li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. Femeia urmează să fie prezentată Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Mai multe percheziţii domiciliare au avut loc în patru locaţii, situate pe raza municipiilor Piteşti şi Curtea de Argeş, din care una este sediul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti-Secţia Psihiatrie, una la sediul Policlinicii Spitalului Municipal Curtea de Argeş, unde îşi desfăşoară activitatea medicul psihiatru, una la domiciliul unei persoane fizice şi una la o societate comercială, cinci persoane suspecte fiind duse la audieri.

Recent Posts

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Ce condiție trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Pensionarii și persoanele în…

24 de minute ago

Horoscop zilnic 17 mai. Certuri și discuții. Află care sunt zodiile care vor avea parte de dezamăgiri

Horoscop 17 mai 2024. Află care sunt predicțiile astrelor pentru toate semnele zodiacale, în materie…

54 de minute ago

Psoriazis: Cauze, simptome și tratament

Psoriazis: este o boală inflamatorie cronică care afectează aproximativ 2% din populația generală. Deși încadrat…

o oră ago

Vreme de coșmar în Italia, cu urmări și în România. Ploi și inundații fără precedent în ultimile secole

Alertă METEO: Vremea rea continuă în nordul Italiei, în special în regiunile Lombardia și Veneto.…

2 ore ago

Peste 100.000 de pachete de pâine cu resturi de șobolani au fost retrase de pe piață

Peste 100.000 de pachete de pâine feliată retrase de pe piață. În orice țară, siguranța…

2 ore ago

Medic plasat în arest la domiciliu, după ce ar fi uitat o compresă în corpul unei paciente operate. Femeia a murit de septicemie

Un medic de la Institutul Oncologic din Bucureşti cercetat pentru ucidere din culpă, după ce…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică