Categories: Stil de viaţă

Primii pensionari află câți bani iau după recalcure luna aceasta. Când ajung primele pensii mărite

Pensii mărite. Pensionarii vor afla ce sumă vor primi în urma recalculării încă din luna mai, conform programului stabilit pentru revizuirea pensiilor. Aproape 5.000.000 de dosare de pensie vor fi reevaluate conform unei noi formule până la 1 septembrie. Prima tranșă de pensii majorate va fi expediată prin poștă pe 2 septembrie și creditată pe carduri pe 12 septembrie.

Procesul este complex și se desfășoară pe parcursul mai multor luni. Revizuirea pensiilor a început deja prin introducerea datelor în sistemul informatic.

Când ajung primele pensii mărite

La acest moment, procesul de recalculare a început deja. Se estimează că aproximativ 3.000.000 de pensii vor fi majorate, în timp ce restul vor rămâne la nivelul actual. Chiar și în cazul în care unii ar urma să primească o sumă mai mică conform recalculării, legea pensiilor garantează că nicio pensie nu va fi diminuată.

Ministrul Muncii, Bucura Oprescu, a anunțat că pensionarii vor primi primele notificări privind majorările în luna mai, spre finalul acesteia. Între iunie și 31 august, toți cei pensionați vor primi notificări cu privire la suma pe care o vor primi începând cu 1 septembrie.

Luna august este dedicată reemiterii cupoanelor de pensii. Acestea vor fi marcate distinct și vor conține detalii despre calculul pensiei, punctele de stabilitate acumulate de pensionari, punctele de contribuție, etc.

Pensii recalculate de două ori

Există și o a doua etapă de recalculare a pensiilor, extrem de importantă! Nu se vor lua în considerare orele suplimentare, orele de noapte sau alte sporuri și bonusuri pentru pensionarii care s-au retras din activitate înainte de 2001. Aceștia au un termen până la 1 martie 2025 pentru a prezenta personal la Casele de Pensii documentele care să ateste că au lucrat aceste ore suplimentare sau au primit aceste bonusuri. Numai în acest fel le va fi recalculată pensia și vor primi o sumă suplimentară. Oficialii au precizat că cei 3.000.000 de pensionari vor avea, în medie, o majorare de 40% a pensiei. Impozitul va fi de 10% pentru sumele care depășesc 2.000 de lei.

Un criteriu extrem de important pentru a primi o pensie mai mare este numărul mare de ani de muncă.

Formula de calcul pentru recalcularea pensiei este următoarea:
Totalul Punctelor X 81 de lei (valoarea punctului de referință)

Totalul punctelor este calculat astfel: puncte de contribuție + puncte de stabilitate + puncte pentru perioade asimilate.

Punctele de stabilitate sunt definite astfel:

0,50 puncte/an pentru ani între 26 și 30 de ani de muncă,
0,75 puncte/an pentru ani între 31 și 35,
1 punct pentru fiecare an lucrat peste 35 de ani.

Recent Posts

La cât ajunge pensia unui român cu 35 de ani vechime în muncă, după recalculare

Pensie după 35 de ani de muncă. După o perioadă de 35 de ani de…

5 ore ago

Simptome care apar în orice tip de de cancer și sunt adesea ignorate până e prea târziu

Cancerul este o afecțiune complexă și diversă, cu peste 100 de tipuri diferite cunoscute până…

6 ore ago

Ce să mănânci dacă ai glicemia mare. Cele mai bune alimente care elimină zahărul din sânge

Știi ce alimente te ajută să scazi glicemia? Prediabetul este caracterizat prin prezența valorilor crescute…

6 ore ago

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România, înclus în patrimoniul Unesco. Merită să-l vizitezi cel puțin o dată în viață

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România. În România există un oraș de o…

7 ore ago

Nutriționist: Acest fruct îngrașă cel mai tare. E un șoc pentru ficat dacă mâncăm prea mult

Fructul care îngrașă cel mai mult. Dr. Mihaela Bilic, cunoscut medic nutriționist, atenționează în legătură…

7 ore ago

Horoscop 20 – 26 mai 2024. E momentul să culegem roadele în urma eforturilor depuse

Horoscop 20 - 26 mai 2024. O săptămână plină de evenimente semnificative. Cu patru evenimente…

8 ore ago

Citeste si: