Categories: Ştiri sănătate

Protest dur al dentiștilor față de anularea finanțării stomatologiei din fondul de asigurări: „O măsură fără precedent, care lovește săracii”

Măsura de sistare a alocării fondurilor pentru decontarea serviciilor de medicină dentară adoptată „unilateral” de Ministerul Sănătăţii, fără informarea publică a beneficiarilor serviciilor de asistenţă stomatologică şi a corpului profesional, afectează în mod grav atât pacienţii, cât şi demnitatea profesiei de medic dentist, se arată într-un protest al Colegiului Medicilor Dentişti din România și semnat de președintele acestei instituții, prof. dr. Ecaterina Ionescu.

”Înlăturarea din sistemul public al asigurărilor sociale a serviciilor de asistenţă stomatologică este o măsură fără precedent în sistemul îngrijirilor de sănătate din Uniunea Europeană. Colegiul Medicilor Dentişti din România, corp profesional al medicilor dentişti, a luat act de situaţia creată la nivel naţional ca urmare a deciziei, protestează cu fermitate şi condamnă cu vehemenţă implementarea unei astfel de măsuri adoptată arbitrar de către autoritatea de stat fără a ţine cont de consecinţele extrem de grave ale acestui demers”, spune comunicatul CMDR.

”O astfel de atitudine promovată de Ministerul Sănătăţii aduce prejudicii grave persoanelor asigurate care au dreptul la furnizare de servicii de medicină dentară prin pachetul de bază, fiind încălcat unul dintre principalele drepturi garantate prin Constituţia României, dreptul la ocrotirea sănătăţii, printr-o astfel de abordare autoritatea de stat încalcă nu numai Constituţia României, prevederile Legii nr.95, ci şi propriile reglementări”, mai menţionează sursa citată.

CMDR susţine că măsura a fost adoptată ignorându-se total patologia stomatologică existentă şi realitatea acesteia, ce situează România pe unul dintre ultimele locuri în cadrul Uniunii Europene, în condiţiile în care corpul profesional a avertizat asupra plafonului necorespunzător alocat, cerând ridicare acestuia la 2% din fondul destinat serviciilor medicale.

Conform sursei citate, implementarea acestei măsuri determină imposibilitatea asigurării asistenţei stomatologice în sistemul public de asigurări de sănătate, limitând, chiar anulând adresabilitatea populaţiei la serviciile de medicină dentară, în special pentru copii şi categorii defavorizate.

Măsura afectează imaginea şi demnitatea profesiei de medic dentist, pe de o parte, prin alocarea unui buget necorespunzător faţă de nevoile populaţiei şi ulterior prin diminuarea constantă a acestuia până la sistarea totală la acest moment, iar pe de altă parte, prin subevaluarea drastică a serviciilor de medicină dentară şi prin promovarea unei politici autoritare şi lipsite de transparenţă, susţin reprezentanţii CMDR.

Recent Posts

Efectele terapeutice ale râsului. Medicamentul de care nu știai: ce boli pot fi tratate prin râs

Efectele terapeutice ale râsului. Râsul este adesea numit cel mai bun medicament, și nu este…

8 ore ago

Horoscop 19- 25 mai. Alina Bădic: „Suntem supuși unui EXPERIMENT astral. Intrăm în rezonanță cu elemente-cheie de destin”

Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 19 – 25 mai 2024, pentru toate…

8 ore ago

Cântatul îmbunătățește abilitățile lingvistice în creierele afectate ale pacienților cu afazie

Cântatul îmbunătățește limbajul la pacienții cu afazie. Accidentele vasculare cerebrale sunt cea mai frecventă cauză…

9 ore ago

Horoscop 20-26 mai. Avertismentul lui Mihai Voropchievici: „o săptămână grea și complicată”. Zodia care va fi trădată

Horoscop 20-26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. O săptămână cu schimbări inevitabile, pentru unele zodii…

9 ore ago

Cum pot fi benefice cerealele antice pentru persoanele cu diabet de tip 2

Cerealele antice, benefice pacienților cu diabet de tip 2. O nouă cercetare arată că consumul…

10 ore ago

Durerile de spate: simptome alarmante pentru ACESTE afecțiuni. Când trebuie să mergi la medic

Durerile de spate sunt printre cele mai comune probleme de sănătate întâlnite în întreaga lume,…

10 ore ago

Citeste si: