Categories: Ştiri sănătate

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit! Prințul Charles, noul rege al Marii Britanii

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit azi, 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani. Medicii săi au devenit îngrijorați cu privire la starea ei de sănătate, joi, 8 septembrie, după o evaluare amănunțită, și recomandaseră ca ea să rămână sub supraveghere medicală permanentă la Castelul Balmoral din Scoția. Între timp, membrii familiei regale s-au adunat la castelul Balmoral.

Palatul Buckingham a transmis un comunicat prin care anunță moartea Reginei Elisabeta a II-a, după 70 de ani de domnie. În acest moment, noul rege al Marii Britanii devine prințul Charles. El și regina consoartă, Camilla, vor rămâne în această seară la Balmoral.

Oamenii adunați în fața porților Palatului Buckingham aveau ochii înlăcrimați la aflarea veștii morții reginei Elisabeta a II-a. Au început să cânte cu voci încete.

Prințul Charles, noul rege al Marii Britanii

„God Save the Queen”. Regina Elisabeta a II-a, cea mai longevivă regină a Marii Britanii Ajunsă la vârsta de 96 de ani, Regina Elisabeta a fost cea mai longevivă regină a Marii Britanii şi cel mai în vârstă monarh din lume.

A urcat pe tron la 6 februarie 1952, la vârsta de 25 de ani, după moartea tatălui său, regele George al VI-lea. A moștenit un regat care încă nu-şi revenise pe deplin de pe urma ravagiilor produse de Al Doilea Război Mondial şi colaborând cu Winston Churchill, prim-ministrul ţării la acea vreme.

În total, au existat 15 prim-miniştri ai Marii Britanii şi 14 preşedinţi ai Statelor Unite în timpul domniei sale. Zidul Berlinului s-a ridicat şi apoi a căzut cât timp a fost regină, iar Marea Britanie s-a alăturat şi a ieşit ulterior din Uniunea Europeană. Tot în timpul domeniei sale fostul atotputernic imperiu britanic s-a dezintegrat, fiind înlocuit de organizaţia Commonwealth din care fac parte 54 de naţiuni. Elizabeth Alexandra Mary, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, s-a născut pe 21 aprilie 1926.

Era primul copil al viitorului rege George al VI-lea, iar mama sa provenea dintr-o străveche familie nobiliară, care deținea atunci și cele mai întinse domenii din Scoția. Deși ar fi trebuit să aibă un rol secundar în cadrul casei regale, destinul ei s-a schimbat radical pe 11 decembrie 1936, când unchiul ei, regele Edward al VIII-lea a abdicat, pentru a se putea căsători cu femeia pe care o iubea, americanca Wallis Simpson.

Coroana a revenit automat tatălui Elisabetei, încoronat ca George al VI-lea. Elisabeta a devenit astfel moștenitoarea tronului, s-a mutat împreună cu părinții și sora sa Margareta și brusc, îndatoririle sale s-au schimbat. Adolescența i-a fost umbrită de Al Doilea Război Mondial, când prințesa nu a stat deoparte, a devenit șofer de ambulanță în cadrul armatei britanice. Când a împlinit 21 de ani, în 1947, a susţinut primul său discurs memorabil către Commonwealth.

Recent Posts

Efectele terapeutice ale râsului. Medicamentul de care nu știai: ce boli pot fi tratate prin râs

Efectele terapeutice ale râsului. Râsul este adesea numit cel mai bun medicament, și nu este…

11 ore ago

Horoscop 19- 25 mai. Alina Bădic: „Suntem supuși unui EXPERIMENT astral. Intrăm în rezonanță cu elemente-cheie de destin”

Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 19 – 25 mai 2024, pentru toate…

11 ore ago

Cântatul îmbunătățește abilitățile lingvistice în creierele afectate ale pacienților cu afazie

Cântatul îmbunătățește limbajul la pacienții cu afazie. Accidentele vasculare cerebrale sunt cea mai frecventă cauză…

12 ore ago

Horoscop 20-26 mai. Avertismentul lui Mihai Voropchievici: „o săptămână grea și complicată”. Zodia care va fi trădată

Horoscop 20-26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. O săptămână cu schimbări inevitabile, pentru unele zodii…

12 ore ago

Cum pot fi benefice cerealele antice pentru persoanele cu diabet de tip 2

Cerealele antice, benefice pacienților cu diabet de tip 2. O nouă cercetare arată că consumul…

13 ore ago

Durerile de spate: simptome alarmante pentru ACESTE afecțiuni. Când trebuie să mergi la medic

Durerile de spate sunt printre cele mai comune probleme de sănătate întâlnite în întreaga lume,…

13 ore ago

Citeste si: