Categories: Ştiri sănătate

Primul medicament ce tratează covid a ajuns astăzi într-un spital din România. Dr. Adrian Marinescu ne explică cum va fi distribuit

Medicamentul împotriva covid-19 a ajuns și în România. Este vorba de 50.0000 de cutii de Molnupiravir, produse de către compania farmaceutică Merk.

Molnupiravir a fost aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului la sfârșitul lunii noimbrie în regim de urgență.

Este extrem de important să se aibă în vedere faptul că medicamentul se poate administra doar după o evaluare clinică a unui medic.

„Ieri a ajuns prima tranşă de molnupiravir la Institutul Matei Balş din Capitală, este vorba despre 700 de cutii, ceea ce înseamnă tratamentul pentru 700 de pacienţi, fiecare cutie are 40 de capsule, sunt 8 capsule în fiecare zi pentru 5 zile. Sunt 700 de cutii pe care le avem deja”,afirmă medicul Adrian Marinescu.

Pacienții care vor beneficia de acest tratament

„Tratamentul va fi administrat prin intermediul centrelor de evaluare, în general vorbind. La centrul de evaluare de la Matei Balş, în urma evaluării pentru pacientul confirmat, la cei care au factori de risc, şi aici vorbim despre vârsta de peste 60 de ani, cei care au boli cronice, vor primi tratamentul în primele 5 zile de la debutul bolii, foarte important, pentru a fi într-adevăr eficient, în ideea de a reduce cât de mult riscul de a dezvota complicaţii. Practic, pacientul vulnerabil, în momentul în care primeşte tratament antiviral ar trebui să aibă o probabilitate mică de a ajunge la terapie intensivă, de fapt obiectivul principal.

Tratamentul, administrat in primele 5 zile de boală, pacienţilor care nu au nevoie de oxigen

Administrarea trebuie să se facă în primele 5 zile, vorbim despre formele uşoare şi formele medii, de pacientul simptomatic, dar care nu are nevoie de oxien, foarte important.

El asigură prevenţia secundară, deci pacientul este confirmat, şi când spun prevenţie secundară mă refer la faptul că nu va dezvolta o formă severă, cu necesar de oxigen şi să ajungă în final la terapie intensivă.

El are un rol de a preveni apariţia complicaţiilor”, a explicat pentru News.ro Dr. Adrian Marinescu.

 

Recent Posts

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

9 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

10 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

10 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

11 ore ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

11 ore ago

Cum a reușit un medic să se vindece de o boală incurabilă pe creier

Tumoare pe creier. O tumoare pe creier este o creștere anormală a celulelor în interiorul…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra