Categories: Ştiri sănătate

Rafila vrea transparenţă la alegerile din colegiile medicilor. Cine nu ar trebui să mai candideze

Ministrul Sănătăţii,  Alexandru Rafila, a anunţat că instituţia pe care o conduce va face toate demersurile legale astfel încât să asigure transparenţa alegerilor din colegiile medicilor, urmând să fie desemnaţi observatori care să participe la procesul electoral, pentru a nu exista niciun fel de dubii.

„Aş vrea să mă refer la alegerile care au loc în colegiile medicilor. Ministerul Sănătăţii va face toate demersurile legale încât să asigure transparenţa acestor alegeri, fie că discutăm de Colegiul Medicilor din România, fie că discutăm de Colegiul Medicilor Stomatologi.

Conform atribuţiilor legale, trebuie desemnaţi observatori la aceste alegeri care să poată să participe la întregul proces electoral, inclusiv la numărătoarea voturilor, încât să nu existe niciun fel de dubii legate de modul în care se desfăşoară aceste alegeri din punctul de vedere al legalităţii. Şi noi vom face acest lucru asumat şi vom colabora în acest sens cu organisme profesionale, cu organizaţii neguvernamentale care să asigure imparţialitatea acestor alegeri”, a afirmat Rafila.

„‘Nu! conflictelor de interese în colegiile medicilor

El a menţionat că trebuie să se evite conflictele de interese de natură legală sau morală. „Şi aş vrea să mai spun un lucru, care cred că este important şi pe care corpul medical ar trebui să îl înţeleagă.

Este vorba şi de faptul că aceste alegeri ar trebui să aducă în fruntea colegilor, fie că discutăm de colegiile judeţene, de colegiile naţionale, de comisiile de disciplină, oameni în care medicii care îşi desfăşoară activitatea să aibă încredere, să evite conflictele de interese care pot să fie de natură legală sau de natură morală, câteodată, încât să nu existe niciun fel de dubiu atunci când, de exemplu, (…) o anumită decizie a unei comisii de disciplină este ulterior judecată sau aprobată de membrul aceleiaşi familii. Cred că lucrul ăsta trebuie să fie clar pentru toată lumea. ‘Nu’ conflictelor de interese în colegiile medicilor, fie că ele sunt legale, fie că ele sunt morale”, a precizat Alexandru Rafila, potrivit Agerpres.

Întrebat cine vor fi observatorii la alegerile de la colegiile medicilor, Rafila a răspuns că aceştia vor fi putea fi reprezentanţi din instituţiile Ministerului Sănătăţii, din zona organizaţiilor profesionale sau neguvernamentale.

„Am elaborat un ordin de ministru, aşteptăm modificarea Legii 95 care să facă mai clară această posibilitate a Ministerului Sănătăţii să desemneze astfel de observatori şi vor fi atât reprezentanţi din instituţiile Ministerului Sănătăţii, cât şi reprezentanţi (…) din zona organizaţiilor profesionale sau neguvernamentale observatori care să poată să asigure această activitate pe întreaga durată a procesului electoral, care este destul de lungă, este repetată şi trebuie să existe suficient de multe persoane care să poată să facă acest lucru”, a explicat ministrul.

Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

Întrebat câte situaţii de conflict de interese există, Alexandru Rafila a spus: „Nu ştiu cine candidează, nu m-am uitat să văd cine candidează, încerc să mă depărtez un pic, având în vedere funcţia publică pe care o deţin în momentul de faţă, pentru că puteam să candidez şi eu şi am făcut-o în precedenta legislatură şi chiar dacă am fost ales în consiliul de la municipiul Bucureşti, m-am suspendat imediat, pentru că nu era în regulă să fiu parlamentar şi să activez şi în conducerea Colegiului Medicilor, deci am evitat un astfel posibil conflict de interese”.

„Nu ştiu cine candidează, însă mi se pare normal, moral să existe candidaţi diferiţi, să nu existe organisme în cadrul colegiilor conduse, de exemplu, de membrii aceleiaşi familii. Nu ştiu dacă vi se pare normal ca o comisie de disciplină condusă de o anumită persoană să ia o decizie care ulterior este aprobată de altcineva care face parte din aceeaşi familie. Nu cred că este un lucru corect şi nu duce la credibilitatea deciziilor Colegiului, dimpotrivă”, a mai explicat ministrul.

Recent Posts

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

9 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

9 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

10 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

10 ore ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

11 ore ago

Cum a reușit un medic să se vindece de o boală incurabilă pe creier

Tumoare pe creier. O tumoare pe creier este o creștere anormală a celulelor în interiorul…

11 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică