Categories: Ştiri sănătate

Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila au anunțat reabilitarea Institutului Fundeni cu fonduri PNRR. „Ne dorim să îmbunătățim accesul la servicii de sănătate”

Premierul Marcel Ciolacu, împreună cu candidatul pentru Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, au mers, luni dimineață, în vizită la Institutul Clinic Fundeni. Cu acest prilej, Ministrul Sănătății a anunțat că are în vedere să elaboreze acte normative care pot să îmbunătăţească accesul la servicii de sănătate în instituţiile medicale „de top”, însă fără a neglija şi celelalte tipuri de activităţi medicale care se desfăşoară la nivelul oraşelor din România, dar şi în mediul rural.

”Cred că lucrul cel mai important pe care putem să îl oferim oamenilor din România cu ocazia acestei Zile mondiale Sănătăţii este un lucru care se întâmplă de doi ani de zile. Lucrurile s-au accelerat. Transformăm proiectele pe hârtie în construcţii.

Ăsta e de fapt lucrul cel mai important, palpabil, pe care poate să îl sesizeze toată lumea, pentru că accesul la servicii de sănătate e condiţionat de două elemente importante, să existe o infrastructură fizică care să fie adaptată vremurilor noastre şi o structură de personal medical care să poată să ofere acele servicii”, a spus ministrul Sănătăţii, în cadrul unei vizite la Institutul Clinic Fundeni, în contextul marcării Zilei Mondiale a Sănătăţii.

Acte normative care să îmbunătăţească accesul la servicii de sănătate în aceste instituţii de top

Ministrul Sănătăţii a precizat că ”sunt câteva zeci de spitale în România care rezolvă cele mai complicate cazuri medicale, care au nevoie de resurse suplimentare, inclusiv de resurse umane suplimentare”.

”Ne gândim foarte serios la elaborarea unor normative, inclusiv de personal, care să poată să îmbunătăţească accesul la servicii de sănătate în aceste instituţii de top, fără a neglija, cu siguranţă, şi celelalte tipuri de activităţi medicale care se desfăşoară la nivelul oraşelor din România, dar şi la nivelul medicinii din mediul rural”, a subliniat ministrul. Rafila a menţionat că a fost la Washington cu secretarul de stat Rogobete şi a primit sprijin din partea Băncii Mondiale pentru finalizarea atât a proiectelor pentru cele trei centre de mari arşi, cât şi pentru dotarea serviciilor de terapie intensivă, un domeniu foarte sensibil.

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Institutul Clinic Fundeni trebuie să aibă o casă nouă

”Institutul Clinic Fundeni nu numai că merita, trebuia să aibă o casă nouă. O va avea cu siguranţă. Noi suntem foarte determinaţi să sprijinim acest lucru împreună, bineînţeles, cu tot Guvernul României şi aş spune că acest termen de 48 de luni, care este pentru realizarea spitalelor regionale, va fi şi termenul în care noul Institut Fundeni va putea să-şi primească pacienţii”, a mai spus ministrul Sănătăţii potrivit Agerpres. 

Reamintim că Institutul Clinic Fundeni a semnat contractului de finanțare nr. 114/13.03.2023 pentru proiectul cu titlul „Reabilitare, extindere si modernizare ambulatoriu integrat IC Fundeni”, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, cod apel MS-0013 din cadrul Pilonului V: Sănătate și reziliență instituțională, Componenta 12 – Sănătate, Investiția 1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești, Investiția specifică: I1.3: Unități de asistență medicală ambulatorie.

Obiectivul proiectului constă în reabilitarea și modernizarea infrastructurii ambulatoriului integrat al Institutului Clinic Fundeni, în vederea creșterii ponderii consultațiilor în ambulator în raport cu serviciile de sănătate cu spitalizare continuă evitabilă, cu asigurarea accesului echitabil și în timp util la servicii complexe de sănătate și tehnologii medicale sigure și cost-eficace.

 

Recent Posts

Efectele terapeutice ale râsului. Medicamentul de care nu știai: ce boli pot fi tratate prin râs

Efectele terapeutice ale râsului. Râsul este adesea numit cel mai bun medicament, și nu este…

7 ore ago

Horoscop 19- 25 mai. Alina Bădic: „Suntem supuși unui EXPERIMENT astral. Intrăm în rezonanță cu elemente-cheie de destin”

Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 19 – 25 mai 2024, pentru toate…

7 ore ago

Cântatul îmbunătățește abilitățile lingvistice în creierele afectate ale pacienților cu afazie

Cântatul îmbunătățește limbajul la pacienții cu afazie. Accidentele vasculare cerebrale sunt cea mai frecventă cauză…

8 ore ago

Horoscop 20-26 mai. Avertismentul lui Mihai Voropchievici: „o săptămână grea și complicată”. Zodia care va fi trădată

Horoscop 20-26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. O săptămână cu schimbări inevitabile, pentru unele zodii…

8 ore ago

Cum pot fi benefice cerealele antice pentru persoanele cu diabet de tip 2

Cerealele antice, benefice pacienților cu diabet de tip 2. O nouă cercetare arată că consumul…

9 ore ago

Durerile de spate: simptome alarmante pentru ACESTE afecțiuni. Când trebuie să mergi la medic

Durerile de spate sunt printre cele mai comune probleme de sănătate întâlnite în întreaga lume,…

9 ore ago

Citeste si: