Categories: Ştiri sănătate

Ministrul Sănătății promite că vom avea acces, mai ușor decât până acum, la medicamente

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat joi că românii vor avea ”un acces mai bun” la medicamente prin adoptarea de către Guvern a hotărârii care reglementează noua metodologie de stabilire a prețurilor maximale în cazul acestora.

„Cred că această îmbunătățire a politicii medicamentului este bine-venită. Sunt sigur că în forma actuală HG aduce ceva atât pentru medicamentele esențiale, cât și pentru medicamentele inovative, fie că vorbim despre vaccinuri, fie că vorbim despre medicamentele ieșite de sub patent, unde scăderea nu va fi bruscă, ci treptată. (…) Cred că aduce o îmbunătățire semnificativă și cred că vom avea un acces mai bun la medicamente decât până acum. Despre o garanție că niciun medicament nu va mai dispărea vreodată nu cred că poate fi vorba. (…) Cred că prin această hotărâre de Guvern, care reglementează o nouă metodologie de stabilire a prețurilor maximale pentru medicamentele de uz uman, probabilitatea ca medicamentele să fie disponibile în primul rând și apoi să fie disponibile la un preț accesibil — este semnificativ mai mare comparativ cu vechea politică de prețuri”, a afirmat Voiculescu, la o dezbatere pe sănătate.

Potrivit acestuia, HG aduce ca noutate introducerea listei de medicamente esențiale, în care sunt introduse produse de sânge și plasmă umană, dar și vaccinurile.

„Vaccinul antipneumococic a avut probleme în achiziționare tocmai din cauza politicii de prețuri. De aceea cred că definirea acestei categorii de medicamente esențiale este un pas important și ar putea să ne ajute să avem aceste medicamente disponibile acum și pe viitor. (…) În acest moment, vaccinul hexavalent ar trebui să fie la fiecare medic de familie. Vaccinul antipneumococic a fost distribuit în urmă cu câteva zile. De asemenea, este o chestiune de zile pentru a ajunge la toată lumea. Nu cred că în acest moment avem o problemă semnificativă cu disponibilitatea vaccinurilor”, a spus demnitarul.

În opinia sa, în general, ”o politică a medicamentului nu este altceva decât un compromis”.

”Prețul poate să facă două lucruri: poate să crească sau poată să scadă. Realitatea este că prețurile la medicamente scad, se erodează în general, în toată lumea, nu numai la noi. Suntem de acord că această politică a medicamentului poate fi îmbunătățită și poate fi îmbunătățită permanent în funcție de cum se mișcă piața și dacă medicamentele sunt disponibile pe piață, acesta este obiectivul ultimativ. Cred că ar trebuie să ne raportăm și la punctul de unde am plecat”, a mai afirmat reprezentantul MS.

Potrivit acestuia, taxa clawback reprezintă o măsură de bază pentru protecția bugetului. „Clawback-ul poate fi atins într-o schimbare majoră a politicii medicamentului din România. Clawback-ul nu poate fi atins cu două luni înainte de alegeri”, a susținut Voiculescu.

Recent Posts

Caz halucinant în Capitală! O femeie a murit din cauza unei comprese pe care medicul a uitat-o în abdomen

O femeie a murit din cauza unei comprese pe care medicul a uitat-o în abdomen.…

19 minute ago

„Alimentul zeilor” cu mult calciu și magneziu care protejează intestinele și dublează performanța fizică

În încercarea de a obține rezultate pe cântar, mulți oameni se îndepărtează de dulciuri și…

49 de minute ago

Câte puncte vei primi pentru fiecare an de cotizare din anul 2027

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat în Monitorul Oficial patru documente: sunt modelele…

o oră ago

Întâlnirea misterioasă de la Vatican pentru semnarea „unui nou pact mondial” și „un nou cod uman”

Papa Francisc a convocat la Roma circa treizeci de laureați ai premiului Nobel, precum și…

2 ore ago

Patru zodii norocoase pe final de Mai. Fac bani din orice

În ultima lună a primăverii este bine să ai grijă de treburile familiale, însă la…

2 ore ago

Locul unic din România unde se spune că apa sărată ar vindeca toate afecțiunile. Apele au calități care echivalează cu sarea din Himalaya!

Indiferent că vorbim de munți sau de litoral, România se poate lăuda cu destinații feerice…

3 ore ago

Citeste si: