Categories: Ştiri sănătate

OMS, semnal de alarmă: COVID-19 continuă să provoace 1.000 de decese în fiecare săptămână în Europa

Omenirea nu trebuie să lase garda jos în faţa Covid-19, o maladie care continuă să provoace 1.000 de decese în fiecare săptămână în Europa, a prevenit marţi biroul european al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

„Chiar dacă nu mai este o urgenţă de sănătate publică la nivel mondial, Covid-19 nu a dispărut”, a declarat marți, directorul regional Hans Kluge.

OMS a decretat pe 5 mai 2023 că pandemia de Covid-19 nu mai reprezintă o urgenţă sanitară globală.

„Aproape 1.000 de noi decese cauzate de Covid19 continuă să se producă în fiecare săptămână în regiunea europeană”, a precizat Kluge, citat de Agerpres.

„În plus, acest număr este subestimat din cauzat scăderii numărului de ţări care raportează cu regularitate decesele cauzate de Covid-19 către OMS”, a adăugat acelaşi director regional, presând totodată autorităţile să asigure o acoperire vaccinală de cel puţin 70% din populaţia vulnerabilă.

Potrivit lui Hans Kluge, este vorba despre „o maladie complexă, pe care o cunoaştem încă destul de puţin”, deşi un european din 30 a suferit de Covid-19 de lungă durată în timpul primilor trei ani ai pandemiei de coronavirus.

36 de milioane de europeni, afectaţi de Covid-19 de lungă durată

Potrivit acestor estimări, aproximativ 36 de milioane de locuitori din regiunea europeană, care cuprinde 53 de ţări şi se întinde până în Asia Centrală, au fost afectaţi de Covid-19 de lungă durată.

„Trebuie să continuăm să ne concentrăm pe sechelele pe termen lung ale, precum Covid-19 de lungă durată. Acestea continuă să aibă un impact profund asupra sănătăţii în lumea întreagă şi nu pot fi ignorate”, a adăugat directoarea departamentului pentru situaţii de urgenţă din cadrul OMS, Catherine Smallwood.

În toată Europa, vigilenţa este menţinută şi în faţa epidemiei de mpox, după ce 22 de cazuri au fost înregistrate în această regiune în luna mai din 2023, şi în faţa consecinţelor generate de valurile de căldură, au subliniat reprezentanţii biroului european al OMS.

Recent Posts

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

7 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

7 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

8 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

8 ore ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

9 ore ago

Cum a reușit un medic să se vindece de o boală incurabilă pe creier

Tumoare pe creier. O tumoare pe creier este o creștere anormală a celulelor în interiorul…

9 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra