Categories: Ştiri sănătate

Rafila anunţă de când va funcţiona Registrul Naţional de Cancer

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că Registrul Naţional de Cancer va fi operaţional până la sfârşitul anului în curs, iar datele standardizate ale pacienţilor vor fi introduse în platforma informatică acolo unde vor fi diagnosticaţi.

„Legislaţia a fost adoptată pentru realizarea Registrului Naţional de Cancer. Să nu vă închipuiţi că este un caiet în care cineva începe să scrie. Trebuie să intre date din diverse sisteme, din diverse unităţi medicale, unde cancerul este diagnosticat. Setul de date care trebuie introduse este standardizat, în momentul de faţă”, a spus Rafila.

Potrivit acestuia, specialişti au finalizat un set de documente tehnice care să stea la baza achiziţiei publice pentru realizarea acestei platforme informatice. „Cred că acest Registru de cancer va fi operaţional până la sfârşitul acestui an. Nu vreau să fiu mai optimist decât atât. Prefer să spun acest termen, iar dacă el devine operaţional în toamnă, cu atât mai bine. Datele referitoare la pacienţii diagnosticaţi cu cancer vor fi introduse acolo unde sunt diagnosticaţi”, a adăugat ministrul.

Sursa foto: arhiva doctorulzilei

Referitor la organizarea unui Registru al pacienţilor cu boli rare, ministrul a precizat că discuţiile vor începe „cât de curând”. „Unul dintre obiectivele Ministerului Sănătăţii este legat de Registrul de Boli Rare. Am acumulat o oarecare experienţă cu Registrul de boli oncologice şi o să avem cât de curând o întâlnire cu comisia de specialitate şi cu alţi specialişti în domeniile medicale care tratează acest tip de afecţiuni astfel încât să putem să generăm o platformă, un cadru. Aici diversitatea este foarte foarte mare, sunt foarte multe tipuri de boli, iar setul de date care trebuie introdus trebuie oarecum standardizat”, a explicat Rafila, potrivit Agerpres.

Recent Posts

Andrei Caramitru: „Dacă tu iei mai puțin de 1.500 de euro net, e doar eșecul tău”

Un renumit economist român a declanșat furia opiniei publice imediat după ce a susținut că…

18 minute ago

Zodia care va avea o cumpănă până pe 17 Mai. Apare o situație bulversantă

Mihai Voropchievici susține că o zodie se va confrunta cu probleme, pe când alți nativi…

48 de minute ago

Românii care primesc cei mai mulți bani la pensie după recalculare. Trebuie să fi muncit în aceste domenii

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a adus clarificări referitoare la criteriile în funcție de care unii…

o oră ago

”Trăiește și învață + Învață să trăiești ”, campanie Euromelanoma. Program suport oferit de către SRD pentru pacienții cu cancer de piele

Intrat în tradiția marilor campanii internaționale de prevenție medicală, proiectul grupului Euromelanoma privind aspectele de…

o oră ago

Preotul mort operat de profesorul Mircea Beuran. Caz uluitor: „La 3-4 zile după operaţie, a deschis ochii şi a început să vorbească cu noi”

De-a lungul a patru decenii, prin mâna și bisturiul chirurgului Mircea Beuran au trecut nenumărate…

2 ore ago

50% din sporurile bugetarilor vor fi tăiate. De ce ia Guvernul această decizie?

Guvernul a decis să taie 50% din sporurile funcționarilor publici, o măsură radicală care urmărește…

2 ore ago

Citeste si: