Categories: Expertul zilei

Psiholog: Exercițiu simplu, în 3 PAȘI, pentru a îmbunătăți relația cu părinții

Auzim frecvent că toate traumele noastre au rădăcini în copilărie. Dacă am fost sau nu alintați, dacă am fost luați în serios sau poate ne-a lipsit tandrețea.

Copilăria este greu de reparat, iar liniștea sufletească o vom putea obține iertând. O relație civilizată cu părinții ne va face să ne simțim mai bine și, la rândul nostru, să fim capabili de un comportament de adult.

Psihologul Maria Blaga ne provoacă. Iată un exercițiu în trei pași, menit să ne îmbunătățească relația cu părinții.

Când conștientizezi că ai acest gând (de reproș, învinuire, resentiment) sau că vorbești despre acest lucru, primul pas este să te oprești. Chiar în acel moment, chiar în mijlocul gândului sau propoziției. STOP!!!

Al doilea pas este să-ți spui, în gând sau cu voce tare: Nu-mi mai învinuiesc părinții pentru eșecurile mele (pentru lipsa mea de succes, pentru alegerile pe care le-am făcut etc.). Dacă nu-ți place formularea, găsește una potrivită ție. Important este să te adaptezi ideii de a nu mai învinui.

Al treilea pas este înlocuirea conștientă a gândurilor și resentimentelor față de părinți cu dragoste și recunoștință față de aceștia. Imaginează-ți cum din tine, din inima ta, izvorăște iubirea și se revarsă către prinții tăi, însoțită de mulțumire și binecuvântare.

Statistica ne spune că 80% dintre cei care s-au realizat în viață nu provin din familii înstărite. Dar sunt oameni care au știut ce vor și ce nu vor și au acționat pentru îndeplinirea visurilor personale.

Dacă tu continui să-i învinovățești pe ei pentru ceea ce trăiești acum acest lucru nu o să te scoată din impas și în mod garantat nu o să-ți aducă mai mult succes decât ai.

Schimbă perspectiva, abordează altfel situația. Asumă-ți responsabilitatea a ceea ce trăiești, ne sfătuiește psihologul Maria Blaga. Tu trăiești drama, nu părinții tăi, tu ești nemulțumit nu ei. Ei poate habar nu au de reproșurile pe care le ai tu la adresa lor sau fiind siguri că au făcut tot posibilul, din punctul lor de vedere, nu se identifică cu acestea.

Asumarea responsabilității aduce implicit și posibilitatea rezolvării. Asumând-ți situația o recunoști ca fiind a ta. Fiind a ta, o poți și rezolva. Până când alții sunt responsabili, tu ești doar cel care suportă consecințele alegerilor pe care aceștia le-au făcut.

Maria Blaga spune că a întâlnit frecvent oameni la 30 – 40 de ani care se considerau ratați pe diferite planuri le vieții (relații, bani, sănătate etc.) Cei mai mulți dintre ei își învinovățeau prinții pentru lipsa lor de succes.

Motivele sunt la fel de diverse precum numărul celor care le invocă.

  • Educația pe care au primit-o de la părinți
  • Situația materială, părinții nu le-au oferit (casă, mașină, excursii, firme pe care doar să le conducă etc)
  • Lipsa afecțiunii din partea părinților
  • Sufocarea de către părinți
  • Neîncredere părinților în copii

Pornind de la premisa că fiecare părinte dorește binele copilului său, rezultă că părinții tăi au făcut tot ce au putut pentru tine. Cum au făcut, de ce au făcut așa? Pentru că atât s-au priceput, atât au știut să facă, atât au putut.

Înțelege, iartă și arată-le iubirea. Iubirea vine ca un bumerang înapoi.

Recent Posts

Aurul verde: infuzia antiinflamatoare ancestrală asiatică care este cheia tinereții

Printre curiozitățile pe care le ascunde ceaiul verde, una dintre cele mai frapante este faptul…

21 de minute ago

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli de inimă în decurs de un an după naștere

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli cardiace. Există o creștere semnificativă a riscului de a…

51 de minute ago

Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un singur chips picant. Ambalajul avertiza că provoacă „durere intensă”

Tragedie în America, unde un adolescent a murit după ce a mâncat un chips extrem…

2 ore ago

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Ce condiție trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Pensionarii și persoanele în…

2 ore ago

Horoscop zilnic 17 mai. Certuri și discuții. Află care sunt zodiile care vor avea parte de dezamăgiri

Horoscop 17 mai 2024. Află care sunt predicțiile astrelor pentru toate semnele zodiacale, în materie…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică