Categories: Ştiri sănătate

Prima aplicaţie gratuită pentru raportarea abuzurilor de către persoanele instituţionalizate. Cum funcţionează „Ceasul Bun” (VIDEO)

Din cuprinsul articolului

Code for Romania a anunţat că a dezvoltat prima aplicaţie din România care le permite persoanelor instituţionalizate să raporteze abuzurile.

Potrivit unui comunicat al organizaţiei, aplicaţia mobilă „Ceasul Bun” este destinată persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi/sau psihosociale, închise în centre rezidenţiale de asistenţă socială, unităţi medico-sociale şi secţii sau spitale de psihiatrie.

Cum funcţionează „Ceasul Bun”

Aplicaţia este concepută și adaptată ținându-se cont de o gamă largă de dizabilităţi. Aceasta permite ca utilizatorul să înregistreze o plângere în nume propriu sau al altei persoane. Reclamaţiile înregistrate se transmit automat către instituţiile relevante.

Soluţia digitală are integrate funcţii precum speech-to-text, care transformă vocea utilizatorului în text, screenreading – citirea ecranului pentru persoanele cu deficienţe de vedere, iar acţiunile şi ecranele aplicaţiei sunt dezvoltate astfel încât să fie evitaţi factorii declanşatori, un detaliu esenţial pentru persoanele cu epilepsie, de exemplu.

Aplicaţia include şi o zonă de resurse educative, unde pot fi găsite informaţii detaliate despre diferite tipuri de abuzuri, cât şi numere de apelare rapidă în caz de urgenţă.

Aplicaţia a fost dezvoltată în cadrul proiectului „AdaptJust – justiţie accesibilă persoanelor cu dizabilităţi”, implementat de Centrul de Resurse Juridice, în parteneriat cu Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Code for Romania va asigura mentenanţa şi dezvoltarea continuă a aplicaţiei, care poate fi descărcată gratuit din AppStore sau PlayStore.

Potrivit Agerpres, proiectul „AdaptJust” beneficiază de un grant oferit de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia. Obiectivul proiectului este de a facilita accesul la justiţie al persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi/sau cu probleme de sănătate mintală.

Recent Posts

O doctoriță celebră a murit subit la 48 de ani. Persoanele care au cunoscut-o sunt în stare de ȘOC

Cunoscutul doctor Donna Matthew a murit. Starcom Network News a anunțat că Dr. Matthew, în…

24 de minute ago

Uleiul care abundă în vitamina E. Este un antioxidant natural și nu conține grăsimi trans

Uleiul este un ingredient esențial în orice bucătărie și există mii de varietăți din care…

55 de minute ago

EL ar fi adevăratul iubit al Simonei Halep. Nu este cel despre care a scris deja toată presa

Simona Halep a publicat pe rețelele de socializare numeroase buchete de flori, ceea ce arată…

o oră ago

Vremea o ia razna la final de săptămână. Prognoza ANM s-a modificat

Vremea o ia razna de vineri, 17 mai. ANM a revizuit prognoza meteo și prevede…

2 ore ago

Două planete aduc noroc și belșug pentru mai multe zodii. Zodia care poate să își îndeplinească o mare dorință până pe 31 Mai

Cristina Demetrescu vestește o perioadă favorabilă pentru câteva semne zodiacale. Dorințele cele mai mari se…

2 ore ago

Aurul verde: infuzia antiinflamatoare ancestrală asiatică care este cheia tinereții

Printre curiozitățile pe care le ascunde ceaiul verde, una dintre cele mai frapante este faptul…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică