Categories: Ştiri sănătate

Roxana Alexandra a murit. Tânăra se temea mai mult de BAC decât de cancer

Roxana Alexandra a murit. Tânăra care se temea mai mult de notele de la Bacalaureat decât de cancer s-a stins din viață după ce a pierdut lupta cu boala necruțătoare.

Ca și când boala cu care s-a confruntat nu era de ajuns, Roxana a ținut piept și unui sistem de învăţământ greoi şi lipsit de empatie.

Mesaj cutremurător către ministrul Educației. „Azi a plecat la Cer un copil puțin mai mare, un om care a luptat exemplar. Roxana îmi scria după bacalaureat că a plâns și abia după examen s-a mai adunat și a reușit să realizeze că trauma cea mai mare din viata ei nu erau notele de la bacalaureat, ci cancerul cu care încă lupta atunci.

Mesaj cutremurător către ministrul Educației

Doamnă ministru al Educației, vă rog ca primul lucru pe care îl faceți să fie ca astfel de mesaje, de traume, să nu mai existe! Copiii aceștia luptă enorm, puțină decență, puțină empatie fac mai mult decât orice program și credeți-mă, dacă sunt sprijiniți, rezultatele lor pot fi incredibile.

Roxana, ai luptat incredibil, ai avut un suflet curat și bun. Drum lin în lumina!”, „Drum lin către îngeri, Roxi, ai fost o fată foarte puternică și curajoasă, ai fost o luptătoare”, este unul dintre mesajele de pe contul de socializare al tinerei, conform Ştirilor Kanal D.

Dispariția tinerei a lăsat un gol imens în inimile celor care au cunoscut-o. Apropiații Roxanei nu își pot reveni din șoc și nu se pot împăca cu ideea că nu o vor mai vedea niciodată pe tânără.

„Drum lin către îngeri Roxi, ai fost o fată foarte puternică și curajoasă, ai fost o luptătoare!!!! Roxana Alexandra.”, a scris un alt internaut.

Familia tinerei a anunțat că toţi cei care doresc să-şi ia „la revedere!” de la ea, o pot face până joi, la biserica „Sf. Treime” din cartierul Militari-Păcii, scrie Antena 3.

Recent Posts

Horoscop 20-26 mai. Avertismentul lui Mihai Voropchievici: „o săptămână grea și complicată”. Zodia care va fi trădată

Horoscop 20-26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. O săptămână cu schimbări inevitabile, pentru unele zodii…

27 de minute ago

Cum pot fi benefice cerealele antice pentru persoanele cu diabet de tip 2

Cerealele antice, benefice pacienților cu diabet de tip 2. O nouă cercetare arată că consumul…

56 de minute ago

Durerile de spate: simptome alarmante pentru ACESTE afecțiuni. Când trebuie să mergi la medic

Durerile de spate sunt printre cele mai comune probleme de sănătate întâlnite în întreaga lume,…

o oră ago

19 mai 2022. Sfântul Mucenic Patrichie, mare vindecător de boli. Rugăciunea în această zi îți aduce alinare și te scapă de necazuri

În ziua de 19 iunie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Patrichie, episcopul Prusiei…

2 ore ago

Alimente și băuturi care mențin un ficat sănătos și fericit. Reduc riscul de boli hepatice, de la hepatită, la cancer de ficat

Alimente și băuturi pentru un ficat sănătos. Ficatul funcționează și ca un organ care ajută…

2 ore ago

Bonă reținută în București. Părinții au filmat-o când le agresa copilul de un an

Bonă reținută în București. O femeie care avea grijă de un băiețel de un an…

3 ore ago

Citeste si: