Categories: Stil de viaţă

Paște 2020: La ce să fiţi atenţi când cumpăraţi carne de miel, peşte, ouă şi vin. Avertismentul reprezentanților de Protecția Consumatorilor

Paște 2020. Oferta bogată a comercianţilor, în apropierea Sărbătorilor Pascale, nu trebuie să vă facă să uitaţi regulile importante ce trebuie respectate la cumpărarea unui produs alimentar.

Mare atenţie la starea ambalajelor, cantităţile nete declarate de producător, modul în care sunt prezentate informaţiile de pe etichete sau preţ!

Reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor recomandă să nu achiziţionaţi produse alimentare de la vânzătorii ambulanţi, deoarece riscaţi să vă puneţi sănătatea în pericol.

„Le recomand consumatorilor să cumpere numai din locuri autorizate. Produsele expuse spre vânzare pe trotuare, în portbagajele maşinilor etc., chiar dacă sunt vândute la un preţ mai mic, reprezintă un risc pentru cumpărători”, este sfatul lui președintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Paște 2020. Carne de miel cu ştampilă, ouă fără albuş tulbure

Vopseaua de ouă, carnea de miel, ouăle şi vinul sunt cele mai vândute produse din această perioadă. Specialiştii în protecţia consumatorului vă oferă câteva sfaturi pentru a fi siguri că alimentele cumpărate nu vă vor pune sănătatea în pericol.

Carne de miel. Cumpăraţi numai din măcelării, magazine alimentare, locuri special amenajate în pieţe. Astfel, în cazul cărnii de miel, trebuie verificat la vânzător dacă are un certificat de sănătate veterinară şi dacă pe carne există ştampila care atestă controlul animalului.

În plus, carnea trebuie să fie elastică şi să nu prezinte suprafeţe lipicioase şi urât mirositoare. După ce o cumpăraţi, transportaţi- o în condiţii igienice, cât mai repede şi depozitaţi-o la temperaturi de refrigerare, respectiv 0-4 grade Celsius.

Peşte. La cumpărare, verificaţi dacă peştele proaspăt prezintă următoarele modificări: sol zi care se desprind uşor, corpul acoperit cu mucus urât mirositor, branhii de culoare cenuşie sau brună. În aceste cazuri, peştele este sigur alterat. Peştele proaspăt trebuie păstrat şi expus la comercializare în vase cu gheaţă, fiind parţial acoperit de aceasta.

Ouă. Evitaţi să cumpăraţi ouă a căror coajă este crăpată, murdară sau spartă. La spargere, ouăle nu trebuie să prezinte albuşul tulbure sau amestecat cu gălbenuşul. „Verificaţi data dura bilităţii minimale, care este înscrisă pe ambalaj, în cazul ouălor ambalate, sau pe afiş împreună cu alte informaţii precum categoria de calitate”, recomandă Cerbulescu.

Vopsea de ouă. Cumpăraţi acest produs numai din locuri autorizate, însă doar după ce aţi verificat data durabilităţii minimale. „Atenţie! La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Acestea sunt toxice şi prezintă un pericol pentru sănătate. Puteţi ajunge chiar să aveţi probleme cu ficatul”, atenţionează specialistul în alimentaţie Gheorghe Mencinicopschi.

Produse de patiserie. Cele neambalate trebuie consumate în 24 de ore de la data fabricaţiei. „Dacă mâncaţi produse de patiserie expirate riscaţi să faceţi o intoxicaţie ce necesită şi spitalizare”, adaugă Mencinicopschi.

Vin. Nu cumpăraţi din locuri neautorizate. În plus, nu vă lăsaţi „ademeniţi” de vânzătorii din pieţe care vând produsele în recipiente PET refolosite. Este necesar să verificaţi şi etanşeitatea recipientelor. Când aceasta nu există, gustul băuturii se modifică. Vinul care prezintă depuneri nu trebuie consumat.

Recent Posts

Horoscopul BANILOR. TREI ZODII norocoase dau lovitura în săptămâna 13-19 mai

În săptămâna 13-19 mai, multiple aspecte planetare vor influența situația financiară a zodiilor. Primul aspect notabil…

22 de minute ago

Legătura dintre schimbările climatice şi bolile infecţioase

Specialiştii atrag atenţia că numărul bolilor infecţioase va creşte tot mai mult în viitor din…

53 de minute ago

Accident cu victime multiple pe Podul Basarab din Capitală

UPDATE. Cele șapte victime au fost transportate unitățile de primiri urgențe ale spitalelor din apropiere,…

o oră ago

Medic pediatru, semnal de alarmă privind epidemia de rujeolă: Pentru fiecare caz vor apărea între 16 şi 20 de noi cazuri

Medicul pediatru Mihai Craiu atrage atenţia că, în comunităţile de copii unde ratele de vaccinare…

2 ore ago

Alimente INTERZISE persoanelor care au probleme renale

Creatinina este un produs metabolic din mușchii noștri care este excretat în mod normal prin…

2 ore ago

Primul pacient din istorie cu transplant de rinichi de porc a murit

Pacientul care a primit pentru prima dată în istorie un rinichi de la porc a…

3 ore ago

Citeste si: