Categories: Ştiri sănătate

Restricţii la vânzarea unei băuturi cu efecte devastatoare asupra sănătăţii. Distruge sistemul nervos, inima şi muşchii!

Băuturile energizante nu vor mai fi vândute sau oferite persoanelor cu vârsta sub 18 ani, prevede o propunere legislativă pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie, iniţiată de un grup de parlamentari ai PNL.

Potrivit propunerii legislative, „se interzice comercializarea sau oferirea în mod gratuit a băuturilor energizante şi a derivatelor acestora persoanelor cu vârsta sub 18 ani, inclusiv prin comerţul online şi/sau alte metode de vânzare la distanţă”. De asemenea, se interzice comercializarea băuturilor energizante şi a derivatelor acestora prin automate.

Potrivit proiectului depus la Senat, se interzice totodată comercializarea băuturilor energizante şi a derivatelor acestora în unităţile sanitare şi în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar, inclusiv prin automate din incinta acestora.

Băuturile conţin substanţe periculoase

Iniţiatorii proiectului definesc în textul acestuia băuturile energizante şi derivatele acestora ca fiind băuturile care conţin combinaţii variate de alcool, carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe, precum: cafeina, taurina, carnitina, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central.

Băuturile energizante şi derivatele acestora, puse pe piaţă în România, indiferent de ţara de provenienţă, trebuie să prezinte etichetarea în limba română, inclusiv a menţiunilor prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, potrivit propunerii legislative.

Pentru nerespectarea prevederilor cuprinse în proiect sunt prevăzute sancţiuni cu amenzi de la 25.000 la 100.000. Se poate dispune, totodată, măsura suspendării activităţii operatorului economic pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile, menţionează sursa citată de Agerpres.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se realizează de către personalul împuternicit din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, conform competenţelor legale, mai prevede proiectul.

Potrivit expunerii de motive, comercianţii de băuturi au pus pe piaţă produse derivate care conţin atât concentraţii de alcool, cât şi de cafeină, taurină, carnitină, fără ca aceste substanţe să fie evidenţiate expres pe etichetele produselor şi fără să fie menţionate efectele devastatoare asupra sistemului nervos central, sistemului cardiovascular sau muscular.

„În acelaşi sens, Institutul Naţional de Sănătate Publică atrage atenţia asupra faptului că consumul de băuturi energizante în combinaţie cu alcoolul este deosebit de periculos, deoarece efectul stimulant neutralizează reacţiile organismului la o cantitate mare de alcool şi astfel intervine subestimarea stării de ebrietate.

Cercetările arată că tendinţa de asociere a băuturilor energizante cu alcoolul, prin popularitate, imitare şi presiunea de grup, este în creştere – peste 70 % dintre adulţii tineri care consumă aceste băuturi le amestecă cu alcool – iar riscurile se dublează prin potenţarea efectului şi adicţie”, se arată în expunerea de motive semnată de un grup de senatori ai PNL.

Recent Posts

EL ar fi adevăratul iubit al Simonei Halep. Nu este cel despre care a scris deja toată presa

Simona Halep a publicat pe rețelele de socializare numeroase buchete de flori, ceea ce arată…

24 de minute ago

Vremea o ia razna la final de săptămână. Prognoza ANM s-a modificat

Vremea o ia razna de vineri, 17 mai. ANM a revizuit prognoza meteo și prevede…

54 de minute ago

Două planete aduc noroc și belșug pentru mai multe zodii. Zodia care poate să își îndeplinească o mare dorință până pe 31 Mai

Cristina Demetrescu vestește o perioadă favorabilă pentru câteva semne zodiacale. Dorințele cele mai mari se…

o oră ago

Aurul verde: infuzia antiinflamatoare ancestrală asiatică care este cheia tinereții

Printre curiozitățile pe care le ascunde ceaiul verde, una dintre cele mai frapante este faptul…

2 ore ago

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli de inimă în decurs de un an după naștere

Tratamentul infertilității dublează riscul de boli cardiace. Există o creștere semnificativă a riscului de a…

2 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică