Otrava din farfurie! Alimente de evitat în Postul Paștelui

Din cuprinsul articolului

Creștin-ortodocșii mai au de ținut 45 de zile de post înainte de Paște. Postul, cel mai lung din an, a început pe 18 martie și se sfârșeşte pe data de 5 mai. 

În perioada postului, credincioșii trebuie să se roage pentru curățarea sufletului. Dea asemenea, este interzis consumul de carne, brânză, ouă și lapte. În schimb, există și zile în care credincioșii au dezlegare la pește – de Buna Vestire, pe 25 martie, şi de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), pe 28 aprilie..

În perioada Postului Paștelui, medicii atrag atenţia că mulţi credincioşi consumă produse care nu sunt deloc sănătoase. Există câteva alimente care sunt consumate în mod regulat în post, însă este bine de știut că acestea au efecte nocive asupra organismului.

Există câteva alimente pe care toţi cei care vor să ţină Postul Paștelui trebuie să le evite, deși, în această perioadă, se găsesc din abundență pe rafturile magazinelor.

1. Pateul vegetal

Acest produs se află în fruntea listei alimentelor de post periculoase. Deși este un produs la îndemâna oricui, acesta ar trebui să fie evitat, fiind bogat în E-uri, coloranți, gluten, sare în exces sau amidon.

Combinat cu pâine, acest produs devine o adevărată bombă calorică, motiv pentru care nu ar trebui să fie consumat.

2. Margarina

Eeste un alt aliment care ar trebui să fie evitat, fiind bogată îngrăsimi trans, acele grăsimi care favorizează depunerea colesterolului pe vasele de sânge.

Consumată pe termen lung, acest aliment poate duce la apariţia bolilor cardiovasculare. Totodată, grăsimile hidrogenate din margarină slăbesc sistemul imunitar, provocând şi rezistenţă la insulină.

3. Soia

Acesta este, de asemenea, un aliment periculos, fiind găsită la raft sub diferite forme. Din păcate, majoritatea produselor din soia sunt foarte procesate și conțin aditivi nocivi, precum și alte substanțe care au rolul de a da senzația unui gust asemănător produselor pe bază de proteine animale.

Este important să citim atent eticheta și să evităm să cumpărăm produse care conțin tartrazină (E110), coșenilă (E120), roșu ponceau (E124), glutamat de sodiu (E621) și alte E-uri toxice sau suspecte, potrivit doc.ro.

Totodată, este bine să fim atenți și la prăjiturile de post, care conțin foarte mult zahăr, precum și alte ingrediente complet nesănătoase.

Indiferent ce produse alegem de pe rafturile magazinelor, este important să citim cu atenție eticheta, astfel încât să putem identifica ingredientele care ni se par suspecte. În perioada postului, mâncărurile simple, preparate în casă, reprezintă cea mai bună variantă de a ne păstra sănătoși.

Recent Posts

Câți ani de vechime trebuie să ai ca să-ți crească pensia cu aproape 1500 lei la recalculare

Câți ani de vechime trebuie să ai ca să-ți crească pensia cu aproape 1500 lei…

o oră ago

Ce se întâmplă cu creierul în prima jumătate a somnului

Există trei nevoi fundamentale ale oamenilor pentru a supraviețui: alimentația, oxigenul și somnul. Odihna este…

2 ore ago

Anii lucrați în străinătate se adaugă la calculul pensiei din România?

O întrebare tot mai frecventă în rândul românilor în ultima perioadă este dacă anii lucrați…

2 ore ago

Cele două zodii care își îndeplinesc cel mai mare vis în săptămâna 13 – 19 mai

Două zodii norocoase își îndeplinesc visurile, săptămâna aceasta. Pentru acești nativi, zilele actuale par să…

3 ore ago

Un tânăr a făcut necroză hepatică și a murit la câteva ore după ce a mâncat acest aliment reîncălzit

Un student în vârstă de 20 de ani din Belgia a făcut necroză hepatică și…

3 ore ago

Lipsa acestei vitamine predsipune la demență și insuficiență cardiacă. Aproape jumătate dintre vârstnici au carență

Aproape jumătate dintre persoanele vârstnice se confruntă cu lipsa unei vitamine esențiale pentru creier.  Datele…

3 ore ago

Citeste si: