Categories: Ştiri sănătate

Metoda revoluționară prin care celulele canceroase pot fi transformate în celule sănătoasă

O metodă revoluţionară de a „stopa” cancerul, care reprogramează celulele tumorale pentru a le face să redevină sănătoase, a fost inventată de cercetătorii de la Mayo Clinic din statul american Florida, informează dailymail.co.uk.

Savanţii americani au reuşit în cadrul acestui studiu să transforme celule tumorale asociate cancerului mamar şi celui de vezică urinară, pentru ca acestea să redevină benigne. Ei consideră că şi alte tipuri de cancer ar putea fi vindecate cu ajutorul acestei metode revoluţionare, deoarece au descoperit un fel de „cod” sau „software biologic” care stopează cancerul.

Noua metodă se află încă în stadii incipiente de testare, însă creatorii ei spun că această descoperire oferă o nouă rază de speranţă bolnavilor de cancer din lumea întreagă, ale căror vieţi ar putea fi salvate în viitor.

Spre deosebire de medicamentele anticancer convenţionale, care funcţionează prin distrugerea celulelor canceroase, studiul cercetătorilor americani a vizat „dezarmarea” acestor celule, pentru a le face să redevină inofensive.

Cercetarea a avut la bază o proteină denumită PLEKHA7, care ajută celulele sănătoase să se grupeze şi să se lipească între ele.

Studiul savanţilor de la Mayo Clinic Florida a arătat că această proteină lipseşte sau funcţionează deficitar în cazul mai multor tipuri de cancer.

Atunci când se întâmplă acest lucru, o serie de factori genetici cu rol-cheie în interiorul celulelor se amestecă între ei şi celulele respective devin canceroase.

Echipa americană, coordonată de cercetătorul Panos Anastasiadis, a reuşit să reseteze acele instrucţiuni genetice, stopând în acest fel dezvoltarea cancerului.

Testele de laborator, realizate pe celule umane, au demonstrat faptul că acele celule tumorale, provenind de la pacienţi cu cancer mamar şi de vezică, au redevenit „normale”.

Coordonatorii studiului consideră că noua metodă va putea fi aplicată şi în cazul altor tipuri de cancer, cu excepţia celui cerebral şi al sângelui. Metoda ar trebui să fie eficientă însă în cazul cancerului pulmonar, unul dintre cele mai letale tipuri de cancer.

De asemenea, chiar dacă noua metodă – care nu a fost deocamdată testată în mod direct pe pacienţi umani – îi va ajuta pe bolnavi, aceştia vor avea nevoie în continuare de chimioterapie.

Studiul a fost publicat în revista Nature Cell Biology.

Recent Posts

Lucruri esențiale pe care oamenii nu le fac. Sunt vitale pentru sănătate

Elemente vitale pentru sănătate. Dr. Cezar, celebrul cardiolog, dezvăluie care sunt elementele vitale pentru sănătate.…

36 de minute ago

Pelagra

Ce este, cum se manifestă și de ce apare boala PELAGRA? Pelagra este boala cauzată…

o oră ago

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Află dacă pot consuma cireșe

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Regimul diabeticilor este foarte important pentru controlul nivelului de zahăr…

2 ore ago

Horoscop 16 mai. Vărsător, trebuie să împărtășești energia ta minunată

Horoscop 16 mai. Astrologii au făcut previziuni pentru toate semnele: Prntru nativii din zodia Berbec…

2 ore ago

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de la Spitalul „Foişor”

Vești noi despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunț de ultim moment de…

3 ore ago

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de vară: Are puține calorii

Medic român, despre o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra