Psiholog celebru: „O experienţă sufletească traumatică creşte de patru ori riscul de a suferi de boli precum diabetul sau cancerul”

Psihologul și profesorul de psihologie renumit dr. Franz Ruppert și-a dedicat ultimii 20 de ani de carieră studiind traumele, depresiile și tulburările psihice grave.

Domnia sa a pus la punct un concept revoluționar, care identifică nebănuite resurse de vindecare ale psihicului uman. „Metoda Constelaţiei Identităţii”, expusă în detaliu în cărţile sale, pleacă de la ideea că o mare suferinţă afectează nu doar pe cel care o trăieşte, ci şi pe cei din jur şi chiar pe urmaşii urmaşilor acestora. Un punct de vedere revoluţionar, care a schimbat din temelii psihoterapia, scrie uti24.ro.

La invitația „Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei”, prof. Dr. Franz Ruppert a vizitat România și a vorbit despre dragoste, relaţii şi despre cum suferinţele timpurii ne decid uneori destinul.

 „O experienţă sufletească traumatică creşte de patru ori riscul de a suferi de boli precum diabetul sau cancerul”

Întrebat ce crede despre depresie, a răspuns ferm că e un diagnostic depăşit. ”Acum 100 de ani, psihoterapia vedea în depresie o lipsă de apetit pentru viaţă, o lipsă de energie şi motivare. De atunci, foarte mulţi oameni au fost diagnosticaţi şi puşi în aceeaşi oală, care s-a tot umplut, până am început să ne mirăm că a dat pe din afară. Dar nici în secolul 21, psihiatria nu poate dovedi că depresiile sau tulburările de personalitate sunt boli în sens medical. Medicamentele antidepresive nu corectează niciun dezechilibru biochimic, ci din contră, îl elimină pe cel care le foloseşte, din punct de vedere emoţional. Nici din punct de vedere genetic nu s-a putut atesta că există gene defecte sau că bolile psihice ar putea fi ereditare. Toţi avem aceleaşi gene, dar conectarea şi deconectarea lor este decisă de semnale care vin din noi sau din afara noastră. Aici e, de fapt, cheia suferinţelor noastre”, afirmă medicul.

Prof. Dr. Franz Ruppert e de părere că o experienţă sufletească traumatică creşte de patru ori riscul de a suferi de boli precum diabetul sau cancerul. Şi tot trauma e la baza depresiei sau a altor boli psihice grave. Asta înseamnă că orice demers de vindecare ar trebui să înceapă prin a ne privi cu sinceritate toate relaţiile importante din jur, pentru a vedea cum relaţionăm noi în ele, care sunt sănătoase, care ne îmbolnăvesc şi ce putem schimba. Dacă suntem destul de norocoşi să fi avut o copilărie lipsită de traume şi să fi trăit într-o relaţie bună cu părinţii, atunci probabil vom avea parte de relaţii bune toată viaţa. Din păcate, opusul e mult mai des. Când copilăria ne-a fost zguduită de tot felul de întâmplări, toată viaţa noastră va continua la fel.

Cum funcționează metoda Constelației

„Constelaţia” e ca un microscop pentru psihicul uman, scoate lucrurile din interior şi le face vizibile. E ca şi cum, dintr-odată, ai vedea în exterior filmul care se derulează în capul tău: astea sunt relaţiile pe care le am, mecanismele mele de protecţie, obiceiurile, reacţiile, asta e trauma pe care am trăit-o. E nevoie de un grup de oameni, e nevoie de un facilitator, care e psihoterapeutul, şi e nevoie ca cel care decide să intre în joc să aibă o intenţie clară, pe care să o poată scrie pe tablă sau pe o bucată de hârtie. Poate fi orice, de pildă „Vreau să înţeleg de ce m-am îmbolnăvit de cancer” sau „De ce toate femeile mă părăsesc?”, „De ce îmi este frică să am o relaţie?”.

Apoi, pentru fiecare cuvânt al propoziţiei, un om din grup se va oferi să fie reprezentant. Ce se întâmplă mai departe e foarte greu de explicat logic. Pur şi simplu, reprezentanţii ajung să scoată la iveală, prin gesturi şi lucruri pe care le spun, întâmplările dureroase care ne-au marcat când eram foarte mici şi pe care le-am uitat. Reprezentanţii grupului care scot la iveală informaţia nu sunt conştienţi de gesturile lor, nu folosesc căi logice, ci se bazează mult pe intuiţie, se conectează la inconştientul celuilalt şi apoi traduc ce simt în vorbe sau imagini.

Medicul spune că dragostea este un sentiment care nu doare sau nu ar trebui să doară.