Categories: Ştiri sănătate

Răsturnare de situaţie! De ce nu au intervenit, de fapt, medicii de gardă în cazul femeii care a născut pe trotuar la spitalul din Urziceni

Apar informaţii şocante în cazul femeii care a fost lăsată să nască pe trotuar în curtea spitalului din Urziceni, fiind asistată doar de un echipaj de pe ambulanţă, nefiind ajutată de medicii de gardă din unitatea sanitară. 

Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Drepturilor Pacienților, susține că a aflat ceea ce s-a întâmplat la Urziceni și a explicat că medicii făceau tura de gardă ”în pijama”.

„Ceea ce s-a întâmplat acolo este un fenomen pe care noi îl întâlnim destul de des. E important să spunem asta, că poate unii dintre managerii de spital sau dintre medici se trezesc la realitate. Știm foarte bine că în 2018 s-au majorat salariile personalului medical, inclusiv plățile gărzilor, chiar dacă mulți nu sunt chiar mulțumiți.

Problema e că un medic de la spitalul din Urziceni ia aceiași bani pe care-i ia un medic de la Spitalul Floreasca sau Municipal din București. Deci, este anormal ce se întâmplă, în condițiile în care cei de la Urziceni fac gărzi «în pijama». Ce înseamnă asta? Adică dorm.

Este fenomenul de «gardă în pijama» și am verificat la mai multe spitale, orășenești, în general. Nu vorbesc de cele din centrele universitare, ci de cele orășenești, uneori, municipale. Acestea au mai multe linii de gardă, dar stă un medic, iar restul dorm“, a spus Vasile Barbu, informează Adevărul.

Asistentele s-au temut să trezească medicii de gardă

Asistentelor le-ar fi fost frică să-i trezească pe medici, asta pentru că în trecut au fost luate la rost de către aceștia. „Este o mare problemă aici. Iar la Urziceni, tocmai asta s-a întâmplat: pur și simplu, medicul dormea, deși la momentul respectiv erau trei medici de gardă în tot spitalul, toți dormeau.

Asistenta nu a îndrăznit să-i trezească pentru că, altădată, când asistentele i-au trezit, au fost apostrofate de medici. Li s-a spus: «De ce mă trezești pe mine pentru un caz ca ăsta? Tu nu ai văzut că poate să aștepte până la 8 dimineața, la Ambulator, sau până la 7 când începe programul în spital?».

De regulă, pacienții nu se duc la ora 5 dimineața la spital, dar gravida aceasta intrase în travaliu de pe la 2 noaptea. Și până au găsit pe cineva să o ducă la spital, plus că e ceva distanță, au apucat să o ducă la Urziceni“, a mai spus Vasile Barbu, potrivit sursei citate.

Acuzaţii grave la adresa directoarei spitalului, care refuză să demisioneze

Reprezentanții Spitalului din Slobozia au anunțat că miercuri le vor externa pe mamă și pe fetița ei născută pe trotuar.

O fostă angajată a Spitalului Municipal Urziceni face acuzații grave la adresa conducerii. Spune că managerul a transformat spitalul într-o afacere și i-a terorizat pe angajații. Potrivit stirileprotv.ro, fosta asistentă cu o vechime de peste 20 de ani a dezvăluit că managera dăduse ordin ca toate gravidele să fie urcate în ambulanțe și trimise la alt spital. Ordin pe care un medic l-a încălcat în urma cu două luni.

„Mama s-a prezentat la camera de gardă în timpul programului medicului ginecolog. Acesta a constatat că femeia e în travaliu avansat și nu poți să pui tu ca medic femeia în ambulanță să nască la 10 km de spital. Nu e omenesc. Chiar dacă protocolul spitalului spune nu.

Secția de maternitate a fost închisă că nu e profitabilă, că nu sunt nașteri. Ei încearcă să facă din spital și din viețile oamenilor o afacere. Acolo sunt doi medici ginecologi, între care unul doctor în științe medicale. Lucrează de luni până vineri, de la 8 la 15″, a mărturisit Elena Radu, fosta asistentă medicală a Spitalului Urziceni.

Mărturia fostei angajate contrazice astfel declaraţiile managerei și ale primarului, care au susținut că spitalul nu are medici suficienți. Inspecția Sanitară a amendat-o pe directoarea spitalului cu 4.000 de lei pentru proastă organizare. 

Recent Posts

Cine a fost prima femeie mason și cum a reușit să spulbere codul secret al lojii masculine

Lojile masonice sunt învăluite într-o aură de hermetism și mister care stârnește curiozitatea multora și…

26 de minute ago

Cum a aflat Mihai Albu ca suferă de cancer: Făcusem analize periodice şi una si a ieşit deformată cu valoare mare

Afecțiunea gravă a renumitului designer a fost depistată în luna februarie, atunci când a mers…

56 de minute ago

Se dau 1330 de lei de la stat pentru acești români! Cine sunt beneficiarii

Se oferă noi ajutoare pentru crescătorii de animale din România. Valorile variază în funcție de…

o oră ago

Urmează cea mai grea zi din an pentru o ZODIE. Se apropie o cumpănă majoră

Se anunță o săptămână capricioasă pe plan meteorologic, dar și astrologic. Pe 15 mai se…

2 ore ago

15 mai. Ziua Națională a Bujorului Românesc. Este floare națională a României, iar care o rup au parte de amenzi usturătoare

Ziua Națională a Bujorului Românesc. Specie florală unică în Europa, se găseşte numai în România…

2 ore ago

Șase copii au ajuns la Urgență cu halucinații. Bunica i-ar fi spălat cu o substanță toxică

Mai mulți copii au ajuns la Urgență cu halucinații. O nouă tragedie care ar fi…

3 ore ago

Citeste si: