Categories: Ştiri sănătate

Reducerea riscurilor, tema celei de a zecea ediții a Forumului Global pe tema Nicotinei (GFN)

La Varşovia, s-a organizat pentru a zecea oară Forumul Global pe tema Nicotinei (Global Forum on Nicotine). Prima ediţie a avut loc în anul 2011, atunci când produsele din tutun care nu necesită ardere au început să devină o variantă din ce în ce mai de interes pentru fumători.

Vorbitorii invitaţi la conferinţa globală care a avut loc în luna iunie sunt reprezentanţi ai unor mari companii private și experți interesați de reducerea riscurilor asociate fumatului. Astfel, s-au reunit oameni de știință, factori de decizie, producători și distribuitori de pe toate continentele lumii şi din zone cu legislaţii fundamental diferite.

De exemplu, în vreme ce Suedia se mândreşte cu „miracolul scandinav”, cel mai mic procent de fumători din lume (5,6% în prezent și, se preconizează, sub 5% până la finele acestui an), Uganda şi Mexic sunt două dintre ţările cu cele mai restrictive măsuri împotriva dispozitivelor care încălzesc tutunul, dar cu un număr semnificativ de fumători. Legislația suedeză este permisivă în ceea ce privește alternativele fără fum, un motiv fiind, poate, și faptul că este ţara de origine pentru snus, un produs din tutun fără fum care este obținut din tutun măcinat, încapsulat într-un săculeț care se plasează între gingie și buze.

Snusul suedez nu poate fi comercializat nicăieri în Uniunea Europeană, în afară de țara de origine. Acest lucru se întâmplă, cu toate că trecerea de la ţigări la snus pare să fi contribuit semnificativ la scăderea masivă a numărului de fumători și la scăderea ratei cancerelor.

 

Între pragmatism politic şi starea de sănătate a fumătorilor

Principalul argument adus de vorbitorii invitaţi la forumul global, printre care şi Clive Bates, autorul lucrării „Counterfactual” şi un avocat pentru reducerea riscurilor în rândul fumătorilor este acela că produsele care încălzesc tutunul fără să îl ardă pot ajuta dependenţii de nicotină să facă tranziţia spre dispozitive mai puţin dăunătoare decât ţigările.

Mulți dintre cei care au luat cuvântul au apreciat că Organizația Mondială a Sănătății (OMS), precum şi instituţiile Uniunii Europene, acţionează în primul rând într-o manieră conservatoare și bazată strict pe ideologie atunci când impun măsuri prohibitive. A interzice pur şi simplu este mai uşor decât a reglementa, spune Clive Bates.

Numeroase titluri din presa internaţională prezintă alternativele fără fum drept „porţi” prin care tinerii şi adolescenţii păşesc direct pe teritoriul adicţiei. Panica de ordin moral, privind posibila dependenţă la minori, este principalul aspect care creează oprobiu public şi care ar putea afecta imaginea politicienilor care ar propune proiecte axate pe reducerea riscurilor asociate cu tutunul (Tobacco Harm Reduction sau THR, principala abreviere care este folosită pentru acest set de iniţiative şi produse). Iar din teama că nu vor mai prinde un următor mandat sau că vor declanşa proteste, mulţi decidenţi politici preferă să se orienteze spre prohibiţia totală a acestor produse din tutun.

 

Miturile asociate cu THR şi cu nicotina

Un alt scop al celor patru zile de conferinţă a fost, fără îndoială, acela de a înlătura principalele dezinformări cu privire la consumul de nicotină. Nimeni nu contestă faptul că această substanţă este una care dă dependență, însă nu este cancerigenă. Riscul de a dezvolta formaţiuni maligne provine de la substanţele care se degajă atunci când fumătorii își aprind o țigară, printre ele și gudronul.

Aşadar, o tranziţie către un produs fără ardere, ar diminua considerabil riscurile de a dezvolta bolile asociate fumatului.

Dr. Moira Gilchrist, VP Strategic & Scientific Communications, Philip Morris International a vorbit despre importanţa acceptării ştiinţei de către public, pentru ca ziua de mâine să fie una cu mai puţine riscuri de sănătate: „(…) în cele din urmă, știința devine imposibil de ignorat. Cred că întrebarea este cât de multe daune colaterale se vor întâmpla în timp ce așteptăm ca oamenii să accepte știința. (…)

 

Progres sau regres?

Pentru mulți vorbitori din cadrul forumului global, atitudinea generală este una mai degrabă pesimistă. Cadrele legislative sunt mai restrictive acum cu privire la produsele alternative decât erau în urmă cu 10 ani. Pe de altă parte, modelele unor țări care reușesc, încetul cu încetul, să elimine fumatul ar putea servi drept exemplu și pentru alte țări în care există deocamdată un filon prohibitiv.

În contrapartidă, medicul și cercetătorul Moira Gilchrist consideră că, încet, dar sigur, se va ajunge la un viitor fără fum.

 

Material susţinut de Philip Morris România.

Recent Posts

Care e suma maximă cu care poate crește pensia la recalculare

Cu cât poate crește pensia la recalculare? Va fi realizată o recalculare integrală a pensiilor,…

6 minute ago

Alertă alimentară! Produs alimentar popular, retras de pe rafturile magazinelor din întreaga țară pentru că are pesticide

Un produs alimentar popular a fost retras de pe rafturile magazinelor care aparțin lanțului Mega…

34 de minute ago

Alimentul minune recomandat de dr. Vlad Ciurea pentru femeile de peste 50 de ani. „Nu se acumulează în organism!”

Alimentul minune recomandat de dr. Vlad Ciurea. Neurochirurgul Vlad Ciurea, recunoscut pentru cariera sa excepțională…

o oră ago

Horoscop 14 mai. Oportunități neașteptate pentru Berbeci. Leii ar trebui să facă un pas în spate

Horoscop 14 mai. Este o zi excelentă pentru Vărsători, care au relații minunate cu toți…

2 ore ago

Cercetătorii au descoperit de ce fumătorii iau rapid în greutate atunci când se lasă de fumat

Fumătorii care intenționează să renunțe sunt adesea îngrijorați de creșterea în greutate care vine la…

2 ore ago

Ce trebuie să știi înainte de o mamografie. Un radiolog explică cum să te pregătești cel mai bine

Ce să știi despre mamografie. De ce este important să faci o mamografie de rutină…

3 ore ago

Citeste si: